Simona Halep

Născută: 27.09.1991, Constanta, Romania

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)

Simona Halep este o jucătoare profesionistă de tenis din România, aflată în prezent pe locul 1 mondial. A câștigat turneul de Grand Slam de la Roland Garros (2018), după alte trei finale de Grand Slam: două la Roland Garros (2014, 2017) și una la Australian Open (2018). Halep a câștigat de-a lungul carierei alte 18 turnee WTA la simplu (șase în 2013, două în 2014, trei în 2015, trei în 2016, unul în 2017, trei în 2018), dintre care cele mai importante sunt turneele Premier Mandatory de la Indian Wells și Madrid. Următoarele premii ca importanță sunt cele de categorie Premier de la Montréal, New Haven, Connecticut, Moscova, Doha, Dubai, precum și cel de la turneul de la Sofia.

Simona s-a născut într-o familie de aromâni în orașul Constanța. Tatăl ei, Stere (jucător de fotbal la echipa Săgeata Stejaru), deținea o fabrică de lactate. Ea a început să joace tenis la 4 ani, fiind antrenată de Ion Stan care era și antrenorul fratelui ei mai mare. La vârsta de 6 ani ea practica zilnic acest sport. S-a mutat în București la 15 ani pentru a-și continua cariera în tenis. Doi dintre idolii ei din tinerețe au fost Justine Henin și Andrei Pavel.

Simona a început studiile la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța. Între anii 2006 și 2010, Simona Halep a fost eleva Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanța.

În 2014 și-a luat licența la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Ovidius” din Constanța.

Viața profesională – Unde, când și cum a debutat

2008: titlu la Roland Garros (la junioare)

A început anul jucând finala la Notting Hill, dar a fost învinsă de Arantxa Rus, apoi a trecut de Anastasia Pavlyuchenkova în sferturile de finală ale turneului de junioare de la Australian Open, însă a cedat în semifinale în disputa cu Jessica Moore.

La turneul ITF de la București, Halep a eliminat-o în primul tur pe fosta semifinalistă de la Roland Garros, Sesil Karatantcheva, înainte de a pierde în sferturi întâlnirea cu Sorana Cîrstea în trei seturi: 6–3, 3–6, 1–6.

În luna mai a câștigat două turnee de junioare: ITF de 10.000$ de la București, în fața lui Stéphanie Vongsouthi cu scorul 7-6(4), 6-3. Victoria a fost urmată de succesul în turneul Trofeo Bonfiglio unde a învins-o pe Bojana Jovanovski cu 6–4, 6–1.

La turneul junioarelor de la Roland Garros, Halep a fost desemnată cap de serie numărul nouă. În primul tur a învins-o pe Charlotte Rodier, 6–4, 6–1, apoi pe daneza Karen Barbat, 6–3, 6–1. În turul trei, Halep a trecut de a cincea favorită, Jessica Moore, 6–0, 6–1 pentru ca în sferturi să o învingă pe Ksenia Lykina, cap de serie numărul 13, cu 6–1, 6–2. În semifinale, Halep a trecut de a doua favorită, Arantxa Rus 6–3, 7–5, pentru a câștiga apoi o finală 100% românească, scor 6–4, 6–7(3), 6–2 în fața celei de-a 10-a favorite, Elena Bogdan.

2009: titluri ITF și intervenția chirurgicală

În startul anului 2009, Simona Halep a ajuns în finala turneului ITF de la Makarska, fiind însă învinsă de principala favorită, Tatjana Malek cu 6–1, 4–6, 6-4.

În mai, a ajuns în sferturile de finală la turneul ITF de la București, und a cedat în fața nemțoaicei Andrea Petkovic 6-2, 7-6(2).  În aceeași lună a evoluat în calificările turneului de senioare de la Roland Garros, unde a eliminat-o în primul tur pe Michaella Krajicek, cap de serie numărul 17, scor 6–4, 7–5, dar a cedat în runda următoare disputa cu Vitalia Diatchenko, 2-6, 6-1, 6-3.

În august, Halep a câștigat turneul ITF de 25.000$ de la Maribor, în finală trecând de principala favorită, Katalin Marosi din Ungaria, cu 6-4, 6-2.

La 18 ani, Simona a recurs la o intervenție chirurgicală de reducere a sânilor, care o incomodau în joc și îi creau și probleme cu coloana vertebrală.

2010: prima finală WTA

În ianuarie a participat la Openul Australian, dar a fost eliminată încă din primul tur al calificărilor de Stéphanie Foretz din Franța, scor 6-4, 4-6, 6-4.

Prima mare performanță într-un turneu WTA a fost atinsă la competiția din luna aprilie de la Marbella, Spania. Venită din calificări, Halep a ajuns până în sferturile de finală, trecând printre altele de Iveta Benešová, a 70-a jucătoare a lumii și de Sorana Cîrstea, locul 36 mondial. În sferturi a fost învinsă de Flavia Pennetta.

A urmat și prima finală a carierei într-un turneu WTA. La Fès, în Maroc, Halep a evoluat în calificări și a eliminat printre altele pe Lucie Hradecká, a opta favorită a turneului, în primul tur, și pe Patty Schnyder, cap de serie numărul doi, în sferturile de finală. În finală a fost însă învinsă cu 6-4, 6-2 de cehoaica Iveta Benešová.

În a doua jumătate a anului, Halep nu a mai putut repeta aceste rezultate în turnee WTA, doar în cele ITF reușind să ajungă în fazele superioare (semifinale la Biarritz, în iulie, și finală la Torhout, în Belgia, în octombrie).

2011-2012: intrarea în Top 50

Anul 2011 a început pentru Halep cu un sfert de finală în turneul de la Auckland, meci pierdut însă în fața belgiencei Yanina Wickmayer. La Australian Open s-a calificat până în turul al treilea, cea mai bună performanță la Melbourne, după victorii în partidele cu Anne Kremer din Luxemburg și Alisa Kleybanova din Rusia. A fost eliminată în turul trei de Agnieszka Radwańska din Polonia, cap de serie și număr 12.

Au urmat eliminări în fazele incipiente ale turneelor din circuitul american (printre altele la Acapulco în Mexic, sau la Indian Wells și Miami în Statele Unite). La Fes, în Maroc, unde cu un an în urmă juca prima finală a carierei, Halep a reeditat performanța, ajungând din nou în ultimul act. Însă nici acum nu a venit primul trofeu, finala fiind pierdută în fața italiencei Alberta Brianti.

Totuși, cu punctele cumulate continuu în multe turnee mai mici, la finele anului 2012 Halep era între primele 50 de jucătoare ale lumii.

2013: revelația anului, primele 6 titluri WTA

În luna mai la turneul WTA de la Roma a ajuns, venind din calificări, până în semifinale unde a pierdut în fața numărului 1 mondial, americanca Serena Williams. În luna iunie (9-16 iunie), a câștigat turneul de la Nürnberg, învingându-le pe Grace Min din SUA cu 6-0, 7-5 (turul 1), Estrella Cabeza Candela din Spania cu 6-2, 6-1 (turul 2), Galina Voskoboeva din Kazahstan cu 6-4, 6-1 (sferturi), Lucie Šafářová din Cehia cu 6-3, 0-6, 6-2 (semifinale) și Andrea Petkovic din Germania cu 6-3, 6-3 (finală). În săptămâna următoare, Simona a câștigat turneul de la Den Bosch, desfășurat pe iarbă, învingând pe parcurs pe Roberta Vinci (11 WTA) cu 6-0 6-1, Carla Suárez Navarro (19 WTA) cu 6-3 6-2 iar în finală pe Kirsten Flipkens (20 WTA)cu 6-4 6-2 , devenind astfel prima româncă din istoria tenisului ce câștigă două turnee la rând pe suprafețe diferite.

La Wimbledon, Simona a fost eliminată în turul al doilea de favorita 6 a turneului, chinezoaica Li Na scor 2-6, 6-1, 0-6. Românca a fost nevoită să înfrunte nu doar o jucătoare redutabilă, ci și o puternică durere la spate, din cauza căreia a avut nevoie de trei ori de intervenția medicilor. La Budapesta, Halep a reușit să câștige al treilea turneu din carieră după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-3, 6-7 (7/9), 6-1 pe Yvonne Meusburger (Austria).

În semifinale ea a eliminat o altă româncă, Alexandra Cadanțu. La New Haven în Statele Unite, Halep a reușit să câștige al patrulea turneu din carieră după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2 pe Petra Kvitova (Cehia) iar două luni mai târziu la Moscova, a reușit să triumfe și în a cincea finală din carieră 7-6 6-2 cu Samantha Stosur (Australia). A câștigat peste un milion de dolari din tenis în 2013.

Pe 3 noiembrie, Simona Halep a câștigat și finala „Turneului Campioanelor” de la Sofia (scor 2-6 6-2 6-2 împotriva aceleași rivale australiance), cel de-al șaselea turneu pe care și l-a trecut în palmares în 2013.

Pe 21 noiembrie, a fost desemnată „WTA’s Most Improved Player” în 2013, devenind astfel prima jucătoare română de la Virginia Ruzici în 1978 care a primit această distincție.

2014: locul 2 mondial, prima finală de Grand Slam

Halep a început anul la Sydney International, unde a fost cap de serie numărul 7, însă a fost eliminată în runda inaugurală de americanca Madison Keys, numărul 37 mondial, cu scorul 1-6, 4-6. La Australian Open, unde a fost locul 11 WTA, Simona s-a oprit în sferturi unde a fost învinsă de slovaca Dominika Cibulkova, locul 24 mondial. Totuși, România va avea a patra reprezentantă în primele 10 locuri ale lumii în clasamentul mondial feminin, după Mariana Simionescu, Virginia Ruzici și Irina Spîrlea.

La data de 16 februarie 2014, Halep a câștigat Qatar Open, învingând-o pe Angelique Kerber din Germania cu 6-2, 6-3. Este cel de-al șaptelea turneu cucerit de Simona Halep în carieră. În urma acestui succes, Halep a urcat pe locul 9 în clasamentul WTA.

În martie 2014, a ajuns în semifinalele turneului american de la Indian Wells unde a pierdut în fața polonezei Agnieszka Radwańska, a doua favorită a turneului. Halep se găsea în acel moment pe locul 7 al WTA, dar a promovat pe 16 martie pe locul 5 mondial.

În ianuarie 2014 Simona, a ajuns pentru prima dată în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam, la Australian Open, învingând-o pe Jelena Jankovic cu 6-4, 2-6, 6-0.

Halep a reușit să urce până în mai pe locul 4 WTA. La Mutua Madrid Open a disputat finala împotriva Mariei Șarapova, unde rusoaica s-a impus în trei seturi, cu 1-6, 6-2, 6-3.

La data de 5 iunie 2014, Simona a ajuns la Roland Garros în prima ei finală de Grand Slam, după ce le-a învins în sferturile de finală pe Svetlana Kuznețova (câștigătoare a două turnee de Grand Slam) și în semifinale pe Andrea Petkovic (cu 6-2, 7-6). În finală românca a întâlnit-o pe câștigătoarea turneului din 2012, Maria Șarapova, care a câștigat cu scorul de 4-6, 7-6, 4-6 după o întâlnire care a durat mai bine de 3 ore. Cu punctele obținute prin disputarea finalei, începând cu data de 5 iunie 2014 Simona a urcat pe locul 3 în clasamentul mondial WTA.

Simona a continuat parcursul foarte bun de la Roland Garros ajungând până în semifinală și la a treilea turneu de mare șlem al anului, Wimbledon. Aici a fost învinsă de canadianca Eugenie Bouchard cu scorul de 6-7(5), 2-6 după ce în primul set, la scorul de 2-2 a suferit o accidentare la gleznă.

La o săptămână după turneul de la Wimbledon a participat la prima ediție a BRD Bucharest Open unde a reușit să se impună în finală în fața favoritei nr. 2 a competiției, italianca Roberta Vinci cu scorul de 6-1, 6-3. Cel mai dificil meci al turneului a fost cel din semifinală unde a depășit-o pe Monica Niculescu cu scorul de 6-2, 4-6, 6-1.

Grație acestor rezultate, pe 11 august 2014 Halep a urcat pe locul 2 mondial, cea mai de sus poziție deținută vreodată de vreo jucătoare de tenis româncă. Ea a ocupat această poziție până pe 6 octombrie 2014, când a fost depășită de Maria Șarapova.

Pe 22 octombrie, în cadrul Turneului Campioanelor din Singapore, Simona Halep a învins-o pe jucătoarea numărul 1 mondial la aceea dată, Serena Williams, cu scorul 6-0, 6-2, iar în semifinale (25 octombrie 2014) a învins-o și pe Agnieszka Radwanska. Simona Halep a cedat în finală în fața numărului 1 mondial Serena Williams cu scorul 3-6, 0-6.

2015: succes susținut în Top 3, primul titlu de Premier Mandatory și prima semifinală la US Open

Halep a început anul ca No.3 mondial. În ianuarie, a câștigat turneul de la Shenzhen învingând-o în finală pe Timea Bacsinszky.

La Australian Open, a câștigat primele 4 meciuri cu Karin Knapp, Jarmila Gajdošová, Bethanie Mattek-Sands și Yanina Wickmayer, fără să piardă vreun set. Dar în sferturi a pierdut în 2 seturi cu Ekaterina Makarova.

În februarie, Halep a câștigat al 10-lea său titlu WTA (și al 2-lea Premier 5) în Dubai, unde a trecut de Ekaterina Makarova în sferturi, apoi de Caroline Wozniacki în semifinale și de Karolina Pliskova în finală. Cu acest titlu, ea a urcat din nou pe locul 3 WTA.

În martie, Halep a câștigat primul său titlu Premier Mandatory la Indian Wells Masters. A trecut în 3 seturi de Daria Gavrilova și Varvara Lepchenko, apoi de Karolína Plíšková în 2 seturi strânse, în turul 4. În sferturi Halep a trecut de Carla Suárez Navarro în 3 seturi, iar în semifinale a trecut mai departe fără joc, deoarece Serena Williams s-a retras, accidentată. Halep a câștigat în 3 seturi finala cu Jelena Jankovic, obținând astfel cel mai mare titlu al carierei sale de până atunci.

La Miami, ea a continuat jocul bun, ajungând în semifinale, unde a pierdut într-un meci strâns cu No. 1 mondial Serena Williams, care apoi a câștigat turneul.

La Stuttgart, Halep a ajuns iar în semifinale, trecând de Garbiñe Muguruza și Sara Errani, dar a pierdut într-un meci de 3 ore cu Caroline Wozniacki. Cu aceasta, ea revenit pe locul 2 mondial.

La Madrid a pierdut în primul tur cu Alizé Cornet, dar apoi la Roma a mers bine, pierzând doar 7 game-uri în primele 3 meciuri, cu Alison Riske, Venus Williams și Alexandra Dulgheru. Dar în semifinale a pierdut cu Carla Suarez Navarro într-un meci lung, de 3 seturi. Deoarece Maria Șarapova a ajuns în finală, Halep a coborât iar pe locul 3 mondial.

În sezonul pe iarbă, Simona a reușit doar să urce până în sferturi de finală la Birmingham, unde a pierdut cu Kristina Mladenovic, iar la Roland Garros a avut surpriza să piardă în primul tur, cu Mirjana Lucic-Baroni, la care mai pierduse cu aproape un an în urmă.

Dar în august la Toronto, Halep a revenit la jocul ei bun, câștigând cu Jelena Janković (6-3 6-4), Angelique Kerber (6-3 5-7 6-4) și Agnieszka Radwańska (0-6 6-3 6-1), astfel jucând a 5-a sa finala a anului, contra tinerei revelații de 18 ani Belinda Bencic care în semifinale o eliminase pe no.1 mondial Serena Williams. După 1-1 la seturi (decise la tie-break), după ce ceruse ajutor medical încă din primul set, Simona s-a retras în setul decisiv la 0-3, din cauze medicale.

În săptămâna următoare Halep a intrat la Cincinnati direct în turul 2, ca favorita nr.3, și a trecut pentru prima oară de Kristina Mladenovic, în 3 seturi, apoi de Andrea Petkovic, tot în 3 seturi. În sferturi a trecut în 2 seturi de Anastasia Pavliucenkova, iar în semifinale a învins-o tot în 2 seturi pe Jelena Jankovic. Finala a fost de mare luptă, dar Serena Williams a învins cu 6-3 7-67-5. Cu aceste 2 finale consecutive, Simona a urcat din nou pe locul 2 mondial.

La US Open, ca favorita nr.2, Halep a ajuns în semifinale (cea mai bună performanță a ei de până acum la US Open, și cel mai rezultat la un mare șlem în 2015) după ce le-a învins în câte 2 seturi pe Marina Erakovic, Kateryna Bondarenko și Shelby Rogers, apoi în 3 seturi pe Victoria Azarenka și Sabine Lisicki. În semifinale, a pierdut în 2 seturi la Flavia Pennetta, care apoi a câștigat titlul. Halep a jucat și în premieră în turneul de dublu mixt, alături de Horia Tecău, și au câștigat 2 meciuri dar s-au retras înainte de sferturi.

Au urmat participări la 3 turnee consecutive în China, dar cu doar 3 victorii în 6 meciuri și eliminări premature (Guangzhou – sferturi, Wuhan – turul 2, iar la Beijing retragere în primul meci, din cauza unei accidentări).

La Singapore, datorită absenței no.1 mondial Serena Williams, Halep de pe locul 2 a intrat ca primă favorită a turneului. În primul meci din grupă a câștigat repede cu campioana de la US Open Flavia Pennetta 6-0,6-3, dar apoi a pierdut în 2 seturi cu Maria Șarapova și Agnieszka Radwańska, ratând calificarea mai departe. Cu toate acestea, Halep și-a păstrat locul 2 mondial în clasamentul WTA.

2016: 3 titluri WTA

Începând cu data de 15 august Simona Halep ocupă locul 4 WTA. După un început de an nu tocmai convingător, cu eliminări în primul tur la Australian Open, Doha și Dubai, Simona Halep reușește performanțe importante, ajunge în fazele superioare și mai târziu câștigă turnee foarte importante din categoria I, începând cu martie sferturi de finală la Indian Wells și Miami (pierdute la Serena Williams și respectiv Timea Bacsinszky).

În mai câștigă primul titlu din 2016, la Madrid în finala disputată împotriva Dominikăi Cibulkova (6-2, 6-4), urmează optimi la Roland Garros în condiții nu tocmai bune pentru tenis, anul 2016 fiind cel mai ploios din istoria French Open.

În iunie reușește sferturi la Wimbledon pierzând la câștigătoarea Australian Open 2016 Angelique Kerber (7-5, 7-6), care ajunge până în finală. În iulie câștigă cel de-al doilea turneu din 2016 la București, iar în ultima săptămână din iulie reușește o performanță extraordinară ajungând pentru al doilea an consecutiv în finala Rogers Cup Canada, după ce în 2015 se retrage în setul decisiv la scorul de (3-0) pentru Belinda Bencicc, în 2016 câștigă la Montreal în fața lui Madison Keys (7-6, 6-3), trecându-și astfel în palmares cel de-al treilea titlu din 2016. La Cincinatti a pierdut în semifinale în fața germancei Angelique Kerber cu scorul de 6-1, 6-4. La US Open a ajuns până în sferturi, învinsă de Serena Williams în trei seturi (6-2, 4-6, 6-3). La Wuhan fost învinsă în semifinale de Petra Kvitová, cu scorul de 6-1, 6-2. La Beijing a fost învinsă de chinezoaica Shuai Zheng în optimi (6-0, 6-3).

La Turneul Campioanelor, a câștigat doar un meci, cu Madison Keys, apoi le-a pierdut pe următoarele două, cu Angelique Kerber și Dominika Cibulková, părăsind astfel turneul.

2017: Al treilea titlu Premier Mandatory, a doua finală de Mare Șlem – Roland Garros și realizarea punctajului pentru locul 1 WTA

Simona Halep, locul 4 WTA, și-a început sezonul la Shenzhen, în China, turneu de categorie WTA Internațional. Halep a început cu o victorie, câștigând cu 6-1, 3-6, 6-3 împotriva lui Jankovic, însă a pierdut în turul 2 cu Kateřina Siniaková, scor 3-6, 6-4, 5-7

În următorul turneu, Australian Open, a jucat în turul I cu Shelby Rogers, fiind învinsă cu scorul 3-6, 1-6.

La începutul lui februarie, Simona a jucat la turneul Premier, St. Petersburg Ladies’ Trophy, unde a început cu o victorie împotriva croatei Ana Konjuh (39 WTA), scor 6-4, 7-6 (2). Halep urma să joace, în sferturile de finală, împotriva rusoaicei Natalia Vikhlyantseva (19 ani, locul 115 WTA), sportivă venită din calificări, însă a fost nevoită să se retragă din cauza unei accidentări la genunchi.

La Indian Wells ajunge până în turul 2, unde este învinsă de Kristina Mladenovic cu scorul de 6-1, 6-3.

La Miami are un parcurs mai bun, dar a pierdut în trei seturi cu Johanna Konta în sferturi.

În Germania, la Stuttgart, merge până în semifinale, învinsă de Laura Siegemund cu 4-6, 5-7.

La Madrid, s-a impus pentru a doua oară, învingând-o în finală pe Kristina Mladenovic (17 WTA) cu scorul 7-5, 6-7 (7), 6-2. Astfel, devine prima jucătoare care ajunge de trei ori în finala turneului.

La Roma, ajunge în finală, fiind învinsă de Elina Svitolina, în 3 seturi 6-4, 5-7, 1-6. Meciul a fost marcat de accidentarea Simonei la glezna dreaptă.

La 10 iunie 2017, Simona a disputat a doua ei finală la Roland Garros, fiind învinsă în trei seturi (6-4, 4-6, 3-6) de Jeļena Ostapenko.

La 7 octombrie 2017, în urma victoriei din semifinala cu Jeļena Ostapenko de la Openul Chinei din Beijing, Simona a devenit noul lider mondial al Clasamentului WTA, fiind prima jucătoare de tenis din România clasată pe locul 1 WTA și devenind a 25-a jucătoare din toate timpurile care a deținut această poziție.

La Turneul Campioanelor câștigă în primul meci cu Caroline Garcia, apoi pierde la Caroline Wozniacki și la Elina Svitolina, părăsind astfel competiția pentru al 3-lea an la rând încă din faza grupelor.

2018: Primul titlu de Grand Slam și accidentarea

Simona începe perfect anul 2018, câștigând turneul de la Shenzen. În finală, ea a învins-o pe campioana din 2017 Katerina Siniakova în trei seturi: 6-1, 2-6, 6-0. De asemenea, s-a impus și la proba de dublu de la turneul chinez alături de Irina-Camelia Begu, învingând în ultimul act perechea Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, favorite principale. Pentru Simona e primul titlu WTA la dublu, iar pentru Irina al șaptelea.

Halep pierde finala Australian Open, în fața danezei Caroline Wozniacki, într-un meci strâns, de trei seturi: 6–7(2–7), 6–3, 4–6.

În iunie 2018, Simona Halep reușește să câștige prima sa finală de Grand Slam la Roland Garros, învingând-o pe Sloane Stephens, numărul 10 mondial, cu 3-6, 6-4, 6-1, după ce pierduse primele doua finale la acest turneu cu Maria Șarapova (în 2014) și Jelena Ostapenko (în 2017).

În august 2018, Simona Halep a câștigat din nou turneul WTA de la Montreal, impunându-se pentru a doua oară consecutiv în fața americancei Sloane Stephens. Tot în august a ajuns în finala turneului de la Cincinnati, unde a pierdut în fața lui Kiki Bertens, deși a avut minge de meci în setul doi.

În septembrie 2018, Simona Halep a ajuns la 47 de săptămâni în fruntea ierarhiei mondiale și ocupă locul 11 într-un clasament all-time, apropiindu-se și mai mult de belarusa Victoria Azarenka, aflată pe 10, cu 51 de săptămâni pe prima poziție a clasamentului WTA.

În acea lună, a fost eliminată însă din primul tur la turneul de la Wuhan în ciuda unor dureri puternice, și a abandonat în primul tur la Beijing. O investigație cu RMN a relevat faptul că Halep suferă de hernie de disc. Presa a speculat că nu ar fi trebuit să meargă la aceste turnee, dar a făcut-o pentru a obține bonusul de 1 milion de dolari din partea WTA pentru participarea la toate turneele Premier Mandatory și la patru din cele cinci turnee Premier Five.

2019: Simona Halep – Serena Williams 6-2, 6-2. Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams. Marea noastră campioană a avut o evoluție fantastică și a devenit prima româncă ce a câștigat titlul la proba de simplu. Acesta a fost al doilea turneu de Grand Slam câștigat de Simona Halep.

Detalii despre realizările profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

În februarie 2014 a primit titlul de Cetățean de onoare al orașului Bușteni, iar în martie 2014 pe cel de Cetățean de onoare al județului Constanța. În iunie 2018 a primit cheile orașului si titlul de Cetățean de onoare al orașului București.

La 23 iulie 2014, Simona Halep a primit cel mai important contract de sponsorizare încheiat pe piața românească dintre un sportiv și o companie, fiind sponsorizată de firma Dedeman cu 500.000 de euro.

În urma parcursului bun avut în ultimii ani la diversele turnee la care a participat, Simona Halep a acumulat din premii suma de peste 28.000.000 dolari americani.

Citate celebre ale personalității

„Am luptat pentru fiecare meci şi pentru fiecare punct. De fiecare dată, am dat tot ce-am putut pe teren şi acesta cred că a fost secretul. Îmi place să fiu agresivă pe teren, să lovesc mingea foarte puternic şi să termin punctul cât mai repede.”

„Este sportul care mi-a plăcut, trăiesc pentru el şi sper să urc, să nu mă opresc aici. Nu este uşor, va trebui să muncesc la fel de mult, poate şi mai mult. Va trebui să mă menţin acolo unde sunt, atunci mă pot numi o adevărată jucătoare de tenis, când stau ceva timp în top.”

„Aş vrea, de asemenea, să am o performantă notabilă şi la un turneu de Grand Slam. Spun la un astfel de turneu, pentru că mai tot timpul am avut unele blocaje la astfel de turnee, blocaje pe care vreau să le depăşesc.”

„Secretul este că am început să mă bucur de ceea ce fac, sunt mult mai agresivă pe teren. Încerc să mă bucur pentru ceea ce fac şi să mă lupt pentru fiecare minge.”

„Meciul nu se termină decât atunci când dai mâna la fileu cu adversarul. Eu am întors un meci în favoarea mea chiar şi într-o situaţie în care adversara a avut trei mingi de meci, dar am şi fost întoarsă. Trebuie să ştii să înveţi să câştigi, dar şi să pierzi. Atunci când câştigi nu trebuie să te bucuri foarte mult, iar când pierzi să nu te superi prea tare, pentru că asta îmi place la tenis că îţi dă şansa să o iei mereu de la capăt.”

„Am o brăţară-talisman pe care o port tot timpul. De obicei este roşie. Pe prima am cumpărat-o la Roland Garros în 2014, când am ajuns în finală. Şi de atunci îmi tot cumpăr de la acelaşi brand, pe diverse culori, şi le port la meciuri. Am impresia că-mi poartă noroc şi-mi dau încredere. Garderoba mea off-court este compusă în mare parte din pantofi sport, jeansi, tricouri şi cămăşi. Nu am renunţat niciodată la o piesă după doar un sezon de purtare.” (Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Simona+Halep)

Citate celebre despre personalitate

Ioan Stan (Antrenor): „Avea ţinută de sportivă de mică. Am văzut-o şi le-am spus părinţilor: «O iau la tenis». Mi-a plăcut mult. Avea o motricitate extraordinară. La cinci ani, alerga precum o sportivă, deşi era cât racheta de mică. Promitea mult”

„Am lucrat cu ea toate elementele. Era o fetiţă harnică, modestă, talentată şi inteligentă. Avea o inteligenţă nativă. Nu i-am zis de două ori că trebuie să strângă mingile. Era harnică şi conştiincioasă. ” (Sursa: https://adevarul.ro/news/sport/totul-despre-simonahalep-parinti-copilarie-scoala-tenis-1_553a2558cfbe376e35824f1e/index.html)

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Simona_Halep

Nadia Comăneci

Născută: 12.11.1961, Onești, România

Decedată:

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)

Nadia Elena Comăneci este o gimnastă româncă, prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică. Este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, „Zeița de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut. Este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

Nadia s-a născut la Onești, fiică a lui Gheorghe și Ștefania-Alexandrina Comăneci; a fost botezată după „Nadejda” („Speranță”), eroină a unui film. Unele surse susțin că s-ar fi născut ca „Anna Kemenes”. Această variantă a fost dezmințită în noiembrie 2016 atât de Nadia cât și de mama sa Ștefania.

Viața profesională – Unde, când și cum a debutat

A concurat pentru prima dată la nivel național în România, în 1970, ca membră a echipei orașului său. Curând, a început antrenamentele cu Béla Károlyi și soția acestuia, Márta Károlyi, care au emigrat mai târziu în Statele Unite, devenind antrenori ai multor gimnaste americane. La vârsta de 13 ani, primul succes major al lui Comăneci a fost câștigarea a trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia. În același an, agenția de știri Associated Press a numit-o „Atleta Anului”.

La 14 ani, Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect de zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol). Acasă, succesul său i-a adus distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.

Comăneci și-a apărat titlul european în 1977, dar echipa României a ieșit din competiție în finale, în semn de protest contra arbitrajului. La Campionatele Mondiale din 1978 a concurat o Nadia Comăneci cu greutate peste medie și ieșită din formă. Căderea la paralele a trimis-o pe locul 4, însă a câștigat titlul de campioană mondială la bârnă.

În 1979, Comăneci, din nou la greutate normală, a câștigat cel de-al treilea titlu european la individual compus (devenind primul sportiv din istoria gimnasticii care a reușit această performanță). La Campionatele Mondiale din decembrie, ea a câștigat concursul preliminar, dar a fost spitalizată înainte de a participa la concursul pe echipe, din cauza unei infecții, în urma unei tăieturi la încheietura mâinii, cauzată de o cataramă din metal. În ciuda recomandărilor doctorilor, ea a părăsit spitalul și a concurat la bârnă, unde a obținut nota 9,95. Performanța sa a conferit României prima medalie de aur în concursul pe echipe.

A participat și la Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova, clasându-se a doua după Elena Davîdova la individual compus, când a fost nevoită să aștepte pentru notă până ce Davîdova și-a încheiat exercițiul. Nadia și-a păstrat titlul la bârnă, dar a câștigat și o nouă medalie de aur, la sol, și una de argint, împreună cu echipa.

După retragerea din sportul de performanță:

Nadia Comăneci a fost una din cele mai bune gimnaste din lume. Ea s-a retras din activitatea competițională după Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova. Între 1984 și 1989 a fost membră a Federației Române de Gimnastică și a ajutat la antrenarea gimnaștilor juniori români. În noaptea de 27/28 noiembrie 1989 a trecut ilegal granița româno-maghiară, în cele din urmă solicitând azil politic guvernului Statelor Unite. Acest gest dramatic a avut un efect major asupra opiniei publice, chiar asupra familiei conducătoare a României. Nadia și-a petrecut următorii ani promovând linii vestimentare pentru gimnastică, lenjerie Jockey, echipament de aerobic și rochii de mireasă. În 1994, s-a logodit cu gimnastul american Bart Conner și s-a întors în România pentru prima dată de la plecare. Comăneci și Conner s-au căsătorit în România în luna aprilie a anului 1996.

În 1999, Comăneci a devenit primul sportiv invitat să vorbească la Națiunile Unite, pentru a lansa Anul 2000, Anul Internațional al Voluntariatului. Nadia este în prezent ocupată cu gimnastică și muncă de caritate în întreaga lume. Ea și soțul său sunt proprietarii Academiei de Gimnastică Bart Conner Gymnastics Academy, Perfect 10 Production Company și ai câtorva magazine de echipamente sportive, precum și editori ai Revistei de Gimnastică Internațională.

Nadia Comăneci este vicepreședinte al Consiliului Director al Special Olympics, Președinte Onorific al Federației Române de Gimnastică, Președinte Onorific al Comitetului Olimpic Român, Ambasadorul Sporturilor Românești, Vicepreședinte în Consiliul Director al Asociației Distrofiei Musculare, și membră a Fundației Federației Internaționale de Gimnastică. A fost distinsă de două ori cu Ordinul Olimpic, acordat de CIO.

În decembrie 2003, i s-a publicat prima sa carte, Scrisori către o tânără gimnastă (în engleză: Letters to a Young Gymnast). Nadia a creat o clinică de caritate în București pentru a ajuta copiii orfani din România.

Detalii despre realizările profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

Minunea de la Montreal

Punctul culminant al carierei, care i-a adus celebritatea, a fost obtinerea, in 1976, la Montreal, a titlului de campioana olimpica absoluta la Jocurile Olimpice. Micuta romanca, supranumita la acel moment „zana de la Montreal”, a primit de cinci ori nota 10 si a castigat trei medalii de aur la individual compus, barna si paralele, una de argint, cu echipa si bronz la sol.

Acasa, succesul sau i-a adus distinctia comunista de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tanara romanca distinsa cu acest titlu.

Rezultate Sportive

– 1972 – Campionatul national de juniori al Romaniei: 1 pe echipe, 1 la individual compus

– 1973 – Internationalele Romaniei: 1 la individual compus, 1 la paralele inegale, 1 la sol, 1 la barna, 1 la sarituri

– 1973 – ROM vs ITA: 1 pe echipe, 1 la individual compus

– 1975 – Champions All: 1 la individual compus

– 1975 – Compionatul european: 1 la individual compus, 1 la sarituri, 1 la paralele inegale, 1 la barna, 2nd sol

– 1975 – Competitia preolimpica: 1 la individual compus, 1 la paralele inegale, 2 la sarituri, 2 la sol, 3rd barna

– 1976 – ROM vs CAN: 1 pe echipe

– 1976 – ROM vs USA: 1 pe echipe, 1 la individual compus

– 1976 – Cupa Americii: 1 la individual compus

– 1976 – Jocurile Olimpice de la Montreal: 2 la pe echipe, 1 la individual compus, 1 la barna, 1 la paralele inegale, 3 la sol, 4 la sarituri

– 1976 – Cupa Chunichi: 1 la individual compus, 1 la paralele inegale, 1 la barna, 1 la sarituri, 1 la sol

– 1976 – Campionatele balcanice: 1 la individual compus, 1 la paralele inegale, 1 la barna, 1 la sarituri, 1 la sol

– 1977 – Internationalele Romaniei: 1 la individual compus

– 1977 – Campionatul european: 1 la individual compus, 1 la paralele inegale, 2 la sarituri

– 1978 – Campionatele mondiale: 2 pe echipe, 1 la barna, 5 la individual compus

– 1979 – Champions All: 1 la individual compus

– 1979 – Compionatul european: 1 la individual compus, 1 la sarituri, 1 la sol, 3rd barna

– 1979 – Cupa mondiala: 4 la individual compus, 1 la sarituri, 1 la sol, 2 la barna

– 1979 – Campionatele mondiale: 1 pe echipe

– 1980 – Internationalele Romaniei: 1 la individual compus

– 1980 – Jocurile Olimpice de la Moscova: 2 la pe echipe, 2 la individual compus, 1 la barna, 1 la sol, 5 la sarituri

– 1981 – Universiada: 1 pe echipe, 1 la individual compus

Premii si distinctii

In 1996, cu prilejul aniversarii a 90 de ani de existenta de catre Federatia Romana de Gimnastica, este numita presedinte de onoare.

In 1998, in cadrul unei ceremonii desfasurata la Washington, a fost recompensata cu premiul „Flo Hyman” pentru merite deosebite in sport.

La Viena, in 1999, a fost declarata sportiva secolului XX.

Tot in 1999, Comaneci a devenit primul sportiv invitat sa vorbeasca la Natiunile Unite, pentru a lansa Anul 2000, Anul International al Voluntariatului.

In anul 2000 i s-a conferit Ordinul National „Steaua Romaniei”, iar in martie 2002 a fost aleasa presedinte de onoare al Comitetului Olimpic Roman.

In prezent, Nadia Comaneci este vicepresedinte al Consiliului Director al Special Olympics, Presedinte Onorific al Federatiei Romane de Gimnastica, Presedinte Onorific al Comitetului Olimpic Roman, Ambasadorul Sporturilor Romanesti, Vice-Presedinte in Consiliul Director al Asociatiei Distrofiei Musculare, si membra a Fundatiei Federatiei Internationale de Gimnastica. A fost distinsa de doua ori cu Ordinul Olimpic, acordat de CIO.

Detalii despre cum a fost văzută/ apreciată

Personalitate mondiala

In SUA si nu numai, Nadia este considerate o celebritate. In 2006, la botezul lui Paul Dylan, fiul Nadiei Comaneci si al lui Bart Conner, au fost prezente mai multe vedete.

Nume mari precum Placido Domingo, Angela Gheorghiu si partenerul sau, Robert Alagna, George Clooney sau Arnold Schwarzenegger au raspuns la invitatia romancei. Acestora li s-au alaturat si cateva personalitati din Romania, precum Gheorghe Hagi si sotia, Octavian Belu si Mariana Bitang, Viorel Paunescu.

Citate celebre ale personalității

„Eu visam de multe ori exerciţiile pe care le făceam. Şi de multe ori le greşeam în vis, ceea ce nu se întâmpla în realitate! Mult mai bine decât invers!”

„Nu am făcut gimnastică pentru a călători, nu am făcut gimnastică pentru a-mi cumpăra anumite lucruri, să devin o celebritate, am făcut pentru că mi-a plăcut şi este important să pui pasiune în ceea ce faci.”

„Munca grea face totul mai uşor. Acesta este secretul meu. De aceea am câştigat.”

„Am muncit non-stop de la vârsta de 6 ani până la 23 de ani, când m-am retras din gimnastică.”

„Îmi place să le spun tinerilor să muncească mult pentru a-şi îndeplini visele şi să trăiască momentul.”

„Eu cred că trebuie să fii atras de oamenii care realizează lucruri productive şi pozitive cu vieţile lor.”

„Unul din cele mai dificile timpuri din viaţa mea a fost atunci când am evadat din România, în noiembrie 1989.”

„Astăzi, gimnastica este dominată de femei. Femeile sunt capabile să muncească din greu, trebuie doar sa le dăm oportunitatea pentru a o face.”

„Nu fug de o provocare pentru că îmi este frică. În schimb, fug spre ea, deoarece singura modalitate de a scăpa de frică este să o calc în picioare.” (Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Nadia+Com%E3neci)

Citate celebre despre personalitate

Celine Dion: „Urmăream Jocurile Olimpice şi ea aproape că mi-a schimbat destinul. Am iubit atât de mult puterea ei, dedicaţia ei şi munca grea pe care a depus-o. Îmi doream să fiu ca ea. Nu era vorba doar de gimnastică, ci de întreaga ei atitudine şi înfăţişare”. Sursa: https://www.gandul.info/sport-miscare/ce-spune-celine-dion-despre-nadia-comaneci-9942383

Cristian Țopescu: „Publicul oftează la fiecare element de mare dificultate al Nadiei Comăneci. Auziți cum vibrează sala. Flash-urile clipesc neîncetat și Nadia iese și stă. Foarte bună aterizarea. Excepțional exercițiul Nadiei Comăneci. Parcă niciodată inimile noastre nu au vibrat cu atâta emoție ca în fața acestei prodigioase demonstrații de artă a unei fetițe de 14 ani. Nadia Comăneci, un nume familiar nu doar iubitorilor de sport din România, ci și celor din întreaga lume. 10. A treia notă de 10 la paralele pentru Nadia Comăneci. Fantastic.” (Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/video-comentariul-plin-de-emotie-al-lui-cristian-topescu-atunci-cand-nadia-comaneci-a-luat-prima-nota-de-10-din-istorie-la-montreal-929873)

Surse

http://www.ziare.com/nadia-comaneci/biografie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nadia_Com%C4%83neci

Lucian Bute

Născută: 28.02.1980, Pechea, Galati, Romania

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)

Lucian Bute este un pugilist român ce deține centura NABF la categoria semigrea și care a fost campionul mondial IBF la supermijlocie timp de aproape 5 ani, perioadă în care și-a apărat titlul de 9 ori. Este originar din satul Pechea, județul Galați, născându-se acolo la fel ca verișoara sa Steluța Luca. În anul 2003 a devenit boxer profesionist, semnând un contract cu clubul canadian Interbox. Locuiește în orașul Montréal, dobândind și cetățenia canadiană în 2012. Are în palmares 30 de victorii din 32 de meciuri, dintre care 24 prin KO, fiind antrenat de Stéphan Larouche, cel care i-a antrenat și pe foștii campioni mondiali Éric Lucas și Leonard Doroftei.

În noiembrie 2007 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa I.

Viața profesională/artistic – Unde, când și cum a debutat

Sala în care se antrena avea doi saci, o pernă de lovit şi o pereche de mănuşi pe care le foloseau pe rând toţi copii. După doar trei ani, Lucian a fost la un pas să renunţe la box din cauza unor probleme medicale. A fost diagnosticat cu dismorfism vertebral. După o serie de tratamente, Bute şi-a revenit şi a inceput sa se afirme in boxul amator.

La 18 ani, in 1998, a câştigat prima medalie mondială: bronz la Campionatele Mondiale de juniori din Argentina (Buenos Aires), fiind antrenat de Vasile Fântană şi Titi Tudor. Imediat a fost cooptat in lotul naţional al României de seniori coordonat de Francisc Vaştag. La prima sa competiţie majoră, Campionatul Mondial din 1999 de la Houston (Statele Unite) a câştigat medalia de bronz, iar in 2001 la jocurile Francofoniei, medalia de aur.

În 2003, Bute decide să treacă la profesionism şi semnează un contract cu Interbox, grupare care mai avea un român sub contract, Leonard Doroftei, campion mondial la WBA.

Pe 22 noiembrie 2003, Bute debutează la profesionişti, învingându-l pe Robert Muhhammad prin knock-out în repriza a treia într-o gală desfăşurată la Montreal – Centre Bell. După nouă partide şi nouă victorii, Bute câştigă centura NABF, învingându-l prin knock-out în repriza a patra pe Carl Handy. Dupa alte patru partide, Lucian cucereşte şi centura WBC America într-un meci câştigat în faţa lui Kabary Salem.

Pe 15 iunie 2007, Bute îl înfruntă pe Sakio Bika în arena Centre Bell din Montréal într-un meci eliminatoriu pentru titlul IBF. Bute câștigă prin decizie unanimă (116-111, 118-109, 118-109) și obține dreptul de luptă pentru titlu împotriva campionului Alejandro Berrio.

Lucian Bute câștigă titlul de campion mondial versiunea IBF, pe 19 octombrie 2007, după un meci cu columbianul Alejandro Berrío. Lucian Bute l-a învins pe deținătorul en-titre al centurii în runda a 11-a, prin Knock Out, după ce l-a forțat să intre într-un colț, unde i-a aplicat un croșeu, o directă și un upper-cut de stânga. El a ținut să îi mulțumească mamei sale, dar și întregii Românii pentru susținerea primită. Bute devine al treilea român care câștigă un titlu mondial la profesioniști după Leonard Doroftei și Mihai Leu.

De atunci, Bute și-a apărat titlul de nouă ori: împotriva americanului William Joppy prin Knock Out (29 februarie 2008), mexicanului Librado Andrade la puncte (24 octombrie 2008), columbianului Fulgencio Zúñiga prin Knock Out tehnic (13 martie 2009), KO în repriza a patra împotriva lui Librado Andrade (29 noiembrie 2009), KO după trei runde cu Edison Miranda (17 aprilie 2010), KO în runda a noua cu americanul Jesse Brinkley (15 octombrie 2010) , TKO în runda a zecea cu britanicul Brian Magee (20 martie 2011), TKO după patru runde cu francezul Jean-Paul Mendy și cu jamaicanul Glen Johnson la puncte după 12 reprize.

Pe 29 noiembrie 2009, Lucian Bute îl învinge prin KO în runda a patra pe Librado Andrade, în arena Colisee Pepsi din orașul Québec, Canada, și își păstrează centura de campion IBF la categoria supermijlocie. O victorie categorică, eliminând dubiile din meciul precedent al celor doi în care Bute a fost la un pas să piardă meciul în ultimele secunde din runda finală după ce Lucian dominase aproape în totalitate.

În data de 17 aprilie 2010, Lucian Bute câștigă meciul cu columbianul Edison Miranda prin KO, în runda a treia, românul păstrându-și titlul mondial al categoriei supermijlocie, în versiunea IBF.

Pe 15 Octombrie 2010, Lucian Bute își păstrează centura IBF învingându-l prin TKO pe Jesse Brinkley în repriza a noua după ce anterior îl doborâse de două ori, în reprizele a cincea și a opta.

Pe data de 9 iulie 2011 Lucian Bute s-a înfruntat pentru prima dată în România, apărându-și centura, cu francezul Jean-Paul Mendy, în sala Romexpo din București, unde a reușit să câștige meciul prin KO în repriza a 4-a după un croșeu scurt de stânga. Acesta a fost cel mai urmărit meci de box din istoria televiziunii din România, peste 4.5 milioane de oameni urmărind meciul.

Detalii despre realizările profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

Lucian Bute a devenit faimos datorita celor celor 29 de meciuri de box disputate si a tot atatea victorii, fiind si cel mai bun boxer in cadrul Federatiei Romane de Box.

Este considerat cel mai bun pugilist al categoriei supermijlocie de BoxRec, cel mai important site de box din lume, şi de RingMagazine „The Bible of boxing”.

Citate celebre ale personalității

„N-am fost un copil care să mă bat toată ziua, dar nici nu-mi plăcea să mă las călcat în picioare. Eram mic şi slab. În ’95, când am început boxul, aveam 44 de kilograme. Eram rahitic. Iar la sala de box am ajuns întâmplător. Mie nici nu-mi plăcea boxul.”

„Când e vorba de box, toată lumea se gândeşte la bătaie. Golănie şi bătaie. Dar nu, boxul e un sport care te educă, te disciplinează, te învaţă multe lucruri.”

„Dacă am pierdut un meci de box, ce să fac? Ce vină are ăla? El şi-a făcut treaba, asta e meseria lui, îşi câştigă pâinea pe ceea ce face. Iar pe ring dă totul ca să câştige meciul şi să-şi câştige existenţa. Mi se pare normal ca la sfârşit să te îmbrăţişezi şi să nu ţii duşmănie unul pe celălalt.”

„În timpul meciurilor sunt 15.000 de oameni în sală şi eu nici nu-i aud.”

„Sunt foarte puţini care au reuşit în box şi au avut o situaţie financiară bună. Şi dacă au reuşit, au reuşit doar până la un anumit nivel. Pe vremea mea, boxul era sportul copiilor mai amărâţi.”

„Sunt situaţii în viaţă când o iei pe un drum greşit. E foarte important să dai peste un om care să-ţi spună: „Mă, vino înapoi. Ăsta e drumul pe care trebuie să o iei!.” (Sursa:https://adevarul.ro/news/sport/interviu-lucian-bute-fost-campion-mondial-box-ma-rog-timpul-meciurilor-1_52593b6bc7b855ff562bd053/index.html)

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Lucian_Bute

https://adevarul.ro/locale/galati/galatilucian-bute-biografia-unui-campion-vezi-amanunte-picante-viata-bute-1_50aca1ce7c42d5a663873786/index.html

http://biografii.famouswhy.ro/lucian_bute/

Lia Manoliu

Năcută: 25 aprilie 1932, Chișinău, Moldova

Decedată: 9 ianuarie 1998, București

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)

Lia Manoliu a fost o atletă română, laureată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Mexico 1968 și cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din Roma 1960 și Jocurile Olimpice de vară din Tokyo 1964 la proba de aruncare a discului.

Născută la Chişinău, pe teritoriul actualei Republici Moldova, la 25 aprilie 1932, Lia Manoliu era fiica profesorilor de filosofie Alexandrina şi Ion Manoliu. Elevă a Liceului „Regina Maria” din Capitală, ea a abordat cu uşurinţă numeroase discipline sportive şi a făcut performanţă în tenis de masă, baschet şi volei.

Viața profesională – Unde, când și cum a debutat

Lia Manoliu a început sportul practicând atletismul (la Atletic Club Român), tenisul de câmp, tenisul de masă, voleiul și baschetul, la ultima disciplină fiind componentă a echipei Știința București. Concomitent cu activitatea sportivă a absolvit Facultatea de Energetică din cadrul Institutului Politehnic București (1954). A lucrat o bună perioadă ca inginer electroenergetician la IPROMET București și a absolvit o școală de ziariști sportivi organizată de ziarul „Sportul Popular”.

La 16 ani a început să practice atletismul, specializându-se în aruncarea discului, unde a obținut rezultate excelente până la 40 de ani.

Detalii despre realizările profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

Cunoscută pentru rigurozitatea ei, pentru viaţa sportivă pe care o ducea, a reuşit să concureze până la 40 de ani, participând la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice. O performanţă extraordinară, care a fost menţionată în Cartea Recordurilor şi care a fost mai apoi egalată, la noi, de canotoarea Elisabeta Lipă.

Medaliată cu bronz la ediţiile din 1960 (Roma) şi 1964 (Tokyo), a reuşit să obţină titlul olimpic în 1968, la Ciudad de Mexico. Ea a mai ocupat locul 6 în 1952 (Helsinki), respectiv 9 în 1956 (Melbourne) şi 1972 (München). În finala victorioasă, discul lansat de Lia Manoliu a zburat 58,28 metri, în urma româncei clasându-se Liesel Westermann (Germania / 57,76 metri) şi Jolan Kleiber (Ungaria / 54,90 metri).

Graţie experienţei dobândite pe terenul de sport, culturii sale, dar şi faptului că vorbea bine cinci limbi străine (franceza, engleza, germana, rusa, italiana), s-a putut afirma şi prin activitatea desfăşurată în diverse organisme sportive internaţionale. Ea a fost distinsă cu Trofeul „Fair-Play”, de către UNESCO, în 1974, precum şi cu Ordinul Olimpic „Colanul de Bronz”, în 1975, a devenit membru al Comisiei pentru Academia Olimpică din cadrul Comitetului Internaţional Olimpic, membru al Comitetului Executiv al Asociaţiei

Comitetelor Olimpice Naţionale, precum şi preşedinte al unei grupe de lucru pentru problemele sportivilor de performanţă din cadrul acestui for.

În 1990, pe fondul schimbării de regim, a fost aleasă şi preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, for al cărui vicepreşedinte era încă din 1973. De asemenea, Lia Manoliu a fost aleasă senator de Bucureşti în primul Parlament organizat în baza alegerilor libere (1990 – 1992), din partea Frontului Salvării Naţionale.

Confruntată cu numeroase probleme de sănătate, Lia Manoliu s-a stins din viaţă în 1998, la nici 66 de ani. Serviciile aduse sportului n-au fost însă uitate, principalul complex sportiv din Bucureşti, precum şi fostul Stadion „23 August” primind numele ei.

Citate celebre ale personalității

Întrebată de ziarişti, simplu, „Cine sunteţi?”, ea a răspuns plină de modestie: „O sportivă care a eşuat adesea şi câteodată a reuşit. Am pierdut de nenumărate ori, păstrând totuşi dragostea de sport”.

Citate celebre despre personalitate

„Comitetul a ţinut să omagieze prin această înaltă distincţie o atletă ale cărei unanime mărturii i-au atestat loialitatea fără greş şi spiritul sportiv cel mai generos. Este vorba despre atleta româncă, LIA MANOLIU, care şi-a pus întreaga carieră sportivă sub semnul fair-play-ului“, au fost cuvintele de prezentare din 1974, atunci când fosta atletă era răsplătită de UNESCO pentru întreaga carieră cu „Premiul Internaţional pentru Fair-Play“. Cu un an înainte, trofeul ajunsese la Sir Bobby Charlton. Un an mai târziu, primea Ordinul „Meritul Olimpic”, iar în 1990 Comitetul Internaţional Olimpic îi oferea Trofeul „Femeia în Sport“. (Sursa: http://www.puterea.ro/special/legende-lia-manoliu-doamna-de-poveste-a-sportului-romanesc-108912.html)

 Anisoara Cusmir: „Toate amintirile legate de doamna Lia sunt frumoase, pentru ca era un om foarte cald, foarte bland, cunoscator al atletismului, permanent te incuraja, iti vorbea cu blandetea specifica unei mame. Un om de exceptie“ (Sursa: http://www.radioconstanta.ro/2016/06/23/video-lia-manoliu-discobola-de-cartea-recordurilor/)

Dan Serafim: „Nu-mi pot stapani emotiile cand trebuie sa vorbesc despre Lia Manoliu, pentru ca ei ii datorez ceea ce sunt astazi. Ea m-a introdus in lumea buna a atletismului si gratie ei am avut o cariera de succes in atletism”. (Sursa: http://www.cosr.ro/stiri/2017-04-25/omagiu-radiofonic-in-memoriam-lia-manoliu)

Surse

https://ro.wikipedia.org/wiki/Lia_Manoliu

https://adevarul.ro/news/sport/povestea-nestiuta-marii-campioane-lia-manoliu-decedata-neasteptat-66-ani-refugiata-senatoare-listele-frontului-salvarii-nationale-1_5720c7255ab6550cb86655ff/index.html

http://www.rador.ro/2017/04/19/teatrul-national-radiofonic-prezinta-spectacolele-document-lia-manoliu-drumul-spre-cartea-recordurilor-si-lacrima-din-aurul-olimpic/

Leonard Doroftei

Născut: 10.04.1970, Ploiesti, Romania

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)

Leonard Dorin Doroftei este un fost pugilist român, campion mondial WBA la categoria semi-ușoară (61,9 kg) între 5 ianuarie 2002 și 24 octombrie 2003.

Născut la Ploiești, Leonard a început să practice boxul la vârsta de 14 ani la clubul Prahova Ploiești. Între 1986 și 1988 a cucerit în fiecare an titlul național la juniori. Mai târziu a obținut cinci titluri naționale la seniori în 1992, 1993, 1994, 1996 și 1997. A câștigat medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992 și la Atlanta în 1996. De asemenea, a fost campion mondial în 1995 și campion european în 1996 și 1997. Palmaresul său la amatori este de 239 de victorii și 15 înfrângeri.

Viața profesională – Unde, când și cum a debutat

A fost descoperit de antrenorul emerit Titi Tudor. A început boxul în 1984, la clubul “Prahova” din oraşul natal, continuându-şi cariera la “Steaua”, apoi la “Freedom Star Farul” Constanţa, avându-i ca antrenori de-a lungul timpului pe Relu Auraş, Emil Popa şi Ilie Dascălu.

Dotat cu o mare forţă de atac, lovitura laterală de stânga fiind arma lui de temut, Doroftei a obţinut primele succese la juniori, devenind campion naţional în 1986 şi 1987. Au urmat cinci titluri la seniori (1992, 1993, 1994, 1996 şi 1997), dar mai ales succesele în competiţiile internaţionale. Campion mondial la Berlin (1995), campion european la Vejle (1996), două medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992) şi Atlanta (1996), precum şi medalie de bronz la Campionatele Europene de la Bursa (1993).

În 1998, după 13 ani de box ca amator, unde a disputat peste 250 de meciuri dintre care a câştigat 239, Leonard Doroftei trece la profesionism. Cariera lui Doroftei în postura de profesionist a fost una la fel de strălucitoare. În cei şase ani la profesionism, “The Lion”, cum a fost supranumit Leonard Doroftei, care a activat la clubul canadian Interbox din Montreal şi a fost antrenat de Stephane Larouche, a disputat 24 de partide, terminând învingător de 22 de ori, de opt ori prin K.O., pierzând o dată şi obţinând un meci egal.

Debutul său în boxul profesionist s-a petrecut la 24 aprilie 1998, în Quebec, împotriva americanului Jerry Villareal. Cele mai importante confruntări le-a avut începând din 2002, la 5 ianuarie, la San Antonio (SUA), îl deposedează de titlul mondial la categoria uşoară, versiunea WBA, pe argentinianul Raul Balbi. A urmat apoi revanşa acordată boxerului argentinian. La Bucureşti, la 31 mai 2002, Leonard i-a încântat pe cei 8.000 de spectatori prezenţi în sala “Ioan Knust Ghemănescu”, câştigând din nou în faţa lui Balbi.

La 17 mai 2003, în oraşul american Pittsburg, Leonard Doroftei boxează pentru unificarea titlurilor WBA şi IBF împotriva americanului Paul Spadafora, meciul încheindu-se la egalitate. Conform statisticii totalului de lovituri care și-au atins ținta, Doroftei a punctat de 344 de ori, în timp ce Spadafora numai de 259 de ori.

Românul rămâne în posesia centurii versiunea WBA. Totuşi, pierde titlul mondial la 25 octombrie 2003, la Bucureşti, fără să boxeze. Doroftei urma să dispute un meci împotriva panamezului Miguel Callist. Meciul a fost anulat însă după ce românul a depășit greutatea categoriei sale la cântarul oficial. Doroftei a pierdut astfel titlul de campion mondial WBA.

Ultimul meci al său la profesionism, înseamnă, din păcate, primul şi ultimul eşec. Nord-americanul Arturo Gatti îl învinge, la 25 iulie 2004, prin K.O. în repriza a doua în meciul desfăşurat la Atlantic City (SUA). După acest meci, campionul român se retrage din box.

Revine în ţară, iar la sfârşitul anului 2004 Biroul Federal al Federaţiei Române de Box aprobă cooptarea lui Leonard Doroftei în colectivul de antrenori al lotului naţional, condus de Francisc Vaştag. A fost ales la 23 noiembrie 2012 în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Box, în cadrul Adunării generale extraordinare a acestui for.

Detalii despre realizările profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

La 22 ianuarie 2002, a fost decorat de către preşedintele României cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în Grad de Cavaler. Leonard Doroftei s-a numărat printre bărbaţii de succes premiaţi în cadrul galei Celebrity Awards, organizată de Luxury Events, la 21 octombrie 2014.

În martie 2016, găzduieşte la Doroftei Pub din Ploieşti concursul de şah Memorialul ”Paul Diaconescu” la care au luat parte 113 de şahişti. Cu acest prilej, a declarat pentru AGERPRES: ”Eu promovez toate sporturile, nu numai boxul.”

La începutul anului 2018, Leonard Doroftei a declarat în presa de specialitate că intenţionează să se apuce de meseria de antrenor, motivând că nu poate sta departe de ringul de box unde a cunoscut atât de multe satisfacţii ca sportiv.

Numele său se regăseşte în volumul “De ce m-am întors în România”, coordonat de Sandra Pralong şi lansat la 13 iunie 2010, la Târgul de Carte Bookfest, cartea reunind poveştile unor români celebri care s-au întors şi au ales să trăiască în România. Deţine restaurantul Doroftei-Pub din Ploieşti, local decorat cu fotografii şi obiecte ce amintesc de cariera sa sportivă. Este căsătorit şi are trei copii.

Citate celebre ale personalității

„Durerea trece, gloria rămâne.” (Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Leonard+Doroftei)

„Pe mine (boxul) m-a ajutat să-mi întăresc organismul. Am fost reumatic, n-aveam o pregătire grozavă. Bine, m-a ajutat foarte tare şi că n-am fumat. Am aprins o ţigară odată, dar nu mi s-a părut o şmecherie. Dar sportul m-a ajutat să-mi întăresc organismul, să învăţ ce înseamnă pericolul de a lovi. Până la 14 ani mă băteam des de tot. La orice colţ, oriunde, cu oricine. Nu făceam pasul înapoi.”

„N-am dat niciodată în cineva mai slab decât mine. Boxul m-a ajutat foarte mult să-mi dau seama şi ce înseamnă pericolul.”

„În decembrie ’86 am ieşit pentru prima dată din ţară, în Rusia. Am zburat de la Bucureşti la Moscova, de la Moscova în Georgia. Era ceva… ”

„Am ştiut să mă sui în tren când a trebuit. M-am dat şi jos din tren, dar am şi ştiut când să mă urc. Între bere şi un suc am ales sucul.”

(Sursa: https://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/leonard-doroftei-boxer-am-fost-amator-lumea-profesionista-1_50ba04a47c42d5a663b025a3/index.html)

„Sportul scolar poate fi o solutie pentru a creste masa practicantilor de sport si astfel sa avem de unde selecta viitori campioni. Iar pe acesti viitori campioni nu ii selectam din randul premiantilor la scoala, ci din randul celor care nu exceleaza, din diverse motive. Asa, daca tot nu au ales drumul scolii, macar, facand sport de performanta, ii ajuti sa isi gasesca un drum in viata.” (Sursa: http://www.lapsiholog.com/interviu-fara-eschivecu-leonard-doroftei.html)

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Doroftei

http://www.dozadebine.ro/leonard-doroftei-a-implinit-45-de-ani/

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/05/24/romani-celebri-leonard-doroftei-unul-dintre-cei-mai-titrati-pugilisti-romani–114572

Ivan Patzaichin

Născut: 26.11.1949, Mila 23, Tulcea, Romania

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)

Ivan Patzaichin este alături de Nadia Comăneci unul dintre cei mai cunoscuţi români peste hotare. Născut pe 26 noiembrie 1949 în localitatea tulceană Mila 23, Patzaichin a reuşit în strălucita sa carieră să adune 7 medalii olimpice de la cele 5 ediţii ale Jocurilor la care a participat (Mexic 1968, Munchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980 şi Los Angeles 1984).

Patzaichin s-a născut în satul Mila 23, comuna Crișan, România, ca fiul lui Vicol și Alexandra. S-a născut în ziua în care în satul său se sărbătorea Hramul Bisericii din Mila 23, iar părinții săi au decis să poarte numele Ivan, sfântul zilei respective. Până la plecarea sa la București, viața lui s-a petrecut între Mila 23 și Sulina (unde își petrecea vacanțele la bunici) și, uneori, Tulcea. Începând de la vârsta de 16 ani a fost încadrat ca ajutor de pescar, ajutându-l pe tatăl său.

Fiu al unui pescar din Mila 23, „luntrasul” a ajuns în 1967 în curtea lui Dinamo, la sectia de kaiac-canoe. Avea 18 ani neîmpliniti si dupa nici un an de pregatire pe lacul Snagov a facut cunoscute acordurile imnului României la celalalt capat al lumii, la Olimpiada de la Ciudad de Mexico. Aur olimpic! Debutul fulminant al unei cariere sportive greu de egalat, cu un record de participare în sportul canoei si al kaiacului datorita prezentei sale la cinci Olimpiade. Patzaichin detine zeci de medalii. A fost de nenumarate ori campion la toate nivelurile si a câstigat majoritatea regatelor internationale în care s-a regasit la linia de start. „Amiralul” a dominat astfel vreme de aproape 20 de ani activitatea sportiva interna si internationala, ceea ce i-a adus notorietatea pe plan mondial.

Viața profesională/artistic – Unde, când și cum a debutat

A făcut parte din Clubul Sportiv Dinamo Bucuresti timp de 43 de ani, 18 ani în calitate de sportiv și 25 ani ca antrenor. În 1983 a terminat Institutul de Educație Fizică și Sport, iar în anul 2008 a susținut lucrarea de dizertație la masterul Educație fizică și managementul structurilor și activităților sportive.

A cîştigat peste 25 de titluri de campion naţional, a fost multiplu campion balcanic, medaliat la aproape toate regatele internaţionale la care a participat. Dar cele mai mari izbînzi le-a obţinut la Jocurile Olimpice, unde a cucerit patru medalii olimpice de aur şi 3 de argint, fiind după Nadia Comăneci cel mai încununat sportiv olimpic al ţării noastre, şi s-a situat de trei ori pe locul al doilea. Palmaresul său mai însumează alte 23 de medalii obţinute la Campionatele Mondiale şi europene, dintre care 9 de aur, 4 de argint si 10 de bronz.

După prima participare la Jocurile de Vară, ediţia Mexic 1968, încheiată cu o medalie de aur la proba de canoe dublu 1.000 de metri, Ivan Patzaichin a ocupat primul loc şi la simplu patru ani mai tîrziu, însă după o cursă de calificare ce a rămas în istorie.

În seriile de calificare la cursa de C1 1000m, după start, la primele lovituri, pagaia cu care vâslea Ivan s-a rupt. Regulamentul de concurs permitea oprirea cursei dacă se produceau nereguli în primii 25 de m. Însă, arbitrii nu au observat când Ivan a ridicat pagaia și a arătat că aceasta fusese ruptă. Din cauza valurilor, barca a depășit linia celor 25 de metri și Ivan s-a văzut nevoit să continue cursa cu restul pagăii, încercând să nu depășească linia culoarului. După 3 minute de la sosirea penultimului sportiv, Ivan s-a apropiat de sosire, în aplauzele publicului, care nu avea cum să vadă că el se folosea doar de un ciot din pagaie. După terminarea cursei a fost declarat descalificat prin abandon, contrar regulamentului care nu prevedea un barem de timp în care să se desfășoare proba. După contestații din partea oficialilor români, lui Ivan i s-a acordat dreptul de a participa la recalificări. Următoarele curse, recalificări, semifinale și finala, au fost câștigate de Ivan într-o manieră categorică.

La ediţia Moscova 1980, Patzaichin a cîştigat împreună cu Toma Simionov un nou titlu olimpic în proba de canoe dublu 1000 de metri, succes pe care l-a repetat şi la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984. Singurul moment neplăcut al carierei celui mai mare canoist din istoria sportului românesc a fost întoarcerea fără nici o medalie de la Olimpiada de la Montreal 1976.

Din 1976 a devenit antrenor, însă activitatea de antrenorat a început-o în anul 1985. În această calitate a participat împreună cu elevii săi la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară: Barcelona 1992, Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004 și Beijing 2008. De-a lungul carierei de antrenor a cucerit peste 150 de medalii olimpice, mondiale și europene.

Din 1976 este căsătorit cu Georgiana, iar un an mai târziu a devenit tatăl unei fete, Ivona.

Detalii despre realizările profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

Inscris cu litere de aur în cartea Olimpiadelor, Maestru Emerit al Sportului si totodata Antrenor Emerit, Patzaichin a primit, în 1990, din mâinile presedintelui Juan Antonio Samaranch, „Ordinul Olimpic de Argint”, iar zece ani mai târziu a fost distins cu Ordinul National „Serviciu Credincios”, în grad de ofiter.

„As fi putut mai mult!”, sopteste sec tehnicianul de 58 de ani în timp ce îsi muta privirea semeata spre elevii sai, care executa exercitii de încalzire pe malul lacului Snagov. „Sunt niste pusti minunati!”, continua tehnicianul lotului national de canoe, al carui palmares numara nu mai putin de 120 de medalii.

„Ma uit la ei si îmi amintesc de începuturile mele. Din ‘67 am locuit în baza asta mai mult decât acasa. Si când ma gândesc ca dupa doua saptamâni am vrut sa ma las…”, spune mai mult pentru sine „truditorul apelor”, mângâind cu mâinile asprite de munca o pagaie. „Sa vad daca mai pot! Poate fac baie”, adauga surâzând Patzaichin în timp ce se urca într-o supla canoe. „Sigur ca puteti, domnule profesor, ca aveti zile mai multe în barca decât pe uscat!”, îl încurajeaza unul dintre elevi, care imediat e recompensat cu un zâmbet prietenos de navigatorul care „trage” la pagaie înca de pe vremea când nu îsi dobândise înca maturitatea.

În 2012, Ivan Patzaichin a fost transformat într-un erou de benzi desenate de Alex Talambă și George Drăgan, volumul „Mila 23” având un mare succes.

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 a inițiat mișcarea Rowmania, Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle, organizat în fiecare început de toamnă, la Tulcea. Orașul găzduiește, din 2011, acest eveniment major, cu frecvență anuală, care contribuie la promovarea potențialului turistic și a atracțiilor naturale și culturale ale zonei. Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 a luat naștere în anul 2010 la inițiativa multiplului campion european, mondial și olimpic la kaiac-canoe, Ivan Patzaichin, împreună cu arhitectul Teodor Frolu, din dragoste pentru Deltă, tradiție și natură, și din dorința de a ajuta la dezvoltarea locală din regiunea Deltei Dunării și din alte zone din România.

Citate celebre ale personalității

„Eram prea săraci ca să ne dopăm. În sportul meu, nu prea puteai să foloseşti, pentru că era o federaţie fără bani şi fără posibilităţi.”(Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Ivan+Patzaichin)

„Cred că m-am născut vâslind. Mi-aduc aminte perfect însă prima ieşire în baltă, cu bunicul. M-am trezit în bordul bărcii, la clipocitul de valuri. Era soare deja. Aveam vreo 3 sau 4 anişori. De foarte multe ori, adormeam la bunicul, pentru că el era un mare povestitor, avea foarte multe cărţi.”

„Sunt adept al hainelor lejere, pentru că toată viaţa mea am fost în natură.”

„Încă de mic am luat hotărârea să plec pentru că eram convins că, dacă rămân, voi deveni pescar. Visam să fiu profesor de fizică – pentru că îmi plăcea foarte mult profesorul de la şcoală –, visam să fiu aviator – când vedeam avioanele pe cer. Până a venit momentul când trei dintre consătenii mei au devenit campioni mondiali. Dacă ei au reuşit, eu de ce n-aş putea, mi-am zis. Ştiam să trag la rame, mergeam zeci de kilometri zilnic, ştiam să înot. Cei din Deltă plecau de obicei în perioada armatei, dar mie mi-au pus o vorbă bună şi am plecat la 16 ani la Dinamo.”

„Lumea nu ştie că eu, de fapt, în toată cariera mea, n-am avut numai succese. Lumea mă ştie numai pe podium. Până şi fiica mea, când am urcat odată pe podium, pe locul II, şi i-am pus medalia la gât, a aruncat-o în lac.” (Sursa: https://adevarul.ro/news/sport/interviu-lungul-sir-insuccese-ivan-patzaichin-1_51016623aa73e8e04b3c3b6c/index.html)

„Am fost tentat sa renunt dupa doar doua saptamâni. Mi-era frica sa ma urc în canoe si stateam toata ziua în fund pe ponton. „Ce, ma, asta e în concediu?”, a întrebat la un moment dat antrenorul Radu Hutan. Simion Ismailciuc, campionul olimpic de la Melbourne, m-a luat atunci cu el si m-a scos în larg, unde mi-a aratat cum e cu echilibrul. Mi-am învins teama, iar dupa alte doua saptamâni ieseam pe lac si îi bateam pe toti din seria mea.” (Sursa: http://www.rrp.ro/read.php?cat=frsc&item=11)

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ivan_Patzaichin

http://www.rrp.ro/read.php?cat=frsc&item=11

http://www.csdinamo.eu/ivan-patzaichin

Ion Țiriac

Născut: 09.05.1939, Brasov, Romania

Scurt istoric al vieții 

Ion Țiriac, este un fost jucător profesionist de tenis român, jucător de hochei pe gheață, și actualmente un influent om de afaceri în Germania și România.

Viața profesională – Unde, când și cum a debutat

Țiriac, care și-a pierdut tatăl la vârsta de zece ani, a locuit pe aceeași stradă și a lucrat în aceeași fabrică cu Günther Bosch.

Între 1958 și 1964 a fost membru al echipei de hochei pe gheață a României, cu care a participat la Jocurile Olimpice de Iarnă din Innsbruck și la Campionatele Mondiale.

În 1970, a câștigat împreună cu Ilie Năstase turneul de la Roland Garros. Talentul său pe teren s-a materializat mai ales la dublu, câștigând alături de Ilie Nastase, în afară de Roland Garros, numeroase alte turnee precum Foro Italico, Open Philadelphia Indoor (1970), Monte Carlo Open, Open Suedia, Italian Open și Canadian Open (1972), Arymehr Cup (1977), alături de Guillermo Villas la Baltimore International și Nice International (1977), Volvo International (1979) și, alături de Adriano Panatta, Campionatului Mondial de tenis, Sao Paolo (1974). Țiriac a fost component al echipei României în Cupa Davis între anii 1959 și 1978, disputând trei finale, cu SUA, în 1969, 1970 și 1972, în toate trei avându-l ca partener pe Ilie Năstase.

Din 1984 până în 1993 a fost managerul lui Boris Becker, tenisman german de clasă mondială.

Ion Țiriac este deținătorul licenței turneului de tenis „BCR Open Romania” din anul 1996. A zecea ediție a turneului (care a avut loc în luna septembrie a anului 2005) a oferit premii în valoare de 302.000 euro. Câștigătorul trofeului competiției, Florent Serra a primit un cec în valoare de 44.100 euro.

Între anii 1998 – 2004, a deținut funcția de Președinte al Comitetului Olimpic Român.

Ion Țiriac este de asemenea unul dintre cei mai bogați români, fiind proprietarul unui număr mare de firme în domeniul bancar, auto și cel al transporturilor. Este primul român care a intrat în lista Forbes a miliardarilor lumii fiind cotat[6] ca având o avere personală în jur de 1,1 miliarde dolari în martie 2007. În noiembrie 2007, revista Capital a estimat averea lui Ion Țiriac la 2,2-2,4 miliarde de dolari.

Țiriac a fost căsătorit între anii 1963 și 1965 cu Erika Braedt, jucătoare de handbal.[8] Are copii cu Mikette von Issenberg (model; mama lui Ion Țiriac jr.) și cu Sophie Ayad (ziaristă din Egipt; doi copii, Karim Mihai și Ioana Natalia).

Detalii despre opera/realizările artistice/profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

Distinctii:

În anul 1971 a fost decorat cu Ordinul Muncii Clasa I.

Citate celebre ale personalității

„Pasionaţii după tenis, care-ţi admiră reverul, sunt curioşi să vadă dacă butonii de la cămaşa ta sunt de aur.”

„Tenisul nu te lasă să meditezi.”

„În sport, treaba e matematică. Nu am semănat nimic, nu avem de unde să culegem.”

„Un jucător care pierde din primul tur are senzaţia penibilă că e un tolerat, chiar dacă mai are de jucat, eventual, un dublu bărbaţi sau un dublu mixt.” Ion Ţiriac în Ar fi fost prea frumos

„Sportul te învaţă să pierzi sau să câştigi. Dacă nu ştii să pierzi, nu numai că nu ai cum să mai apreciezi victoria sau câştigul, dar ieşi afară din realitate.”

„Toată lumea poate ajunge nr.1 mondial.”

„Dacă lumea te respectă, înseamnă că ai reuşit în viaţă.”

(Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Ion+%DEiriac)

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_%C8%9Airiac

Iolanda Balaș

Născută: 12.12.1936, Timisoara, Romania

Decedată: 11.03.2016 (79 de ani), Bucuresti, Romania

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)

Iolanda Balaș Sőtér (în maghiară Balázs-Sőtér Jolán) a fost campioană olimpică română de etnie maghiară, care a dominat proba de săritura în înălțime timp de un deceniu. Din 1988 până în 2005 a fost președinta Federației Române de Atletism.

Tatăl ei, Frigyes, de meserie lăcătuș, provenit dintr-o familie româno-maghiară, a fost soldat în armata ungară și a rămas la Budapesta după al doilea război mondial. Mama Iolandei, Etel Bozsó, a fost casnică. Iolanda a devenit cetățean ungar în 1947, dar chiar și așa autoritățile române au refuzat acordarea dreptului de plecare în Ungaria. În interviul acordat după ce a participat la ședința comună de guvern româno-ungară (Tăriceanu-Gyurcsány) desfășurată la Sibiu în anul 2005 a relatat: „M-am născut în decembrie 1936 la Timișoara, oraș care atunci încă semăna cu un europolis. Părinții și rudele sunt maghiari unul câte unul, încă mai trăiesc în Ungaria. Însă eu n-am avut această șansă. (…) Sper totuși că pe lângă români, și maghiarii sunt mândri de mine.”

Viața profesională – Unde, când și cum a debutat

Iolanda Balaș, de religie romano-catolică, a urmat Liceul Catolic de Fete din Timișoara, unde călugărițele țineau cu strictețe orele de sport.

Înaltă de 1,85 m, antrenată de fostul săritor János Sőtér, care devine mai târziu soțul ei, va rămâne în istoria atletismului pentru dominația probei de săritură în înălțime femei timp de un deceniu. În 1953 s-a transferat de la clubul timișorean „Electrica” la CCA (CSA Steaua). Între 1957 și 1967, Iolanda Balaș a învins în 150 de întreceri consecutive, depășind recordul său mondial de 14 ori, purtîndu-l de la 1,75 m la 1,91 m.

Detalii despre realizările profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

Primul ei record mondial a fost la 14 iulie 1956 la București, crescând cu 1 cm recordul stabilit de britanica Thelma Hopkins cu aproximativ două luni înainte. Recordul său a rămas nedepășit până la finala olimpică de la Melbourne 1956, când a fost învinsă de atleta din SUA, Mildred McDaniel cu înăltimea de 1,71 m, care a stabilit un nou record olimpic și mondial; în acea întrecere Iolanda Balaș a avut performanța de 1,67 m, clasându-se pe locul cinci. Săritoarea română a egalat recordul mondial în anul următor, dar după două luni chinezoaica Feng-Jung Cheng a sărit 1,77 m. În 7 iunie 1958, Iolanda Balaș redevine deținătoarea recordului mondial cu performanța de 1,78 m, iar în decurs de trei ani recordul mondial este depășit cu încă 13 cm, recordul mondial fiind ameliorat de 11 ori, până la 1,91 m în 16 iulie 1961. Distanța între Iolanda Balaș și adversarele sale era foarte mare: când ea a ajuns la 1,91 m, nicio altă atletă nu trecea de 1,78 m. Recordul său a rezistat alți zece ani, până când introducerea stilului Fosbury a permis altor atlete să-l depășească: austriaca Ilona Gusenbauer reușește să sară 1,92 m în 4 septembrie 1971 la Viena.

Un exemplu al supremației sportive a Iolandei Balaș a fost finala olimpică de la Roma 1960. Din 15 concurente inițiale, numai patru au depășit înălțimea de 1,71 m. Iolanda Balaș a sărit 1,73 m de la prima încercare, în timp ce adversarele sale epuizaseră toate tentativele regulamentare, fără să reușească să sară o asemenea înălțime. După stabilirea victoriei sale, Iolanda Balaș a continuat singură întrecerea: a depășit înălțimea de 1,75 m, a sărit 1,77 m la prima încercare, 1,81 m la a doua, 1,85 m la a treia. A încercat și 1,87 m, care ar fi fost un nou record mondial, dar după două tentative a renunțat. A câștigat medalia de aur cu o diferență de 14 cm față de a doua clasată, poloneza Jaroslava Jozwiakowska.

După patru ani, la Jocurile de la Tokio se reconfirmă campioană olimpică. Nivelul general al concurenței crescuse între timp, dar diferența rămânea notabilă: Iolanda Balaș a terminat concursul cu performanța de 1,90 m, după ce a eșuat în încercările de a stabili un nou record mondial, de 1,92 m, în timp ce australianca Michel Brown, deținătoarea medaliei de argint, se oprise la 1,80 m, cu zece centrimetri mai puțin.

Pe lângă recorduri mondiale și olimpice, în palmaresul ei mai intră și două medalii de aur la campionatele europene de atletism de la Stockholm în 1958 și Belgrad în 1962, precum și o medalie de argint la Berna în 1954.

După retragerea din competiții, Iolanda Balaș a rămas activă în atletism ca arbitru. Din 1988 pînă în 2005 a fost președintele Federației Române de Atletism (FRA).

Distinctii:

Pentru meritele sale sportive excepţionale a fost distinsă cu Ordinul Muncii (1960), Ordinul Steaua României (1962), Ordinul Meritul Sportiv (1964) şi Ordinul Naţional Steaua României în grad de ofiţer (2000). A primit în 1951 şi 1958 titlul de maestru emerit al sportului. În 1963 a primit din partea Comitetului Internaţional Olimpic trofeul „Mohammed Taher Pacha”, în semn de mulţumire pentru susţinerea olimpismului.

Cetăţean de onoare al municipiului Timişoara (1998) şi Bucureşti (2001), Iolanda Balaş a figurat în anul 2000 în top 10 al celor mai mari atlete din lume.

În anul 2010 Iolanda Balaș a primit din partea regelui Mihai, în cadrul ceremoniei desfășurate la Palatul Elisabeta din București, decorația regală „Nihil Sine Deo”, pentru merite deosebite aduse sportului românesc, pentru modul în care a condus Federația Română de Atletism și pentru promovarea excelenței în sportul românesc, precum și a tinerilor sportivi.

Citate celebre ale personalității

„Pentru mine, atunci când rămâneam singură în concurs, cel mai puternic stimulent era ștacheta. Îmi doream s-o văd cât mai sus!”

„Dacă îmi pare rău de ceva, este că nu am prins pista sintetică de poliuretan sau tartan, care consider că mi-ar fi dat posibilitatea să adaug cel puțin zece centimetri. Dar și că nu am încercat stilul Floop. Poate că m-am născut cu vreo zece ani mai devreme.” (Sursa: https://evz.ro/povestea-iolandei-balas-soter.html?v=347635&page=2)

„Ca să avem sportivi, trebuie să avem mai întâi stadioane! Trebuie să le oferim condiţii tinerilor ca să vină spre sport.” (Sursa: http://www.sport-inromania.ro/corpo_slider/interviu-cu-iolanda-balas-soter/)

Citate celebre despre personalitate

Alexandru Dedu, Președintele F.R.H.: „Doamna Iolanda Balaș Sötér reprezintă un simbol al excelenței și al dedicării în sport, deschizătoare de drumuri pentru toate sportivele din România prin performanțele obținute.” (Sursa: http://frh.ro/stire.php?id=417)

Fănuş Neagu: „Mă întreb dacă Iolanda Balaş ştie că ceea ce o ţinea în zbor deasupra ştachetei era numai respiraţia noastră întretăiată de spaimă şi de speranţă.” (Sursa: https://evelinepauna.ro/2016/03/11/in-memoriam-iolanda-balas-soter/)

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Iolanda_Bala%C8%99

http://www.cosr.ro/sportiv/iolanda-balas

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Iolanda_Bala%C5%9F-S%C3%B6tter

Ilie Năstase

Născut: 19.07.1946, Bucuresti, Romania

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)

Ilie Năstase este un fost jucător profesionist de tenis de câmp și unul dintre cei mai importanți jucători de tenis ai anilor 1970, fiind numărul unu mondial de două ori, în 1972 și 1973.

Ilie Nastase este pe jumatate moldovean. Mama sa, Elena, s-a nascut in 1907 la Chisinau. Ea si sora ei au ramas orfane in timpul primului razboi mondial.

Tatal lui Ilie Nastase, Gheorghe, s-a nascut in 1906, la Rm. Sarat, in judetul Buzau. In 1925 venea sa lucreze ca paznic la Banca Nationala a Romaniei, sucursala de la Chisinau. In 1926, Gheorghe si Elena se casatoresc. Apare primul copil, Volodia, iar in 1930 se naste Ana. In 1933 apare al treilea copil al familiei Nastase, Constantin. In 1934, Volodia se imbolnaveste de o boala fara leac pentru acele vremuri si va muri. Cei doi soti sufera foarte mult dupa disparitia primului lor copil.

Mai aduc pe lume doua odrasle, pe Cornelia, in 1942, si Georgeta in 1944. Cu ultimul copil de doar cateva saptamani, familia Nastase se alatura valului de oameni care cautau sa fuga din calea sovieticilor. Ei aleg sa se refugieze la Rm. Sarat, localitatea natala a tatalui. La foarte scurt timp, Moldova era ocupata de fortele de la Moscova si va deveni parte a URSS. Parintii lui Ilie Nastase plecasera insa la timp.

In 1945, Gheorghe isi ia familia la Bucuresti, unde gasise o slujba, tot in cadrul Bancii Nationale a Romaniei. Primeste o repartitie de casa in apropierea complexului sportiv BNR. In 1946, la 19 iulie, se naste Ilie, mezinul familiei Nastase. Cum pe vremurile acelea copiii nu se rasfatau cu jucarii, indeletnicirea principala a lui Ilie este sa se joace pe terenurile de fotbal si de tenis din apropierea casei in care locuia.

Fratele sau, Constantin, devenise un apreciat jucator de tenis, evoluand chiar in echipa de Cupa Davis a Romaniei. Ilie Nastase fotografiaza zecii de mii de lovituri si de miscari ale jucatorilor de tenis, in lungul rastimp petrecut langa gardurile terenurilor din Cotroceni. Tatal sau, pe langa slujba de paznic la banca, era si ingrijitorul complexului sportiv, asa ca acesta poate fi numit locul de joaca al lui Ilie Nastase.

In 1952, la varsta de 6 ani, Ilie se imbolnaveste grav de bronsita si pneumonie. Parintii sai, temandu-se sa nu aiba soarta lui Volodia, il duc la guvernatorul BNR si il intind pe biroul acestuia, implorandu-l sa ii ajute. Ilie Nastase are noroc si va supravietui bolii.

Joaca fotbal si tenis la grupele de copii ale clubului Steaua. Printre amintirile cele mai dragi ale celebrului tenisman este aceea in care intra pe poarta stadionului jongland cu mingea de fotbal pe picior si cu cea de tenis pe racheta.

Ilie Nastase este deci pe jumatate moldovean. Deplina consacrare sportiva a cunoscut-o insa sub culorile Romaniei. Totusi, astazi Ilie Nastase este si un om de afaceri care detine exclusivitate pe Moldova pentru o cunoscuta marca fast-food.

Viața profesională – Unde, când și cum a debutat

Ilie a resimtit din plin, in copilarie, neajunsurile regimului comunist in care traia, cariera fiindu-i cea mai afectata. Astfel, el nu a putut parasi Romania pentru a putea parti­cipa la turneele importante din America, la varsta junioratului. Prima sa iesire importanta a avut loc abia in anul 1969, la puter­nicul turneu de la Forest Hills, SUA. Dar atunci, Ilie Nastase avea deja 23 de an

Totusi, Nastase a compensat repede absenta din circuitul international de pana atunci si a ajuns relativ repede in topurile mondiale. Anii sai de glorie au fost 1972 si 1973, cand a devenit si nu­ma­rul unu mondial in clasamentul ATP. Inainte de a-si incepe ascensiunea in circui­tul profesionist, Ilie Nastase si-a facut mana in Cupa Davis, o competitie extrem de importanta, pe echipe. Aici l-a avut coechipier pe Ion Tiriac, cel care avea sa-i devina in timp partener traditional de dublu si probabil cel mai bun prieten. In 1969, 1971 si 1972, Ilie si-a condus echipa pana in finala Cupei Davis, dar Romania a fost de fiecare data invinsa de Statele Unite. La sfarsitul anului 1985, Nastase adunase 18 ani de jocuri in Cupa Davis, cu 146 de partide.

La inceputul anilor 70, Ilie Nastase devine din ce in ce mai celebru si mai valoros. Turneele de Mare Slam, castigate la US Open in 1972 si Roland Garros in 1973 ii aduc consacrarea definita. Mai reuseste sa ajunga de trei ori in finale, in 1971 la Paris, si la Wimbledon in 1972 si 1976, dar este invins. Printre adversarii sai cei mai cunoscuti din acea vreme au fost celebrii Tom Okker, Stan Smith, Jimmy Connors sau Bjorn Borg. In ciuda temperamentului sau vulcanic pe teren, Ilie Nastase a legat stranse prietenii cu toti acesti jucatori.

A fost pe locul doi în competiția la simplu de la Wimbledon de două ori, în 1972, jucând finala împotriva lui Stan Smith și în 1976 împotriva lui Björn Borg. Năstase era cunoscut pentru glumele sale din arenă, dar și pentru reputația de a folosi tactici agresive, multe dintre acestea pline de succes, drept care a primit porecla de Nasty („Răutăciosul”) după câteva incidente. „Eu pe teren ma distram. Jucam tenis de placere, pentru distractie…, povesteste Ilie, care in timp ce oferea spectacol, a reusit totusi sa ajunga si cel mai bun jucator al lumii.

A scris câteva romane în franceză în anii 1980, apoi a intrat în politică în anii 1990, candidând în 1996 la postul de primar al Bucureștiului. În anul 1994 a fost căpitan nejucător al echipei României de Cupă Davis.

Detalii despre realizările profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

In 1976, Nastase a fost primul jucator din Europa care a adunat in cariera premii de peste 1 milion de dolari, iar la finalul carierei sale, ATP il inregistrase cu premii totale de peste doua milioane de dolari. In 1991, Ilie a fost acceptat in galeria Hall of Fame.

În 2005 „TENNIS Magazine” l-a plasat pe locul 28 în lista celor „40 cei mai mari jucători de tenis din ultimii 40 de ani”. A fost desemnat de patru ori „Cel mai bun sportiv român al anului” (în 1969, 1972, 1973 și 1974). La 12 februarie 2008, după aproape 11 ani la șefia Federației Române de Tenis, a demisionat din funcția de președinte al Federației declarându-se „învins de justiția și de presa din România”.

Printr-un decret prezidențial din 1 decembrie 2008, Ilie Năstase a fost înaintat în gradul de general-maior (cu 2 stele) în retragere în Ministerul Apărării.

In afara terenului de tenis, Ilie Nastase a avut acelasi mod vulcanic de a trai. Presa britanica a scris de nenumarate ori despre legenda conform careia Ilie ar fi avut peste 2.500 de femei la viata sa. Cifra nu a fost confirmata, dar este cert ca Ilie a fost un cuceritor. Cea mai cunoscuta iubita a sa ramane Diana Ross.

Distinctii:

  • În anul 1971 a fost decorat cu Ordinul Muncii cl. I.
  • La 19 iulie 2016 președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe Ilie Năstase cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor.

Citate celebre ale personalității

„Ambiţia mea este aceea de a face lucrurile bine. Nu plănuiesc nimic dinainte.”

„Ca să refaci ceva trebuie mai întâi să-l închizi. Altfel nu poţi face nimic…”

„Nu am raportat la poliţie dispariţia cărţii mele de credit pentru că oricine a furat-o va cheltui mai puţin decât nevasta mea.”

„Tenisul este cel mai ciudat joc care a existat vreodată. Totul este în capul tău. Lucrurile mărunte te deranjează şi-ţi distrug jocul. Gândeşte-te aşadar ce-ţi poate face un lucru mare.” (Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Ilie+N%E3stase)

„Doar ultimul meci e important. E ca la neveste, am avut patru dar numai ultima conteaza.”

(Sursa: https://www.trolosport.ro/nastase-despre-tenis/)

„Daca ai incredere in tine, ai si rabdare. Increderea e totul.”

„Atat timp cat sunt nervos, joc bine. Daca joc bine, inving pe toata lumea. Sunt bucuros ca sunt nervos.” (Sursa: https://www.tenisdecamp.ro/jucatori/ilie-nastase/)

Citate celebre despre personalitate

„Tenisul nu ar fi fost niciodată atât de popular la acele vremuri dacă nu ar fi existat llie Năstase.” (Sursa: https://evz.ro/ilie-nastase-baiat-nasty.html)

Ion Tiriac: „Ilie Năstase este Ilie Năstase, o personalitate enormă. De ce se vorbește azi de el? Nu că a scos două vorbe, ci pentru că e Ilie Năstase și îl știm toți și de bine și de rău.” (Sursa: https://evz.ro/declaratie-socant-ilie-nastase.html)

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ilie_N%C4%83stase

https://www.viva.ro/vedete-si-evenimente/viva-biografii/ilie-nastase-144206/2

https://www.tenisdecamp.ro/stiri-tenis/2011/03/ilie-nastase-este-pe-jumatate-moldovean/

Gică Popescu

Născut: 09.10.1967, Calafat, Romania

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)

Gheorghe Popescu, cunoscut mai ales ca Gică Popescu este un fost fotbalist român, actualmente impresar.

S-a născut pe 9 octombrie 1967, la Calafat, judeţul Dolj. Gica a avut la nastere 4,9 kg, mult peste „normalul” de 3,5 kg. Din cauza greutatii, doctorii i-au legat gresit cordonul ombilical. Consecinta putea fi tragica: la varsta de un an si jumatate a fost operat de hernie si apendicita pe semnatura parintilor, fiind la un pas de moarte.

Intrucat familia sa de la Calafat nu era instarita, primele aparatori de tibie ale viitorului mare fotbalist au fost facute din tabla luata de la niste galeti.

Gica si sora sa mai mare, Nuti, n-au fost batuti niciodata de tatal lor, Costica. Pedeapsa cea mai mare care li se aplica era sa fie trimisi la coada la singura sifonarie din oras, unde se statea uneori cateva ore.

Viața profesională – Unde, când și cum a debutat

Gheorghe Popescu a început fotbalul la echipa oraşului natal, Dunărea. A debutat în Divizia A la formaţia Universitatea Craiova, pe 9 iunie 1985, în meciul cu FC Braşov, scor 1-0. A evoluat la Universitatea pînă în anul 1990, cu o întrerupere de un retur, în anul 1988, cînd a jucat la Steaua.

Între anii 1990 şi1994 a evoluat 83 de meciuri şi a înscris 18 goluri la formaţia olandeză PSV Eindhoven, cucerind două titluri ale Olandei, iar după o jumătate de sezon petrecută la echipa engleză Tottenham Hotspur, unde a jucat 23 de partide şi a marcat 3 goluri, a semnat în 1995 cu FC Barcelona, unde a activat pînă în 1997.

„Am fost pe Camp Nou cu cîteva zeci de jurnalişti la prezentare. Atunci am îmbrăcat pentru prima dată echipamentul blau-grana al Barcelonei. După prezentare am mers în port. Îmi muşcam maxilarele amintindu-mi ce le spusesem unor prieteni ai mei peste vară, la Poiana Braşov cînd m-au întrebat, în glumă, ce caut eu la Barcelona lui Cruyff. «O să fiu titular, tăticilor, de la primul meci», aşa le-am promis”. Seara de după prezentare m-am plimbat prin port. Singur. Am ajuns la hotel şi am îmbrăcat iarăşi echipamentul. Am dormit cu el”, rememora Popescu, în GSP, prima zi petrecută la Barcelona.

Extrem de ambiţios şi de serios, Popescu a fost numit căpitan al echipei catalane, pentru care a disputat 68 de jocuri şi a marcat de 9 ori. A câştigat cu aceastã formaţie Cupa Cupelor şi Cupa Spaniei.

„Am fost căpitanul şcolii generale, căpitan la liceu, căpitan la juniori, căpitan la echipa naţională de juniori, căpitan la Universitatea Craiova la 20 de ani şi tot aşa, căpitan, căpitan, căpitan. Nu poate fi o întâmplare. O aveam în sânge”, îşi amintea Gică Popescu.

S-a transferat în 1997 la gruparea turcă Galatasaray Istanbul, cu care a cucerit trei titluri de campion, două Cupe ale Turciei, Cupa UEFA şi Supercupa Europei. Popescu a jucat 109 meciuri şi a înscris 5 goluri pentru Galatasaray.

Din anul 2001 s-a transferat la formaţia italiană Lecce, iar în vara anului 2002 a revenit în ţară, pentru a juca la formaţia Dinamo Bucureşti. Popescu şi-a reziliat contractul cu gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare în luna noiembrie 2002, după numai câteva etape, semnând în luna ianuarie 2003 un contract cu clubul din prima ligă germană Hannover 96, înţelegere pe care şi-a reziliat-o la sfârşitul sezonului 2003, când s-a retras din activitate.

A fost declarat de şase ori cel mai bun jucător român, în anii 1989, 1990, 1991, 1992, 1995, 1996.

Gheorghe Popescu a debutat în echipa naţională a României pe 20 septembrie 1988, la partida amicală România-Albania, adunand în total 115 selecţii şi înscriind 16 goluri. A participat la trei turnee finale ale Cupei Mondiale (Italia 1990, SUA 1994, Franţa 1998) şi la două turnee finale de Campionat European (Anglia 1996, Belgia şi Olanda 2000). Popescu s-a retras din echipa naţională după înfrangerea suferită, la sfîrşitul lunii martie, de reprezentativa României, pe teren propriu, cu scorul de 2-5, în faţa Danemarcei, în preliminariile Euro 2004.

După retragerea din fotbal, a intrat în afaceri și și-a deschis propria școală de fotbal (Școala de Fotbal Gică Popescu) la Craiova. Este văzut ca un apropiat al fraților Giovanni și Victor Becali.

În 2005 a candidat pentru președinția Federației Române de Fotbal împotriva actualului președinte Mircea Sandu, însă la alegerile din 21 noiembrie a adunat doar 102 voturi, față de 187 ale contracandidatului său. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.

Începând cu ianuarie 2008, Popescu a fost anchetat de Direcția Națională Anticorupție, fiind acuzat de înșelăciune, evaziune și spălare de bani, într-un dosar care privește transferurile a 12 fotbaliști, din perioada 1999–2005. Popescu se numără printre cei zece impresari și patroni de cluburi de fotbal împotriva cărora procurorii DNA au anunțat începerea urmăririi penale, pentru mai multe infracțiuni – înșelăciune, evaziune fiscală și spălare de bani, precum și prejudicierea a patru cluburi cu suma de zece milioane de euro. În martie 2014, Popescu a fost condamnat la trei ani și o lună de închisoare. A fost eliberat condiționat în noiembrie 2015.

Gheorghe Popescu deține un holding alcătuit din zece firme, cu proiecte în domeniile hotelier și imobiliar-birouri, spații comerciale și rezidențial. În anul 2008, averea lui era estimată la 40 milioane de euro. Deține și compania Energie Investments Group (EIG), prin intermediul căreia intenționează să intre pe piața energiei eoliene.

Detalii despre realizările profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

Steaua București

  • Liga I: 1987-88
  • Cupa României: 1987-88

PSV Eindhoven

  • Eredivisie: 1990-91, 1991-92
  • Super Cupa Olandeză: 1991-92

FC Barcelona

  • Copa del Rey: 1996-97
  • Super Cupa Spaniei: 1996
  • Cupa Cupelor: 1996–97

Galatasaray

  • Turkcell Süper Lig: 1997-98, 1998-99, 1999-00
  • Cupa Turciei: 1998-99, 1999-00
  • Cupa Uefa: 1999-00
  • Supercupa Europei: 2000

Individual

  • Fotbalist român al anului: 1989, 1990, 1991, 1992, 1995, 1996

Carti:

  • Nanu, Daniel (2003). Gică Popescu – Viața mea. ISBN 973-0-02985-7.
  • Popescu, Gheorghe (2014). Abordări teoretice și practico-metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii și juniori din perspectivă interdisciplinară. Craiova. ISBN 978-606-674-033-3.
  • Popescu, Gheorghe (2014). Considerații privind optimizarea strategiei de promovare a jocului de fotbal la nivel școlar. Craiova. ISBN 978-606-674-041-8.
  • Popescu, Gheorghe (2014). Fotbal pentru viitori fotbaliști profesioniști. Craiova. ISBN 978-606-674-055-5.

Citate celebre ale personalității

„Câteodată vorbim și între noi, din generația noastră, ce mare păcat a fost că nu existau YouTube și alte siteuri, televiziunile nu erau atât de prezente cum sunt acum. Cred că dacă eu cu Hagi am juca azi la Barcelona, voi ați avea studiouri acolo! Sigur v-ați fi mutat unele emisiuni la Barcelona!

A dispărut calitatea. Noi veneam cu educația de dinainte de ’90, din comunism. Infrastructura din sport era mult, mult mai bună decât acum! Existau cluburi, școli sportive, competiții. Baza piramidei era imensă și de aceea la vârf ajungeau fotbaliști foarte buni. Acum e totul distrus. Plus alte preocupări, mizeriile astea, gadgeturile astea care dăunează.”

„Hagi a stat lângă familia mea. El a fost tatăl lui Nico în perioada de după condamnare, ne-a ajutat pe toți enorm. Eu nu voi lucra niciodată în vreun proiect în fotbal împotriva lui Hagi. Ce eram noi apropiați înainte, dar acum suntem și mai și!”

(Sursa: http://premium.gsp.ro/premium/interviu/exclusiv-interviu-eveniment-gica-popescu-la-50-de-ani-cine-nu-m-a-prins-a-ratat-fotbal-adevarat-cred-ca-ma-apuc-de-antrenorat-522686.html)

„Sifoanele au fost nefericirea vieţii mele! Ne trimitea taică-meu pe mine şi pe sora mea, când ne luam de păr, să cărăm sifoanele alea nenorocite. Bineînţeles că pe drum mă mai bătea şi soră-mea, care e mai mare decât bine.”

„Când am intrat în vestiarul de la Craiova aveam 17 ani. Nu o să uit niciodată senzaţia pe care am avut-o. Ne-au luat patru inşi de la tineret şi ne-au dus la echipa mare. M-a luat ameţeala. Erau toţi îmbrăcaţi în albastru, era colosal! Parcă intrasem într-un templu. Erau toţi uriaşii acolo, iar eu îi aveam tapetaţi în spatele patului meu.”

(Sursa: https://www.telekomsport.ro/gica-popescu-49-de-ani-reperele-si-povestea-carierei-fostului-mare-international-in-imagini-unice-17784599)

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Popescu

https://www.telekomsport.ro/gica-popescu-49-de-ani-reperele-si-povestea-carierei-fostului-mare-international-in-imagini-unice-17784599

https://www.libertatea.ro/sport/viata-mea-biografia-neromantata-a-lui-gica-popescu-61719

https://www.mediafax.ro/sport/biografie-fostul-capitan-al-barcelonei-gheorghe-popescu-la-a-doua-incercare-de-a-deveni-presedinte-frf-12185012