Născut: 02.12.1936, Bucuresti, Romania
Scurt istoric al vieții
Mitică Popescu este un actor român de teatru și film, în prezent la Teatrul Mic din București.
Viața profesională/artistică – Unde, când și cum a debutat
În 1967 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti. A urcat pe scena Teatrului Naţional ”Mihai Eminescu” din Timişoara, dar a jucat şi la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ.
Primul contact cu scena l-a avut în perioada în care era elev, după cum mărturisea marele actor într-un interviu în ziarulmetropolis.ro: ”Eram elev, erau serbări, intrasem şi în echipa de dansuri populare româneşti şi ruseşti, cum era pe atunci. Şi după aceea, când am crescut, mergeam foarte des la teatru. Mama iubea foarte mult teatrul şi opereta şi mă lua cu ea. (…) Apoi, am făcut şi multă figuraţie la Teatrul Armatei, înainte de a da la Institut. Deci, prinsesem deja gustul scenei. Erau spectacole istorice, cu multă lume. Şi câştigam destul de bine. Dacă mai spuneam şi un cuvânt, îmi dădeau 20 de lei pe seară, dacă ţineam numai suliţa, doar 12 lei. Şi adunam, că aveam în fiecare seară. Eram la teatru mai mulţi decât actorii consacraţi”, spunea actorul în interviul amintit.”
La Bucureşti, a debutat la Teatrul Mic, în 1973, în piesa ”Philadelphia eşti a mea” de Brian Friel, regia Sorana Coroamă Stanca. A rămas fidel acestui teatru, unde a jucat până în 2010.
Pe Leopoldina Balanuta, marea sa iubire si femeia care i-a devenit sotie, a intalnit-o la vremea cand se juca piesa „Matca” a lui Marin Sorescu, care s-a bucurat de un imens succes. In piesa, Mitica Popescu interpreta rolul logodnicului Leopoldinei si in viata reala i-a devenit sot. Au fost amandoi nascuti sub semnul zodiacal al Sagetatorului si s-au inteles unul pe altul in fiecare moment al vietii lor. Poate tocmai de aceea, la multi ani de la clipa in care „Poldi”, cum ii ziceau prietenii, a plecat spre stele, iar maestrul Mitica Popescu se comporta ca si cum ea ar fi inca alaturi de el. Nu scoate verigheta de pe deget decat daca pe scena joaca rolul unui celibatar si nu prea intra in dormitorul lor decat sa-l intretina.
Pe site-ul Teatrului Mic, acolo unde a activat cea mai mare parte a carierei, maestrul Mitică Popescu este caracterizat ca un „actor de mare farmec personal, sarcasmul pigmentându-i cu strălucire creaţiile complexe, deopotrivă dramatice, comice şi muzicale, alături de apariţiile în emisiunile de divertisment, îi întreţin marea popularitate de vedetă naţională”.
A trait toata viata sub semnul unei modestii care a caracterizat o întreaga generatie de actori de aur ai Romaniei. Il intâlneai pe strada, mergand pe jos spre teatru, cu aerul unui om care nu are ceva esential de facut in seara respectiva. Daca nu-l cunosteai, n-aveai cum sa iti dai seama ca acest barbat, care trecea adesea ganditor si deloc grabit pe Calea Victoriei, va fi, peste numai câteva ore, la final de spectacol pe scena Teatrului Mic, aclamat de un public impresionant minute in sir.
A realizat roluri de excepţie în piesele de teatru ”Cititorul de contor” de Paul Everac (1976, regia Paul Everac), ”Să îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello (1978, regia Cătălina Buzoianu), ”Maestrul şi Margareta” de Bulgakov (1980, regia Cătălina Buzoianu), ”Nişte ţărani” de Dinu Săraru (1981, regia Cătălina Buzoianu), ”O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord” de Eduard Radzinski (1986, regia Dragoş Galgoţiu), ”Pescăruşul” de Cehov (1993, regia Cătălina Buzoianu), ”Cum vă place” de William Shakespeare (1996, regia Nona Ciobanu), ”Sonata fantomelor” de August Strindberg (1999, regia Cătălina Buzoianu), ”Şcoala femeilor” de Moliere (1999, regia Alexandru Dabija), ”Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni (1999, regia Mihai Constantin Ranin), ”Viitorul e maculatură” de Vlad Zografi (2000, regia Nona Ciobanu), ”Alex şi Morris” de Michael Elkin (2004, alături de regretatul Ştefan Iordache, regia Gelu Colceag) sau ”Colonia îngerilor” de Ştefan Caraman (2007, regia Nona Ciobanu).
Memorabil, în cariera sa cinematografică, rămâne rolul lui Cocoşilă din filmul ”Moromeţii”, de Stere Gulea, în care a jucat alături de Victor Rebengiuc şi Luminiţa Gheorghiu. Un alt rol de referinţă este cel din ”Vânătoarea de vulpi” (regia Mircea Daneliuc, 1980), ecranizare a romanului ”Nişte ţărani”, de Dinu Săraru şi una dintre producţiile inovatoare din cinematografia autohtonă, în materie de limbaj cinematografic, în care Mitică Popescu are o apariţie de neuitat.
Filmografia sa mai include roluri în filme precum ”Stejar, extremă urgenţă” (regia Dinu Cocea, 1973), ”Mere roşii” (regia Alexandru Tatos, 1976), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981), ”Înghiţitorul de săbii” (regia Alexa Visarion, 1981), ”Glissando” (regia Mircea Daneliuc, 1985), ”Căsătorie cu repetiţie” (regia Virgil Calotescu, 1985), ”Secretul armei…secrete” (regia Alexandru Tatos, 1988), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Şerban Marinescu, 1993), ”Dulcea saună a morţii” (regia Andrei Blaier, 2003), ”Păcală se întoarce” (regia Geo Saizescu, 2006), ”Ticăloşii” (regia Şerban Marinescu, 2007) sau ”Umilinţă” (regia Cătălin Apostol, 2011).
A prezentat una dintre cele mai longevive producţii TVR, emisiunea ”D’ale lui Mitică”, difuzată din 2000 la postul TVR 2.
Detalii despre opera/realizările artistice/profesionale – Premii importante, distincții, medalii, decorații
A fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, ”pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc”.
La 27 aprilie 2009, la cea de-a 17-a ediţie a galei Premiilor UNITER, Mitică Popescu a fost distins cu premiul UNITER pentru întreaga activitate. Actorul a fost premiat la gala de decernare a premiilor Municipiului Bucureşti pentru artă şi cultură, secţiunea „Artele spectacolului”, care a avut loc la 14 decembrie 2009 pe scena Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Capitală.
A fost omagiat în cadrul Galei Premiilor Gopo din 25 martie 2013 cu Premiul pentru Întreaga Carieră.
Citate celebre ale personalității
„N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat întotdeauna ultimul.”
„Fiecare avem mosorul nostru. Când spune: s-a terminat aţa, ne prezentăm la raport.”
„Ca şi medicii, noi ne-am îndrăgostit de meseria asta pentru că iubim lumea. Şi ca să ne iubească şi ei, trebuie să simtă că îi iubim…”
„Eu de când eram mic am plecat cu ideea că eşti al tuturor şi al nimănui. Vezi finalul de spectacol – pleci transpirat, obosit şi singur. Seara următoare o iei de la început, dar finalul e acelaşi pentru toţi.”
„Toată viaţa m-am temut de singurătate. Şi am avut parte de ea multă vreme… Asta-i viaţa! Cum o depăşeşti? E atât de simplu, ca şi cum te-ai apuca de fumat. N-ai ce face. Şi dacă te dai cu capul de pereţi ce faci? Te doare şi iese sânge. Câteodată e plăcut să mai stai şi singur.” (Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Mitic%E3+Popescu)
Surse:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mitic%C4%83_Popescu
https://www.cinemagia.ro/actori/mitica-popescu-2367/