N
ăscut: 21.09.1931, Râmnicu Vâlcea
Decedat: 17.09.2000, București
Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)
Dem Rădulescu a fost un actor de comedie român de teatru, film și televiziune, profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București.
S-a născut la Râmnicu Vâlcea într-o familie de negustori. După terminarea liceului la Râmnicu Vâlcea, „Bibanul” (poreclă primită în liceu) a trebuit să aleagă între sportul de performanță și actorie. El a obținut chiar o stea de aur, la un campionat de amatori, la Râmnicu Vâlcea; a luptat în ring la categoria semi-mijlocie. A debutat ca amator la vârsta de 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării.
În 1956, a câștigat premiul I pentru interpretare cu piesa Steaguri pe turnuri (îl interpreta pe „banditul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori. A fost remarcat de Sică Alexandrescu; practic acesta a fost debutul carierei sale.
A fost prieten cu Ion Cojar și Liviu Ciulei; cu ultimul a colaborat pentru Farfuridi din „O scrisoare pierdută”, unde a avut colegi de excepție: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Petre Gheorghiu, Ștefan Bănică, Mircea Diaconu, Octavian Cotescu, Aurel Cioranu și Fory Etterle. Liviu Ciulei l-a numit „un actor de geniu”.
A fost căsătorit cu Paula Rădulescu – actriță și balerină la Teatrul de Revistă Constantin Tănase-până în prezent. A fost căsătorit cu actrița Adriana Șchiopu (Mioara Popovici din „Vine poliția!”, Lucreția din „Băieți Buni”) cu care are o fiică născută la 14 octombrie 1986, Irina Rădulescu, aceasta călcând pe urmele părinților săi, fiind actriță la Teatrul Mic din 2008.
S-a stins din viață la București în urma unui infarct, la 17 septembrie 2000.
Este înmormântat la cimitirul Bellu.
Viața profesională/artistică – Unde, când și cum a debutat
„Cariera s-a construit cu sănătatea şi cu viaţa mea. Joc teatru din dragoste. Pentru plăcerea mea“, spunea Dem Rădulescu, în 1998. Această „plăcere“, „pasiune“ în alte interviuri, este localizată invariabil de către fostul actor în anii studenţiei sale. „Mâncam literalmente cartea. Ca student, am fost adesea împrumutat la clasele paralele de regie, la maestrul Şahighian căruia îi păstrez o adâncă afecţiune sau la clasele de actorie conduse de Moni Ghelerter sau de Irina Răchiţeanu Şirianu. Trei ani am fost bursier republican“, povestea Dem, în interviul acordat revistei „Cinema“, în 1975.
Unul dintre foştii săi colegi de facultate este Dan Puican (81 de ani), fost angajat la Radiodifuziunea Română, regizor artistic al redacţiei Teatrul Radiofonic. „Dem avea bursă republicană şi noi toţi îl invidiam. Păi avea bani, nu glumă, 500 de lei. Noi, ceilalţi studenţi, abia dacă ajungeam la 180 de lei. Şi aveam şi noi note bune“, spune Puican.
Varianta „optimistă“ a acestuia este infirmată de câteva declaraţii date de Dem Rădulescu. Precum aceasta, din emisiunea „Profesioniştii“:„Când eram student, eram sărac rău de tot. Mâncam o juma de borcan de vinete şi o pâine întreagă. Pe zi“.
Cert este că, în perioada studenţiei, Dem Rădulescu îşi însuşeşte primele măsuri pentru obţinerea conceptului fundamental în actorie: autenticitatea. Studiază extensiv, fiind, în acelaşi timp, atent la lumea din jur, la oameni şi la detalii. „Observ oamenii, îi privesc cu atenţie. Eu cred că în interpretarea unui personaj, dacă nu te duci la meridianul respectiv, faci un fals. Cehov în fotolii de plastic nu e de conceput. Totul ţine de profesionalism, respect pentru epocă, stil. Eu am trăit într-o lume de nestemate şi nu pot accepta gablonţurile, sticla de sifon“, spunea Dem, într-un interviu pentru revista „Teatrul“, în 1978.
Dem Rădulescu termină Facultatea de Teatru în 1954 ca şef de promoţie şi este repartizat direct, aşa cum prevedea regulamentul din acele vremuri, la Teatrul Naţional. Aici ajunge pe mâna celebrului regizor Sică Alexandrescu, despre care Dem avea să afirme, în 1998, că „a fost al doilea tată al meu. El m-a construit“.
Prima piesă în care apare este „Mielul turbat“, scrisă de Aurel Baranga. „Jucam, bineînţeles, în figuraţie, nu mă cunoştea nimeni. La un matineu am ieşit din scenă şi mă îndreptam spre cabină, când am auzit:«V-am dat dispoziţie să nu mai lăsaţi să intre în teatru pe oricine! Domnule, ce cauţi dumneata aici?». Era inspectorul sălii. Eu am răspuns:«Mi-a plăcut teatrul de mic. Aici am fost repartizat şi n-am să plec nici mort». După vreo 20 de ani, acelaşi inspector, Costel Manolescu, care m-a iubit extraordinar, mi-a zis:«Maestre, nu vrei să uiţi incidentul acela?». «Nu-l uit, nene Costele, şi am să-l scriu, că-ţi face cinste». Era un om de ispravă“, povestea Dem, în 1978.
Dem Rădulescu a pus succesul său aproape imediat pe seama marilor actori alături de care a avut privilegiul să împartă scena Naţionalului, citându-i pe George Calboreanu, Aura Buzescu şi pe Emil Botta. Cert este că, imediat după absolvirea facultăţii, piesele şi rolurile încep să curgă:„Îndrăgostiţii“ (1954) de Maria Bănuş, „Regele Lear“ (1955), în regia lui Sică Alexandrescu, „Căsătorie impusă“ (1955) de Molière, alături de Radu Beligan, „Steaua fără nume“ (1956) de Mihail Sebastian sau „Duşmanii“ (1958) de Maxim Gorki, alături de Matei Alexandru, Coca Andronescu şi Emil Botta.
Cariera din teatru este completată şi cu un alt tip de recunoaştere. În 1955, devine profesor de actorie în IATC (Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică), Facultatea de Teatru, secţia „Actorie“. Aici avea să rămână până la finalul vieţii, fiind deseori în comisia de admitere la Facultatea de Teatru. Astfel începea unul dintre cele mai frumoase episoade din viaţa lui Dem Rădulescu: cea de profesor, mentor, sfătuitor. Şi tot de aici putem înţelege de ce Dem a fost iubit, în egală măsură, atât de spectatori, cât şi de propriii colegi şi elevi de pe scenă.
Detalii despre opera/realizările artistice/profesionale – Premii importante, distincții, medalii, decorații
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
Dem Rădulescu a fost recompensat post-mortem cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea.
De Ziua Mondială a Teatrului din 2016, Dem Rădulescu a primit postum o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului (Cocor) și Placheta Orașului București, în semn de recunoaștere și prețuire pentru întreaga sa activitate în domeniul teatrului și filmului.
Detalii despre cum a fost văzut, apreciat
Citate celebre ale personalității
„Ştii ce te ţine în viaţă? Sufletul te ţine în viaţă.”
„Întotdeauna să cauţi adevărul şi simplitatea. Să nu cauţi să fii într-un fel anume, să cauţi adevărul.”
„Comedia e natura. Iar a face comedie e ca şi cum ai invita omul pe Valea Prahovei sau la mare. Realizează cineva acest lucru?”
„Există zâmbetul, există râsul mai pe-nfundate, există hohotul, dar mai presus de orice, în comedie contează satisfacţia estetică în faţa momentului artă.”
(Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?p=2&a=Dem+R%E3dulescu)
„O zi în care n-ai râs e o zi pierdută.” (Sursa: https://www.ziarulmetropolis.ro/dem-radulescu-o-zi-in-care-n-ai-ras-e-o-zi-pierduta/)
Citate celebre despre personalitate
Maia Morgenstern: „Credeam că teatrul trebuie să fie solemn, sobru, adânc, profund. Dem Rădulescu mi-a scos prostiile astea din cap. Cred că n-aveam destulă minte să înţeleg diversitatea orizontului şi a conexiunilor pe care le făcea un geniu al comediei – al teatrului, în general.[…] Dem Rădulescu ne făcea să râdem, prin conexiunile pe care le făcea – împingându-ne, determinându-ne să ajungem singuri la concluzii de foarte mare folos.” (Sursa: http://andreicraciun.eu/maia-morgenstern-credeam-ca-teatrul-trebuie-sa-fie-solemn-dem-radulescu-mi-a-scos-prostiile-astea-din-cap/)
Alexandru Arşinel: „Era o instituţie a umorului!” „Era asistentul profesorului meu la Institut. Am lucrat doi ani împreună cu el. Iubea în primul rând meseria, iar cu noi, studenţii, avea o dragoste şi o preocupare permanentă de a ne arăta. Se urca pe scenă şi arăta cu un haz nebun ce trebuie să facem. Orele la el erau un adevărat regal, o mare bucurie.” (Sursa: http://taifasuri.ro/taifasuri/la-taifas/44-dem-rdulescu-asul-comediei)
Surse