Emil Cioran

Născut: 08.04.1911, Rasinari, Romania

Decedat: 20.06.1995 (84 de ani), Paris, Franta

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)

Emil Cioran a fost un filozof și scriitor român devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză.

Familia

Emil Cioran se naşte pe 8 aprilie 1911 la Răşinari, aflat la aproximativ 15 kilometri de Sibiu, care aparţinea atunci Imperiului Austro-Ungar. Un extras din Registrul Stării Civile arată că naşterea lui Emil, „fecior, ortodox“, este înregistrată câteva zile mai târziu, pe 15 aprilie. Părinţii lui sunt preotul Emilian Cioran şi Elvira Cioran, născută Comăniciu, originară dintr-o localitate de lângă Făgăraş „Matricula cununaţilor“, de la parohia ortodoxă din Veneţia de Jos, localitatea de origine a mamei sale, consemnează căsătoria, din data de 12 noiembrie 1906, dintre Emilian Cioran, „teolog ortodox de 22 de ani din Răşinari“ şi Elvira Comăniciu, în vârstă de 18 ani, din Veneţia de Jos. Ambii se află la prima căsătorie. Familia se stabileşte la Răşinari şi are trei copii, Emil, Aurel şi Virginia, iar tatăl e preot în sat şi unul dintre cei mai respectaţi oameni din comunitate.

Formarea

După studii clasice la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și Mircea Eliade, elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinerețe a arătat înclinație spre agnosticism, apărându-i evidentă „incoveniența existenței”. În timpul studenției a fost în mod deosebit influențat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de filozoful rus Lev Șestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În 1933 obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann și Ludwig Klages.

Viața profesională/artistică – Unde, când și cum a debutat

Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua apărută la începutul anilor ’90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, „pretențioase și stupide”.

Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente. Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune, ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.

Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei. Varianta definitivă a Îndreptarului (rămasă inedită până în 1991) a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit definitiv în Franța. După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste a trăit la Paris ca apatrid.

În 1937 Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București. După o scurtă întoarcere în România (două luni, sfârșitul lui 1940- începutul lui 1941), el părăsește pentru totdeauna România și se stabilește la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de distincție și finețe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard – editură care va publica mai târziu majoritatea cărților sale – prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.

Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitând publicitatea. În schimb a cultivat darul conversației cu numeroșii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu , Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreținut o vastă corespondență, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.

Epuizând încă din tinerețe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme gândirea sistematică și speculațiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale. „N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele”, va constata mai târziu. Din eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tânăr gânditor din anii treizeci, influențat de mișcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români descopereau gândirea existențialistă (sub varianta ei românească, cu accente creștine și mistice, „trăirismul”).

Post scriptum

După moartea Simonei Boué, prietena de o viață a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviință. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja apărute, se află și un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câțiva ani din perioada ulterioară lui 1965-1972 (anii în care și-a scris Caietele sale), document de un excepțional interes pentru editori și cititori, și probabil ultima scriere inedită a filozofului.

Detalii despre opera/realizările artistice/profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

Tematica Operei

Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații violente. Preocupat de problema morții și a suferinței, este atras de ideea sinuciderii ca idee care ajută supraviețuirii. Tema alienării omului, temă existențialistă prin excelență, prezentă la Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, este formulată astfel, în 1932, de tânărul Cioran: „Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?”[necesită citare]

Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingența ființei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul consolidării prin credință, obsesia absolutului, viața ca expresie a exilului metafizic al omului etc. Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoaștea bine din vastele sale lecturi și mai ales din autorii și memorialiștii perioadelor de decadență, de unde reflecțiile marcat gnostice și antimoderniste, oarecum în linia spengleriană, asupra destinului omului și civilizației. Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile și nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin obiectivare de sine, producție și reproducție irepresibilă, exces de autoanaliză, de transparență și prin triumful artificialului.

Ironia destinului a vrut ca Emil Cioran să devină celebru tocmai în limba franceză, ale cărei constrângeri le repudiase în tinerețe.

Premii și distincții

  • Premiul Rivarol, 1950
  • Centre National du Livre din Paris acordă o bursă pe an numită în cinstea lui
  • La Paris, București, Sibiu, Cluj, Rășinari există câte o stradă numită în cinstea lui
  • În anul 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.

Detalii despre cum a fost văzut/ apreciat

Pe strada „Protopop Emil Cioran” din comuna sibiană Rășinari se află casa în care s-a născut Emil Cioran. Pe peretele casei este montată o placă de marmură, sub care se află un mic bust, care amintesc de marele filozof român.Din păcate, bustul confecționat din ghips și vopsit cu aurolac este vandalizat, având nasul spart.

Sâmbătă, 18 mai 2013, în comuna Rășinari, în fața Căminul cultural a avut loc dezvelirea oficială a unui bust mai mare al lui Emil Cioran.

Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în data de 9 decembrie 2015 la București, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu.

Autorul lucrării, artistul plastic Valentin Duicu, a turnat în bronz bustul în 2013, iar soclul a fost confecționat în 2015 din calcar de Vrața, adus din Bulgaria. Monumentul are o înălțime de 3,40 metri, în care bustul are 1,4 metri, iar soclul 2 metri.Monumentul este amplasat pe spațiul verde ce desparte trotuarul de partea carosabilă, cu fața spre stradă, încât poate fi văzut numai de cei care călătoresc cu mașina. De pe trotuar, i se vede doar spatele.

Primăria Capitalei spune că a fost singura soluție după ce a descoperit, post-factum, că amplasamentul propus inițial se afla pe teren privat.

Citate celebre ale personalității

„Istoria ideilor e istoria urii însinguraţilor.” Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Atrofia cuvântului (1952)

„Să iubesc, să am milă, să aştept, să mă desăvârşesc. O scară a monotoniei, când n-ai vrut să fii un dobitoc sub cer şi niciun milog în zarea stearpă a unui oarecare absolut.” Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)

„A ajunge să crezi numai în tăcere, să nu mai preţuieşti decât tăcerea, este a realiza una din cele mai esenţiale expresii ale trăirii la marginile vieţii. Elogiul tăcerii, la marii singuratici şi la întemeietorii de religii, îşi are o rădăcină mult mai profundă decât îşi închipuiesc oamenii.” Emil Cioran în Principiul satanic în suferinţă

„Nimic nu va putea să-mi scoată din minte că lumea asta e fructul unui zeu tenebros ce-şi prelungeşte umbra în mine, şi că misiunea mea este să duc la ultimele consecinţe blestemul ce apasă asupra lui şi a operei sale.” Emil Cioran în Demiurgul cel rău

„Tot mai mult mă conving că oamenii nu-s decât obiecte: bune sau rele. Atât. Şi eu sunt oare mai mult de un obiect trist?” Emil Cioran în Amurgul gândurilor

(Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Emil+Cioran)

Citate celebre despre personalitate

„Emil Cioran, acest sceptic de serviciu al unei lumi în declin.”

definiţie clasică de Petre Ţuţea

„Emil Cioran: amarul în implozie naţională.”

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Definiţii eretice (20 octombrie 2009) (Sursa: http://www.citatepedia.ro/index.php?q=emil+cioran)

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Cioran

http://www.istoria.md/articol/611/Emil_Cioran,_biografie

https://adevarul.ro/locale/sibiu/romani-geniu-emil-cioran-eternul-student-viata-nevazuta-filosofului-indragostit-romania-1_54784665a0eb96501e2a0a5e/index.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *