Ion Luca Caragiale

Născut: 1/13 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, România

Decedat: 9 iunie 1912, Berlin, Germania

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)

S-a născut în ziua de 1 februarie 1852, în satul Haimanale, care-i poartă astăzi numele, fiind primul născut al lui Luca Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Conform unor surse, familia sa ar fi fost de origine aromână. Tatăl său, Luca (1812 – 1870), și frații acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut la Constantinopol, fiind fiii lui Ștefan, un bucătar angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan Vodă Caragea în suita sa.

Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cîntăreața Caloropulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Caraboas.

Primele studii le-a făcut între anii 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar până în anul 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești.

Fascinat de timpuriu de teatru, se inscrie la cursul de mimica si declamatie tinut la Conservatorul bucurestean de unchiul sau Costachi Caragiali, actor si autor dramatic cunoscut in epoca. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luîndu-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie.

L-a cunoscut pe Eminescu cînd tînărul poet, debutant la Familia, era sufleur și copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur și copist la Teatrul Național din București, după propunerea lui Mihail Pascaly.

La 12 martie 1885, s-a născut Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu, funcționară la Regie, cu Caragiale, care îl declară la oficiul stării civile.

În 1889 s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această căsătorie vor rezulta Ecaterina Logadi Caragiale şi Luca Ion Caragiale.

În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză.

Viața profesională – Unde, când și cum a debutat

În 1878, la invitaţia lui M. Eminescu, începe (in februarie) colaborarea la „Timpul”, unde-l cunoaşte pe Ioan Slavici. Între cei trei scriitori ( Eminescu, Slavici si Caragiale) se leagă o prietenie strânsă.

În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, a fost conducător al ziarului Națiunea română. I.L. Caragiale a fost, printre altele, și director al Teatrului Național din București.

De la debutul său în dramaturgie (1879) și pînă în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii, deși în întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea însăși a fost, până prin 1884 – 1885, ținta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Se poate afirma că destule dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează și calității sale de junimist și de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878 – 1881). Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de Junimea și publicată în Convorbiri literare (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile.

După trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul, dar Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob Negruzzi, îl numește director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la ședințele Junimii, iar la întîlnirea din martie 1884, în prezența lui Alecsandri, și-a mărturisit preferința pentru poeziile lui Eminescu. La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iași, O scrisoare pierdută, reprezentată la 13 noiembrie, în prezența reginei, cu un mare succes.

Urmează colaborări cu ziarele “Voinţa naţională” , “Lumea veche”, “Epoca literară”, “Lupta”, “Luceafărul”, “Românul”, “Convorbiri” şi altele, articolele politice ale lui Caragiale devenind sinteze satirice concentrate

În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică Moftul român, subintitulată polemic “Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”. Începînd cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicînd caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialiene, Moftul român s-a dovedit și un organ literar.

Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii și o dramă), nuvele și povestiri, momente și schițe, publicistică, parodii, poezii. Caragiale nu este numai întemeietorul teatrului comic din România, ci și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național. Operele sale, în special comediile sunt exemple excelente ale realismului critic românesc.

Ca dramaturg a scris comedii: O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută, D’ale carnavalului, Conu Leonida faţă cu reacţiunea, C.F.R., şi o dramă, Năpasta.

Ca prozator a scris nuvele, momente, schiţe, povestiri:

  • nuvele şi povestiri: În vreme de război, O făclie de Paşti, Două loturi, La hanul lui Mânjoală, La conac, Păcat; Kir Ianulea, Calul dracului, Abu-Hassan etc;
  • momente şi schiţe: Telegrame, Proces verbal, Căldură mare, Bubico, Dl Goe, Lanţul slăbiciunilor, Vizită, Urgent, Highlife, Bacalaureat, Diplomaţie;
  • reportajul: O vizită la castelul Mia Haşdeu;
  • pamfletul: 1907 din primăvară până-n toamnă, Congresul cooperativ român, Ion, Monopol, Garda civică, încercare de roman: Smărăndiţa;
  • studii şi eseuri despre teatru şi literatură (Câteva păreri, O cercetare critică asupra teatrului românesc, Oare teatrul este literatură?, Scrisorile unui egoist, Obligativitatea opiniilor, Criticile lui Gherea, A. Odobescu, Poetul Vlahuţă, Da şi nu, Grav eveniment literar, Politică şi literatură, La Nirvana.

Detalii despre opera/realizările artistice/profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

Pentru piesele originale care înregistrau cele mai multe reprezentații, Teatrul Național din București acorda în primul deceniu al secolului trecut premii bienale. Printre autorii premiați în luna aprilie 1912 s-au aflat: Dimitrie Anghel, pentru piesa Cometa; I. L. Caragiale, pentru piesele: D-ale carnavalului, O noapte furtunoasă și Năpasta; Victor Eftimiu, pentru piesele: Akim, Ariciul și sobolul, Ave Maria, Crăciunul lui Osman și Înșir’te Mărgărite.

La 25 ianuarie 1885, Caragiale mai primise un premiu, tot de la Teatrul Național, pentru piesa D-ale carnavalului, din partea unui juriu format din Vasile Alecsandri, B. P. Hasdeu, Titu Maiorescu, Grigore Ventura și V.A. Urechia.

A fost ales membru post-mortem al Academiei Române (1948) şi cetățean de onoare al municipiului Ploiești (din februarie 2016).

Citate celebre ale personalității

„A crea – a apuca din haosul inform elemente brute, a le topi împreună și a le turna într´o formă, care să îmbrace o viață ce se diferențiază într´un chip absolut hotărît de tot ce nu este ea – aceasta este puterea naturii și a artistului. Și această putere, la artist o numim talent. Talentul este deci puterea de expresivitate ce o au îndeosebi unii, pe lângă iritabilitatea ce o au toți”.(https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Luca_Caragiale#Considera%C8%9Bii_estetice)

„Mai bine să fii cizmar bun decât scriitor prost.”  (https://ortodoxiatinerilor.ro/citate-icoane-carti-poezii/carti/21425-amintiri-caragiale)        

Citate celebre despre personalitate

Ioan Slavici: “„Se mândrea cu marea lui cunoaștere a limbii și declara fără înconjur: ”Nu o stăpânesc mulți ca mine.” Spunea că limba noastră e una din cele mai grele și că sunt puțini acei care o cunosc cu adevărat. Ca exemplu de sintaxă perfectă românească îl dădea pe Barbu Delavrancea, care „scrie și vorbește o limbă foarte pură.”

„I.L. Caragiale a fost bun fiu, bun soț și bun părinte, dar nu din slăbiciune, ci din sâmțământ de datorie, ca om adevărat, care nu e mulțumit de sine însuși decât făcând ceea ce după propria lui convingere trebuie să facă.”

Victor Eftimiu: „Vestea sosirii sale înveselea toată lumea, și odaia în care era găzduit cel mai ales dintre oaspeți strălucea. (…) Unde se afla Caragiale, nu mai deschidea gura nimeni. Și nici nu era nevoie. N-avea nimeni verva lui tumultoasă, inteligența lui adânc pătrunzătoare și scăpărătoare, hrănită cu lecturi bogate, și marea lui experiență a vieții.”(https://ortodoxiatinerilor.ro/citate-icoane-carti-poezii/carti/21425-amintiri-caragiale)

 Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Luca_Caragiale

http://istoria.md/articol/576/Ion_Luca_Caragiale,_biografie

https://crispedia.ro/opera-lui-l-caragiale/

http://www.ilcaragiale.eu/

https://ortodoxiatinerilor.ro/citate-icoane-carti-poezii/carti/21425-amintiri-caragiale

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *