Gheorghe Zamfir

Născut: 06.04.1941, Găești, jud Dambovita, România

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)

Gheorghe Zamfir este un naist virtuoz și compozitor român. Exprimându-se artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul, numit și fluierul lui Pan), reușește să cucerească aplauzele întregii planete. Modifică forma, construcția și tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. Introduce naiul în toate stilurile și genurile muzicale, revoluționând sunetul la scară universală și aducând naiul în atenția publicului modern.

Pe lângă prestigioasa carieră de muzician, se manifestă ca artist și în domeniul literar și al artelor plastice, publicând versuri, eseuri și o carte autobiografică și expunând picturi proprii în țară și în străinătate.

Manifestă înclinații muzicale din copilărie, când este atras de muzica lăutarilor, una din dorințele sale cele mai arzătoare fiind să cânte la acordeon cu taraful de țigani. În 1955, la vârsta de 14 ani, tatăl său îl înscrie la Școala de muzică nr. 1 din București (astăzi Liceul de Muzică Dinu Lipatti), cu intenția de a studia acordeonul, dar este acceptat la clasa de nai a profesorului Fănică Luca, unde demonstrează o abilitate extraordinară pentru acest instrument. Iată cum evocă Gheorghe Zamfir întâlnirea sa cu Fănică Luca:

„Asta se întâmpla prin 1950, când am fost acceptat la Școala Specială de Muzică numărul 1 din București. Aveam 14 ani. Am reușit la examen, în comisia care alegea elevii după conformația fizică. Acești profesori, din comisie, erau vreo 14-15. Eu venisem de la țară, habar n-aveam cine e Fănică Luca.

Văzând că am configurația pentru acest instrument, Fănică Luca mi-a zis să încerc să cânt la nai. Eu i-am zis că refuz și am plecat din clasă. Tata m-a împins din nou, mi-a dat și două palme, și așa am rămas cu titlu de încercare la nai, pentru două luni, dacă nu-mi convine, pot să plec, ceea ce s-a și întâmplat. După două luni, din cauza efortului fizic am părăsit naiul. M-am dus la clasa de contrabas.

M-a căutat Fănică Luca, la câteva zile, prin școală, mi-a dat câteva palme și m-a întors la clasă. Mi-a zis: «Cu trei melodii am cucerit Globul Pământesc. Tu ai să-l cucerești mai mult ca mine. Nu-ți dai seama că ai talent?». Și am rămas la clasă.”

În 1961, după bacalaureat, se înscrie la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din București, pe care îl absolvă cu o dublă specializare, în Pedagogie (1966) și în Dirijorat pentru cor și orchestră (1968). Pe 24 martie 2005 își susține doctoratul, obținând calificativul summa cum laude pentru teza intitulată Naiul – geneză, evoluție și semnificație, coordonată de profesorul universitar Gheorghe Oprea.

După o carieră muzicală de succes, în 1982, în plin comunism, dedică un concert lui Dumnezeu. Cade în dizgrația cuplului Ceaușescu. Este nevoit să plece în exil.

„Urlând de durere, cu inima sfâșiată în bucăți, am luat drumul exilului, în luna martie 1982, cu două valize și cu naiurile la spinare. Pașaportul mi l-a băgat în buzunar fostul ministru de Externe, Ștefan Andrei, care mi-a spus: „Pleci și nu te mai întorci. Altfel, Ceaușescu te omoară!”. Exilul a fost absolut teribil pentru mine. Dacă nu plecam din țară eram arestat, condamnat și poate pierdut fizic.”

Cariera sa continuă și în exil, bucurându-se de succes mondial. Primește numeroase premii și distincții. În 1986, în Canada, din relația cu Susan Nichols, i se naște unicul fiu, Emmanuel Teodor Zamfir, actualmente baterist într-o formație rock din Montreal. În 1995 se căsătorește cu Marie Noëlle, la Paris. Revenit în România după Revoluția din 1989, traversează o perioadă de dificultăți financiare din cauza datoriilor acumulate față de fiscul francez, care îi confiscă posesiunile din Franța pentru că nu și-ar fi plătit impozite de milioane de euro.[2] Acest fapt nu îl împiedică să își continue cariera artistică.

În anul 2010 divorteaza de Marie Noelle, iar in 2015 se recasatoreste cu Nicoleta Beca, solista de muzica populara.

Viața profesională/artistică – Unde, când și cum a debutat

În 1959 obține Premiul I și titlul de laureat pe țară, și înregistrează primele compoziții proprii în stil folcloric, cu Orchestra Populară a Radiodifuziunii. Devine cunoscut publicului larg după ce este descoperit de etnomuzicologul elvețian Marcel Cellier, care studia muzica populară românească în anii ’60. Ca student, în perioada 1961-1966 călătorește în multe țări europene și câștigă Locul I în numeroase competiții internaționale.

În perioada 1966–1969 este dirijor al Ansamblului folcloric Ciocârlia din București. În 1966 scoate primul său disc cu casa de discuri Electrecord, care cuprinde compoziții ale sale în cel mai autentic spirit popular, printre care și faimoasele sale piese: Doina de Jale și Doina ca de la Vișina. În 1968 scoate cel de al doilea disc cu Electrecord. În 1969 pleacă prin demisie de la Ansamblul folcloric Ciocârlia.

Între anii 1968-1970 întreprinde primele turnee în Germania de Vest, Elveția, URSS, China, unde obține un succes impresionant.

În 1970 înființează propriul său Taraf concertistic, cu care susține, în 1971, 45 de reprezentații la teatrul de la Gaîté – Montparnasse din Paris, folosind pentru prima oară cele patru naiuri (soprano, alto, tenor și bas) create de el însuși în 1968. Reprezentațiile se bucură de un succes fulminant. Va concerta apoi peste tot în lume, elogiile fiind unanime, din Europa, America de Sud, Canada și SUA, până în Australia, Japonia și Africa de Sud. Este invitat să susțină concerte, în diferite ocazii, de nenumărați șefi de state și personalități, printre care împărăteasa Japoniei, președintele Columbiei și Papa Ioan Paul al II-lea. Primește nenumărate premii și distincții.

În 1972 creează stilul Nai – Orgă, introducând repertorii noi și lărgind considerabil paleta expresivă de interpretare a naiului.

În 1974 compune Misa pentru Pace, pentru nai, cor, orgă și orchestră, pe care o înregistrează la București cu Orchestra Națională Radio și Corul Madrigal condus de Marin Constantin, sub bagheta dirijorului Paul Popescu.

Single-ul său Eté d’amour devine unul din hiturile cele mai apreciate ale anului 1976. Urmează Păstorul Singuratic, al doilea hit european al său, la care colaborează cu compozitorul și dirijorul german James Last, pe care îl cunoaște într-unul din turneele sale. Ambele cântece anunță venirea unui sunet nemaiîntâlnit până atunci, care îi atrage recunoașterea internațională. Urmează concerte în SUA, la Carnegie Hall, New York (1981) și Kennedy Center, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Canada, Africa de Sud, Scandinavia, Belgia, Franța, Elveția, Austria.

În 1981 își lansează discurile pe piața americană.

În 1982 compune prima Rapsodie și primul Concert pentru nai și orchestră, pe care le înregistrează pentru Phillips cu Filarmonica din Monte Carlo, sub bagheta lui Lawrence Foster.

În 1984 compune primul Cvintet pentru nai și cvartet de coarde, numit Cvintetul Plopilor, pe care îl cântă împreună cu Cvartetul Oxford din Toronto, în transmisie directă la Radio. Compune numeroase lucrări camerale, pe care le execută cu celebrul Cvartet Enescu, în Franța și Germania.

În 1986 înregistrează primul disc cu repertoriu baroc, din care amintim Dublul Concert în re minor pentru vioară și oboi de Johann Sebastian Bach, cu British Chamber Orchestra.

Între 1988-1990 este primit de trei ori la Vatican. Este primul muzician care a cântat în timpul Misei private a Papei Ioan Paul al II-lea.[necesită citare] După moartea Sanctității Sale, creează special pentru comemorarea Sa Conceptul muzical Totus Tuus, un set de piese pentru nai, orgă și grup vocal bărbătesc.

În domeniul cinematografiei, participă la compunerea coloanei sonore a unor filme, printre care Once Upon a Time in America, al regizorului Sergio Leone, Karate Kidsau, mai nou, Kill Bill. Iată cum rememorează Gheorghe Zamfir participarea la coloana sonoră a filmului Once upon a time in America (citat preluat din cartea sa autobiografică Binecuvântare și blestem):

„1987. Roma mă solicită prin Ennio Morricone și Sergio Leone pentru a înregistra tema principală la filmul care avea să facă turul lumii, ca o capodoperă a cinematografiei: „Once upon a time in America”. Experiența a fost unică, participarea naiului în desfășurarea acțiunii fiind majoră, creând impactul pe care realizatorii mizau. Într-adevăr, intervenția mea avea să creeze emoția care a făcut din acest film unul din cele mai vizionate și apreciate filme din lume la acea epocă.”

În 1990, după Revoluție, se reîntoarce în țară. Își continuă seria de concerte și turnee în Franța, Elveția și, mai ales, Turcia, unde este declarat cel mai popular compozitor și artist al secolului XX. Susține concerte la pupitrul Orchestrei Naționale de Folclor, reînființată în luna decembrie 2006 (relansarea oficială a orchestrei are loc în luna mai 2007).

După aproape un deceniu de absență, în ianuarie 2006 Gheorghe Zamfir se întoarce în Canada pentru un tur de concerte cu ATHENAEUM STRING Quintet. În programul turneului a fost inclusă o premiera mondială: Anotimpurile de Antonio Vivaldi pentru nai si quintet de coarde in aranjamentul muzical al muzicianului Lucian Moraru, cât și piesele Ciocârlia, Lonely Shepherd etc.

În decursul unei cariere muzicale care depășește 50 de ani, Gheorghe Zamfir creează peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental și simfonic. Repertoriul său cuprinde compozitori de la perioada barocă și clasică precum Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Sebastian Bach, Arcangelo Corelli, Antonio Vivaldi, până la contemporani ca John Lennon, Paul McCartney, Billy Joel sau Elton John.

Detalii despre opera/realizările artistice/profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

Gheorghe Zamfir este câștigătorul a 120 de discuri de aur și platină, are peste 190 de discuri înregistrate, și are peste 120 de milioane de albume vândute. Este singurul artist european care a câștigat două discuri de aur în SUA și singurul artist român care a câștigat un disc de aur în Ungaria.

Citate celebre ale personalității

„Pentru ca naiul să aibe un sunet dulce, se toarnă miere în el.”

„Nu eu am ales naiul, el m-a ales pe mine.” Gheorghe Zamfir în interviu (8 martie 2017)

„Un CD e ca şi cum ai spune ca într-o căldare de apă să torni încă o picătură ca să se umple din nou.” Gheorghe Zamfir în interviu (30 noiembrie 2009)

„Eu sunt şi compozitor, şi dirijor, şi acordeonist, şi pianist, şi vocalist, şi orchestrator. Eu mă consider un fel de tot. Şi Enescu era cu pana, cu arcuşul şi cu compoziţia.” citat din ziarul Adevărul de Gheorghe Zamfir (2 noiembrie 2013)

(Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Gheorghe+Zamfir)

„Aş vrea să-i pun pe toţi să-mi scrie pe loc, din memorie, zece învârtite, zece hore, zece sârbe, zece geamparale şi să le armonizeze pe loc. Să scrie armonia pe loc. Atunci îi voi îmbrăţişa şi le voi spune că pot să facă parte dintr-un juriu.”

(Sursa: https://adevarul.ro/cultura/arte/gheorghe-zamfir-75-ani-fost-timp-40-ani-simbolul-acestei-natiuni-1_57048d595ab6550cb8a8d94f/index.html)

„România este ţara muzicii universale. În România s-a născut sunetul. Naiul e născut în România! El este simbolul terestru al notei sol. Şi o să iau naiul în mână să vă explic”.

(Sursa: https://www.voci.ro/regele-naiului-gheorghe-zamfir-si-viziunea-sa-originala-despre-lume-si-viata/)

Citate celebre despre personalitate

Madrigal de Constantin Enescu (ianuarie 2011)

Lui Gheorghe Zamfir

„Naiul ţi-a fost ca o rugă,
I-ai fost o măiastră slugă
Ce l-ai dus la nemurire
În întreaga… omenire…”

(Sursa: http://www.citatepedia.ro/index.php?id=288545)

Grigore Vieru: „Exista un drag trandafir romanesc el se numeste zamfir romanesc , ferice de tara de vis romanesc care la nascut si deschis romanesc , se aude suflet romanesc, curgand prin naiul cel domnesc de crezi ca ar sufla Iisus in focul vetrei lui de sus”.

(Sursa: https://rahoveanu.wordpress.com/2010/07/15/%C2%AE-gheorghe-zamfir-spune-lumii/)

Victor Crăciun: „Este dovada clară a unei noi ipostaze artistice. El completează armonios imaginea artistului care atinge perfecţiunea interpretativă şi care, din preaplinul sensibilităţii şi emoţiei sale, revarsă tumult de gânduri şi sentimente nobile, spre folosul artei noastre naţionale”.

(Sursa: http://www.omniscop.ro/un-miracol-romanesc-gheorghe-zamfir/)

Ghiță Daniel: “În 2010 l-am cunoscut pe maestrul Gheorghe Zamfir. După câteva discuții pe care le-am avut cu domnia sa, am ajuns la concluzia că are o viață extraordinara și lejer s-ar putea scrie zeci de cărți și s-ar putea face zeci de filme fără nicio problemă. Documentarea și redactarea cărții a durat 2 ani, iar în ultimul an am făcut pregătiri pentru lansarea ei.”

(Sursa: https://www.craiovaforum.ro/stiri/craiova-oltenia/lansarea-cartii-un-miracol-romanesc-gheorghe-zamfir-un-adevarat-succes.html)

Surse

https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Zamfir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *