Născut: 1828, Parma, Ducatul Parme (în prezent Italia)
Decedat: 24 august 1884, Bucureşti, România
Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)
Născut Carlo Antonio Francesco d’Avila, originile viitorului medic sunt neclare.
Deşi nu s-a putut demonstra cu documente şi tatăl nu şi-a asumat niciodată paternitatea, se spune că medicul ar fi fost fiul celebrului compozitor Franz Liszt. Compozitorul a avut mulţi ani o relaţie cu scriitoarea franceză, contesa Marie d’Agoult, o femeie frumoasăşi cultă. De pe urma relaţiei celor doi au rezultat patru copii. Primii trei au fost recunoscuţi de tatăl lorşi crescuţi chiar de mama lui Liszt. Al patrulea nu a beneficiat însăde recunoaşterea parentală, din motive necunoscute. Despre copilăria lui Carlo Antonio Francesco d’Avila, cel de-al patrulea copil al scriitoarei, devenit ulterior Carol Davila, nu s-au păstrat informaţii. Potrivit unei ipoteze agreate de unii istorici, copilul ar fi fost adoptat de familia unui medic care i-a insuflat pasiunea pentru acest domeniu.
Tânărul medic cu doctoratul susţinut la Paris intenţiona să rămână în Ţara Românească doar trei ani. A rămas însă pe pământ românesc până la finalul vieţii. Prima sotie, Maria Marsille, fiica de medic francez (Alphonse Constant Marsille) si de boieroaica romanca, a trait doar un an dupa casatorie. Ea s-a stins din viata in martie 1860, la nasterea unui copil. Avea doar 24 de ani.
La 30 aprilie 1861 a avut loc căsătoria lui Davila cu Anica Racoviţă. Căsătoria a fost celebrată la Goleşti. Ana va fi mama a patru copii: Alexandru (viitorul scriitor si om de teatru Alexandru Davila), Elena (viitoarea Elena Perticari, culegatoarea pioasa a intregului material biografic privitor la tatal sau), Zoe (1868-1943), căsătorită Cuțarida și Carol Nicolae (zis Pia), medic.
Ana Racoviţă a devenit de asemnea cea mai fidelă colaboratoare a soţului ei, ocupându-se îndeaproape de azilul de copii de pe dealul Cotroceni. În 1874, la doar 40 ani, Ana a murit otrăvită cu stricnină, chiar în timpul unei conferinţe a soţului său. Confuzia a fost făcută de un ucenic al lui Carol Davila care i-a dat soţiei sale stricnină în loc de chinină.
Pentru dovezile sale de patriotism necondiţionat faţă de patria sa adoptivă, la 4 iunie 1864, în Camera Deputaţilor se propune acordarea cetăţeniei române, acest lucru împlinindu-se după venirea Regelui Carol, la 31 mai 1868.
Carol Davila a murit pe 24 august 1884 la vârsta de 56 de ani. Se spune că şi-a urmărit singur progresul bolii, şi-a luat pulsul, şi-a administrat medicamente şi şi-a monitorizat starea de sănătate până în ultima clipă.
Viața profesională:
Studiază medicina la Paris. În 1853 soseşte în Bucureşti, la cererea expresă a domnitorului Barbu Ştirbei, pentru organizarea serviciului medical românesc, imediat după ce obţine titlul de doctor. Este numit la conducerea Spitalului Militar din Bucureşti. Face o serie de vizite în ţară, începând studiul apelor cu efect curativ din zona Călimăneşti-Căciulata, recomandându-le în ţară şi în străinătate.
Începutul anului 1854 părea favorabil neobositului medic-sef al armatei. Dar a început războiul ruso-turc din 1854.Ţara Românească şi Moldova au fost ocupate de armatele turceşti; atât Barbu Ştirbei cât şi Grigore Ghică, domnul Moldovei, au fugit in străinatate. Armata română a fost neutralizată şi dezarmată. Momentul era cum nu se poate mai prielnic pentru duşmanii lui Davila; înlaturarea acestuia din calea lor trebuia sa fie radicalăa. Urzelile, intrigile, calomniile şi denunţurile şi-au atins scopul: la 12 martie, adică exact la un an de la venirea in tara, Davila a fost destituit. Dar aceasta nu a fost singura nenorocire care s-a abatut asupra tânărului medic. Casa în care locuia era umedă, plină de igrasie. Dâmboviţa nu era canalizata încă şi inunda des cartierul din apropiere, cartierul Izvor. Obosit peste măsura, istovit de uriaşa muncă pe care o depunea, reumatismul poliarticular acut a găsit teren prielnic şi a pus stăpânire pe trupul firav al lui Davila. Drept urmare cotul drept a anchilozat iar Davila avea obiceiul de a sta cu braţul drept la spate. Se servea mai mult de mâna stângă. Înţelegându-şi menirea de doctor el nu refuza să dea îngrijirile necesare soldaţilor turci bolnavi sau răniţi internaţi în spitalele româneşti; drept recompensă, la sfarsitul razboiului turcii l-au numit “Hechim Bechi” si l-au decorat cu ordinul “Medgidia” clasa a III-a.
La sfarsitul anului 1854, odată cu revenirea lui Barbu Ştirbei în tara, datorită dorinţei acestuia de a-şi continua planul de organizare a armatei naţionale, Davila a fost reintegrat în rangul şi funcţiile sale. Proiectele lui au prins viata în cursul anului 1855. Spitalul militar de la Mihai Voda a luat cu totul alta infatisare. Era împărţit pe divizii, pe secţii, peste tot domnea ordinea şi curăţenia, hrana bolnavilor era mulţumitoare, iar ingrijirea medicala si-a ridicat mult nivelul. In cursul anului 1855 s-a efectuat de catre Davila cea dintai transfuzie de sange din tara noastra.
În 1855 înfiinţează Şcoala de Mică Chirurgie de la Spitalul Creştin, pe care o transformă, peste doi ani, cu ajutorul lui Nicolae Kretzulescu, în Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, care, în 1869, devine Facultatea de Medicină.
Organizează învăţământul veterinar şi farmaceutic, împreună cu farmacistul Hepites, înfiinţează mai multe societăţi: „Societatea Medicală” (1857), „Societatea de Cruce Roşie” şi „Societatea Ştiinţelor Naturale” (1876), precum şi reviste de specialitate, „Monitorul Medical” (1862) şi „Gazeta Medicală” (1865). Începând cu anul 1861 înfiinţează orfelinatele, mai întâi unul de fete, apoi unul de băieţi.
Initiază sistemul consultaţiilor gratuite în spitale pentru oamenii săraci, instituţionalizarea persoanelor cu handicap (pe timpul vieţii sale a funcţionat o şcoală de surdo-muţi, cu ateliere de tâmplărie şi sculptură), constituirea serviciului ambulanţelor şi trenurilor militare, care salvează mii de oameni.
Elaborează măsuri pentru apărarea sănătăţii muncitorilor şi organizează primele dispensare în ţară. Organizează conferinţe medicale şi ţine prelegeri cu demonstraţii experimentale la Sfântu Sava; introduce concursurile medicale şi stagiile obligatorii în spitale. Se preocupă de efectele curative ale apelor minerale, primul studiu elaborat de Davila fiind asupra celor din zona Călimăneşti-Căciulata, pe care le recomandă în ţară şi străinătate.
Pe cheltuiala lui, se editează culegerea de poezii populare a lui Vasile Alecsandri, pe care Davila, mare iubitor de folclor, o dă premiu elevilor din şcolile pe care le coordonează.
Înfiinţează, împreună cu un horticultor austriac, Grădina Botanică din Bucureşti, pentru instruirea studenţilor şi pentru aprovizionarea cu plante medicinale a farmaciilor.
În timpul Războiului de Independenţă (1877-1878) purtat împotriva turcilor conduce serviciul sanitar al armatei.
Ca opere de specialitate sau remarcat Profilaxia sifilisului (1853) şi Aerul atmosferic (1871).
Detalii despre opera/realizările artistice/profesionale – Premii importante, distincții, medalii, decorații
Devotat pe deplin slujirii oamenilor ca medic și reformator al sistemului sanitar, Carol Davila se înscrie printre cele mai de seamă figuri ale culturii românești, punând temeliile practicii medicinei pe aceste meleaguri.
La inițiativa dr Mioara Mincu și a Confederației Naționale a Femeilor din România, generalul a fost numit membru post mortem al Academiei Române. La solicitarea Ministerului de Război, Constantin Brâncuși a executat un bust din bronz al generalului Carol Davila, pentru a fi amplasată în curtea Spitalului Militar Central.
Importanța meritelor generalului în punerea bazelor medicinei moderne din România, este recunoscută și prin faptul că unele dintre cele mai importante instituții de sănătate îi poartă numele, precum Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Spitalul Universitar de Urgențe Militar Central „Dr. Carol Davila”, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” ș.a.
Citate celebre ale personalității
„Ne recomanda să fim cinstiți și să nu ne lăsăm mituiți”(https://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_Davila)
Citate celebre despre personalitate
Doctorul francez Boguel: “Era un om care se arunca in orice pericol pentru a salva viata oricarui necunoscut” (http://www.ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=2590)
Principele Carol i-a telegrafiat Reginei Elisabeta: “Davila e pretutindeni unde ai nevoie de el”
Dr. Zaharia Petrescu zicea că Davila avea „extrema distincție, eleganța și naturalul manierelor, farmecul conversației, felul spiritual, vesel și plin de duh în care istorisea, ca și bogăția instrucției (https://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_Davila)
Surse
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Carol_Davila
https://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_Davila
http://www.ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=2590
https://federatiasanitas.ro/2018/06/20/carol-davila-1828-1884/