Născut: 15/27.01.1850, Botosani, Moldova
Decedat: 15/27.06.1889 (39 de ani), Bucuresti, Romania
Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)
Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şapte-lea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Această stare o evocă cu adîncă nostalgie în poezia de mai târziu („Fiind băiat…” sau „O, rămîi”).
Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasificat al cinci-lea din 82 de elevi după care face 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.
Viața profesională/artistică – Unde, când și cum a debutat
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, „Lăcrămioarele invăţăceilor gimnazişti” , în care apare şi poezia „La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată M.Eminovici. La 25 februarie / 9 martie pe stil nou debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea”. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai tîrziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în „Familia” încă 5 poezii.
Din 1866 pînă în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale. Continuă să publice în „Familia”, scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,”Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană.
Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rîndul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la „Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul „Albina” din Pesta.
Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.
Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul „Curierul de Iaşi “. Continuă să publice în „Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie; este îndrăgostit de Veronica Micle.
În 1877 se mută la Bucureşti, unde pînă în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul „Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (Scrisorile, Luceafărul etc.).
În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul „Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu). Unele surse pun la îndoială boala lui Eminescu şi vin şi cu argumente în acest sens.
În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin sau practic deloc.
Mihai Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse la 15 iunie 1889 (15 iunie, în zori – ora 3) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormîntat la Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.
Detalii despre opera/realizările artistice/profesionale – Premii importante, distincții, medalii, decorații
Teatru și film
Eminescu, Veronica, Creangă. Film de Octav Minar, 1914, casa de filme Pathé, imaginea: Victor de Bon. Loc de depozitare actual: Arhiva Națională de Filme. Durata 23′. Prima parte: docudramă, a doua parte: poem cinematografic, cu poeme recitate pe imagini exotice (Italia, Egipt).
Geniu sublim (Eminescu), scenariu de film, scris în 1966 de scriitorul Cristian Petru Bălan și achiziționat oficial de Centrul Cinematografic București, secția scenarii film, în 1967. După emigrarea autorului în America, scenariul a fost publicat în 1996, la editura Western Publishing din Chicago, câteva exemplare existând și în România (Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară din București ș.a.).
În anul 1986, revenit în RSS Moldovenească, regizorul Emil Loteanu a regizat filmul artistic de televiziune Luceafărul, despre viața și creația poetului Mihai Eminescu.
Filatelie
- Serviciile poștale din Republica Populară Romînă au emis în 1958 o serie filatelică pe care erau gravate portrete ale diferitelor personalități, între care Mihai Eminescu, reprezentat pe o marcă poștală cu valoarea nominală de 55 de bani. (Era una dintre cele mai curente mărci poștale în epocă, fiind folosită pentru francarea unei scrisori simple). Machetele acestei serii de mărci poștale au fost realizate de gravorul Șerban Zainea.
- Serviciile poștale din Republica Moldova au pus în circulație, în 1996 o marcă poștală, pe care este gravat portretul lui Mihai Eminescu; marca poștală are valoarea nominală de 0,10 lei moldovenești.
- Totodată a fost emisă și colița nr. 9, care are reprezentat arborele genealogic al lui Eminescu; valoarea nominală a coliței este de 1,40 lei moldovenești.
- În 1999 serviciile poștale din Republica Moldova au emis o marcă poștală care reprezintă Medalia „Mihai Eminescu”, cu valoarea nominală de 90 de bani moldovenești.
- Cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea poetului, în anul 2000 a fost emisă, de către serviciile poștale ale Republicii Moldova, colița nr. 21: Mihai Eminescu – 150 de ani de la naștere.
Notafilie
Banca Națională a României a pus în circulație mai multe emisiuni de bancnote, pe care a fost gravat portretul lui Mihai Eminescu:
- bancnota cu valoare nominală de 1.000 de lei (ROL), în 1991;
- bancnota cu valoare nominală de 1.000 de lei (ROL), în 1993;
- bancnota cu valoare nominală de 1.000 de lei (ROL), în 1998;
- bancnota cu valoare nominală de 500 de lei (RON), în 2005.
Numismatică
Pe o monedă comemorativă, cu valoarea nominală de 1 rublă, emisă de Uniunea Sovietică, în 1989, a fost gravat chipul lui Mihai Eminescu.Moneda, pusă în circulație pe 26 decembrie 1989, pentru a celebra centenarul Eminescu, a fost bătută la monetăria din Leningrad (azi: Sankt Petersburg), cu un tiraj de 2 milioane de exemplare, dintre care 500 de exemplare de calitate proof sau BU. De remarcat că prenumele poetului este scris Mihail și nu Mihai, variantă recunoscută de către eminescologi.
În anul 2000 Banca Națională a Moldovei a emis o monedă de argint, de calitate proof, care are gravată efigia lui Mihai Eminescu.
La 8 ianuarie 2016 Banca Națională a României, pentru a sărbători 150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu în revista Familia, a pus în circulație, în atenția colecționarilor, o monedă de argint cu titlul de 999‰, având valoarea nominală de 10 lei. Moneda este rotundă, are diametrul de 37 mm, greutatea de 31,103 g, având cantul zimțat. Întreaga emisiune de 200 de exemplare este de calitate proof.
Clădiri
Pe meleagurile copilăriei lui Mihai Eminescu, în satul Ipotești, județul Botoșani, se află singura biserică din Europa închinată unui scriitor. A fost ridicată de Nicolae Iorga în memoria lui Eminescu și are o pictură ieșită din comun.
Detalii despre cum a fost văzut/ apreciat
Cea mai realistă analiză psihologică a lui Eminescu i-o datorăm lui I.L. Caragiale care după moartea poetului a publicat trei scurte articole pe această temă: În Nirvana, Ironie și Două note. După părerea lui Caragiale trăsătura cea mai caracteristică a lui Eminescu era faptul că „avea un temperament de o excesivă neegalitate”. Viața lui Eminescu a fost o continuă oscilare între atitudini introvertite și extravertite.
„Așa l-am cunoscut atuncea, așa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru; mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate; aci de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic și iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!”
Criticul Titu Maiorescu, cel care l-a sprijinit moral și material pe parcursul întregii vieți dar mai ales după tragicul moment al declanșării bolii sale, s-a ocupat de poezia sa în două dintre articolele sale, Direcția nouă în poezia și proza românească(1872), în care va analiza doar cîteva poezii publicate în revista Convorbiri literare pînă în momentul tipăririi articolului, este vorba despre Venere și Madonă, Mortua Est, și Epigonii și va reveni ulterior după moartea poetului asupra întregului set de poezii publicate antum în studiul Eminescu și poeziile sale, publicat la scurtă vreme după moartea sa prematură. Dar poate documentul cel mai uman, cel mai cald este scrisoarea pe care i-o trimite în perioada în care poetul se îngrijea de sănătate, în străinătate, într-un sanatoriu din Viena, asigurîndu-l că volumul său de Poesii, editat de Socec în ediție princeps în 1883, se bucură de o bună recepție, fiind citit atît de locuitorii mahalalei Tirchileștilor cît și de doamnele de la Curtea Reginei Carmen Sylva, o altă admiratoare declarată a poetului, cea care a intervenit pe lîngă regele Carol I pentru a-i fi acordată distincția „Bene merenti”, refuzată totuși de poet din motive politice. În portretul pe care i l-a făcut poetului în studiul Eminescu și poeziile sale(1889), Titu Maiorescuaccentuează trăsăturile introvertite ale lui Eminescu, care de altfel erau dominante. Maiorescu a promovat imaginea unui visător rupt de realitate, care nu suferea din cauza condițiilor materiale în care trăia, indiferent la ironiile și laudele semenilor, caracteristica lui principală fiind „seninătatea abstractă”.
„Ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu este o așa covârșitoare inteligență, ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-și întipărise vreodată nu-i mai scăpa (nici chiar în perioadele bolnave declarate), încât lumea în care trăia el după firea lui și fără nici o silă era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce și le însușise și le avea pururea la îndemână. În aceeași proporție tot ce era caz individual, întâmplare externă, convenție socială, avere sau neavere, rang sau nivelare obștească și chiar soarta externă a persoanei sale ca persoană îi era indiferentă.”
Citate celebre ale personalității
„Măsurariul civilizaţiunii unui popor în ziua de azi e: o limbă sonoră şi aptă de a exprima prin sunete noţiuni, prin şir şi accent logic cugete, prin accent etic sentimente.”
„A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiei ruseşti. Numele „Basarab” şi „Basarabeni” există cu mult înaintea vremii în care acest pământ devenise românesc; acest nume singur este o istorie întreagă.”
„Natura poporului, instinctele şi înclinările lui moştenite, geniul lui, care, adesea, neconstiut, urmăreşte o idee pe când ţese la războiul vremii, acestea să fie determinante în viaţa unui stat, nu maimuţărirea legilor şi obiceielor străine.”
„Rău şi ură dacă nu sunt, nu este istorie.”
„Ca să-ţi dai seama de nivelul culturii generale a unei naţii, trebuie să vezi ce idoli are.”
„Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urî neadevărul, ignoranţa lustruită, cupiditatea demagogilor, suficienţa nulităţilor.”
„Contemporanii sunt cei mai răi istorici.”
„Cu cât e mai cult, cu atâta-i mai nenorocit.”
(Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Mihai+Eminescu)
Citate celebre despre personalitate
În „Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932), G. Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea poetului: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”
(Sursa: http://www.istoria.md/articol/507/Mihai_Eminescu,_biografie)
Tudor Arghezi: „A vorbi de poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă…Nu poate să ajungă vorba pậnă la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă şi să legene, din depărtare, delicata lui singuratecă slavă.[…]”
(Sursa: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Mihai_Eminescu)
Surse:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu