Născut: 19 aprilie 1854, Șerbănești, județul Galați, România
Decedat: 17 iunie 1925, Bucureşti, România
Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)
Anghel Saligny a provenit dintr-o familie de origine franceză din Alsacia, iar tatăl său, pe numele lui complet Alfred Rudolf de Saligny, a fost pedagog şi s-a stabilit în România la începutul anilor 1850.
A urmat primele clase de școală la pensionul de copii din Focșani, înființat de tatăl său, Alfred Saligny, pedagog de origine franceză din Alsacia, stabilit în România, apoi a urmat studiile secundare, la gimnaziul din Focșani, Colegiul Național Unirea, din aceeași localitate. A avut un frate cu un an mai mare, Alfons Oscar I. Saligny (1853 – 1903), care a devenit un chimist cunoscut, membru corespondent al Academiei Române, și o soră, Sofia Saligny, împreună cu care a făcut clasele superioare de liceu la Potsdam (Germania).
A fost căsătorit cu Tereza Kohna, având împreună trei copii: Eugenia, Mihail şi Sofia. În 17 iunie 1925, după ce a luat masa împreună cu familia – era aniversarea zilei de naştere a soţiei sale – Anghel Saligny s-a aşezat în scaunul în care se odihnea de obicei şi a închis ochii pentru totdeauna. A fost înmormântat în cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.
Viața profesională:
Pasionat de mic copil de astronomie, Anghel Saligny a urmat cursurile Universităţii din Berlin, însă ulterior a ajuns la Scoala Tehnică Superioară din Charlottenburg.
În 1875, a fost invitat să fie profesor la Dresda, iar Saligny a refuzat din nou: „Deşi familia mea s-a născut din apele Loirei şi pe urmă a pribegit prin lume, noi am fost întotdeauna loiali, aşa că dacă o ţară ne-a dat azil şi ne-a recunoscut drept fiii ei, noi n-o putem trăda”. Statul român, abia înfiripat, avea nevoie de căi ferate, de poduri peste râurile învolburate, de docuri în porturi, pentru a susţine activitatea comercială, de silozuri unde să depoziteze grânele, pentru a putea fi vândute mai bine pe piaţa internaţională, de sedii noi pentru instituţiile din marile oraşe. Saligny ştia de toate aceste lipsuri şi se simţea chemat să se implice cu toată puterea minţii sale pentru modernizarea României, sub sceptrul lui Carol I.
În 1875 a revenit în ţară. A lucrat, sub conducerea profesorului G. Mehrtens, la construcţia căii ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder şi, sub conducerea lui Gh. Duca (în perioada 1877 – 1879), la construcţia căii ferate Ploieşti-Predeal.
In timpul razboiului de independenta, lucrarile fiind intrerupte, guvernul ii lasa lui Anghel Saligny grija intretinerii si protectiei lucrarilor intrerupte. La reluarea lor, la 1 aprilie 1878, a fost numit ajutor sef de sectiune, iar la 1 august, acelasi an, inginer ordinar clasa a ll-a.
La 8 aprilie 1881 îl găsim în cadrul Serviciului de Poduri şi Sosele de sub direcţia inginerului Petre Ene. Aici deţine, de la 15 iunie, funcţia de director adjunct, iar la 14 iunie 1882, devine director al liniilor Adjud – Tg. Ocna si Barlad – Vaslui. Pentru activitatea prestata a fost înaintat inginer-şef la 10 mai 1883.
Podurile de cale ferată făcute de concesionari, pe liniile noastre, începuseră să cedeze. S-a creat atunci Serviciul construcţiei podurilor de fier, al cărui director a fost numit, la 27 septembrie 1883.
În timp ce Anghel Saligny se ocupa de directia acestui serviciu, se discuta despre construirea docurilor şi antrepozitelor din porturile Brăila şi Galaţi.
Dificultatea lucrarilor şi dorinţa că ele să fie făcute de români, îl determină pe Ion C. Bratianu, care era prim-ministru şi îl aprecia pe Anghel Saligny, să-l numească, la 3 octombrie 1884, şef al serviciului Docurilor, pe care-l va ocupa până la 1 ianuarie 1901. La 16 iunie este înaintat inginer-sef clasa l.
Este perioada când „îşi caută” locul în lume un nou material: betonul armat. Joseph Monier, inventatorul betonului armat, îşi vinde brevetul, în 1886, casei germane Wayss, care va răspândi sistemul Monier în Germania şi Austria.
În 1887, Ministerul Lucrărilor Publice i-a cerut lui Saligny să proiecteze linia Feteşti – Cernavodă şi podul peste Dunăre. Inginerul avea 33 de ani. Şi-a asumat proiectul şi s-a pus pe treabă. Mai întâi a vizitat în Scoţia şantierul unde se afla în construcţie cel mai mare pod din lume la vremea aceea, Firth of Forth (2 X 521 m, după cum precizează revista drumuripoduri.ro). Apoi a format o echipă numai din ingineri români, majoritatea foşti elevi de-ai săi de la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele. La 9 octombrie 1890, a fost pusă piatra fundamentală a lucrării. Au fost folosite 16.823 tone de oţel şi câteva milioane de nituri. În septembrie 1895, a fost bătut ultimul nit, confecţionat din argint, în cel mai lung pod din Europa continentală, din acea vreme. La festivitate a fost prezent regele Carol I, podul primind numele său. Saligny a stat sub pod, în timp ce un convoi format din 15 locomotive a rulat pe calea ferată. Genialul inginer constructor a ţinut să arate asistenţei că are încredere în opera sa şi a colaboratorilor săi. Replica sa a rămas celebră: „Ştiam că va ţine”.
În vara anului 1899 moare Gheorghe Duca, cel care era atunci directorul lucrarilor din Portul Constanţa. Lui Anghel Saligny i se incredinţează şi conducerea acestor lucrări, fiind numit în noua funcţie la 13 august 1899. Tot atunci răspunde şi de Direcţia serviciului hidraulic, care era vacanţă, dar fără să renunţe la Directia docurilor.
Cunoscuta competenţă a lui Anghel Saligny în lucrări hidraulice la Dunăre a făcut să fie chemat alături de renumitul inginer german Budendey de la Hamburg, pentru realizarea unui port în partea de jos a Dunării, în Serbia. Solutiile propuse de Saligny au fost intru totul acceptate de Budendey.
La 23 decembrie 1910, după o activitate de 35 de ani, Anghel Saligny părăseşte serviciile Ministerului Lucrarilor Publice. Dupa retragere este numit directorul Directiei generale a îmbunătăţirilor funciare, institutţie înfiinţată în scopul punerii în valoare a intinselor terenuri din zona inundabilă a Dunării.
În timpul războiului conduce, din noiembrie 1915, si Direcţia generala a muniţiilor pe lângă Ministerul de Război, iar în toamna anului 1918 este numit ministru la Lucrări Publice.
De semnalat că, începând cu anul 1884, Anghel Saligny a fost titularul catedrei de poduri de la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele. A îndrumat un grup de tineri ingineri, toţi foşti elevi ai lui, pentru scoaterea Gazetei matematice, care a apărut a doua zi după inaugurarea podului peste Dunare, în anul 1895. La Societatea „Gazeta Matematică„ a înfiintat şi „Fondul Anghel Saligny” pentru tiparirea de cărţi tehnice.
A fost membru fondator al Societăţii Politehnice din România, care a luat naştere la Focşani în anul 1881, dupa inaugurarea liniei ferate Buzău – Măraseşti, prima construită de ingineri români. Conduce aceasta societate, ca preşedinte, între 1894 – 1896 şi în 1911, cand hotăraşte construcţia localului societăţii pe Calea Victoriei, în Bucuresti.
Detalii despre opera/realizările artistice/profesionale – Premii importante, distincții, medalii, decorații
Pentru reputatia pe care şi-o căpştase in timpul cand a lucrat la podul peste Dunare, Academia Romana l-a ales pe Anghel Saligny ca membru corespondent, iar dupa inaugurarea podului – la 7 aprilie 1897, ca membru activ, iar in trei sesiuni consecutive, 1907-1910, a fost ales presedinte al Academiei Romane.
Numeroase edificii poartă numele lui printre care o stație de metrou Bucureşti şi Silozurile Anghel Saligny, Constanța (1909-1915) – primele silozuri de beton din lume.
Citate celebre ale personalității
„Ştiam că va ţine”. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Anghel_Saligny)
Citate celebre despre personalitate
Carol I, Rege al României: “Este o glorie ţării” (https://www.youtube.com/watch?v=eCdSRvG-Lw0)
Surse
https://ro.wikipedia.org/wiki/Anghel_Saligny
https://www.youtube.com/watch?v=eCdSRvG-Lw0
http://www.formula-as.ro/2017/1292/periscop-60/casa-unui-roman-celebru-anghel-saligny-23072
https://www.youtube.com/watch?v=eCdSRvG-Lw0 (documentar din seria „Gândit în România” realizat Institutul National de Cercetare si Dezvoltare pentru Fizica Pămâtului)