Născut: 31.03.1933, Ploiesti, Romania
Decedat: 13.12.1983 (50 de ani), Bucuresti, Republica Socialista Romania
Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)
Nichita Stănescu a fost un poet, scriitor și eseist român, ales membru post-mortem al Academiei Române.
Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”. Nichita Stănescu aparține, temporal și formal, neo-modernismului românesc din anii 1960 – 1970. Nichita Stănescu a fost considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.
A fost laureat al Premiului Herder.
Familia
Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia sa genealogică are la origine țărani prahoveni veniți la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foștii țărani prahoveni au devenit meșteșugari și comercianți ploieșteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea și comercializarea unor țesături grele de tipul abalei. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej. Tatăl Tatianei a fost fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin.
Ca urmare a Revoluției din Octombrie, generalul Cereaciuchin se refugiază discret și rapid împreună cu familia sa, formată din soție și două fete, în România, inițial în Constanța și ulterior la Ploiești, unde se stabilesc. Aici, în orașul petroliștilor dar și al lui Ion Luca Caragiale, viitorii părinți ai lui Nichita se vor întâlni și căsători la 6 decembrie 1931.
Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus și al comerciantului român, Nichita (și) Hristea Stănescu.
În perioada 1944 – 1952 a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar între 1952 – 1957 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București.
Viața profesională/artistic – Unde, când și cum a debutat
În anul 1955, Nichita şi-a adunat poeziile sale „băşcălioase”, scrise, după propriile sale cuvinte, „fără mamă, fără tată”, într-un volum numit „Argotice – cântece la drumul mare”, însă care avea să fie publicat mult după moartea sa, în anul 1992.
În martie 1957, debutează în revistele „Tribuna” din Cluj şi în „Gazeta literară”, unde îi sunt publicate trei poezii.
În anii 1957 şi 1958 este, pentru scurtă vreme, corector şi apoi redactor la secţia de poezie a „Gazetei literare”, aflată sub direcţia lui Zaharia Stancu, iar în anul 1960 îi apare volumul de debut „Sensul iubirii”.
În anul 1962 Nichita s-a căsătorit cu poeta şi eseista Doina Ciurea, din dragostea celor doi reieşind inspiraţia poetului pentru volumul „O viziune a sentimentelor”, apărut doi ani mai târziu şi pentru care Nichita primeşte, în acelaşi an, premiul Uniunii Scriitorilor.
În martie 1965 publică volumul de poezii „Dreptul la timp”, iar un an mai târziu publică volumul „11 elegii”, apărut la Editura Tineretului.
În anul 1967, publică nu mai puţin de trei volume – „Roşu vertical”, „Antologia Alfa”, precum şi volumul de poezii „Oul şi sfera”, iar în anul 1969 publică volumele de poezii „Necuvintele”, care primeşte din nou Premiul Uniunii Scriitorilor şi „Un pământ numit România”.
În acelaşi an este numit redactor-şef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu, iar în anul 1970, publică volumul „În dulcele stil clasic” şi a doua antologie din opera sa cu titlul „Poezii” şi deţine o rubrică lunară în revista „Argeş”.
În perioada 1970 – 1973, devine redactor-şef adjunct la revista „România literară”, aflată sub conducerea lui Nicolae Breban.
În anul 1971 îi sunt traduse în fosta Iugoslavie volumele „Belgradul în cinci prieteni” – ediţie bilingvă de poezii inedite – şi „Nereci” („Necuvintele”), iar un an mai târziu publică volumul de poezii „Măreţia frigului” şi primeşte, pentru volumul de eseuri „Cartea de recitire”, pentru a treia oară, Premiul Uniunii Scriitorilor.
În anul 1973 publică antologia de poezii de dragoste „Clar de inimă”, iar în 1975, este recompensat cu Premiul internaţional „Johann Gottfried von Herder”. În acelaşi an publică antologia „Starea poeziei”, pentru care primeşte un nou premiu al Uniunii Scriitorilor, şi devine publicist comentator la revista „România literară”.
La cutremurul din 4 martie 1977, Nichita Stănescu încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ştefănescu, fiind lovit de un zid care s-a prăbuşit, suferă un şoc şi o paralizie de scurtă durată a părţii stângi a corpului, dar care îi va lăsa sechele pe mai departe. Este şi perioada în care poetul devine dependent de alcool, apropiaţii săi povestind că Nichita consuma mai mult de două sticle de vodcă pe zi, un viciu care, culmea, nu îi crea beţia inevitabilă în astfel de cazuri, ci o luciditate aproape nefirească şi o efervescenţă artistică care conducea spre culmea genialităţii. Era, probabil „necesarul Pact cu Diavolul”, fără de care mulţi dintre artişti nu ar fi atins împlinirea de geniu.
Sumele cheltuite de Nichita pe băutură ajungeau, la câteva zile, la mai mult decât dublul unui salariu lunar obişnuit, însă avea de unde plăti, fiind răsplătit regeşte pentru contribuţiile lui literare, ajungând, pentru acelaşi motiv, şi unul dintre favoriţii regimului ceauşist. În fapt tot ce câştiga poetul, altfel un om extrem de generos, era cheltuit, nu de puţine ori Nichita contribuind cu sume consistente la ajutorarea celor aflaţi în dificultate.
În anul 1978, publică volumul de poezii „Epica Magna”, pentru care primeşte premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, iar în anul 1979 îi apare volumul de poezii „Opere imperfecte”.
În acelaşi an, îi apare traducerea în limba bulgară a volumului „Bazorelief cu îndrăgostiţi”, publicat de Editura Narodna Kultura.
În anul 1980, scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaţilor la Premiul Nobel pentru Literatură, Nichita fiind nominalizat alături de nume mari precum Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn, laureatul acelei ediţii fiind, însă, poetul grec Odysseas Elytis.
În acei ani, Nichita Stănescu frecventa o cârciumă aflată în apropiere de Palatul Elisabeta, unde cânta şi Johnny Răducanu, de care avea să îl lege o prietenie impresionantă. Se spune că într-o seară, în acel loc, lui Nichita i-a plăcut atât de mult de o tânără anume, o minune blondă, pe care a convins-o să se întâlnească cu el, lângă Piaţa Amzei, lângă locuinţa poetului (unde în faţa geamului său creştea celebrul salcâm „Gică”), însă în ziua planificată, Nichita s-a legitimat fără nicio solicitare în faţa unor miliţieni, iar blonda lui Nichita s-a speriat şi a făcut cale întoarsă.
Din acea perioadă datează şi povestea tratamentului la care fusese trimis poetul de familia Ceauşescu, care aflase despre problemele sale de sănătate. Se spune că Nichita a stat o perioadă mai lungă la Mangalia Nord, tocmai pentru a fi îndepărtat de anturaj şi de vicii, iar tratamentul, foarte costisitor, a constat în cele mai noi medicamente existente pe plan mondial şi cele mai sofisticate vitamine pentru refacerea ficatului, combinate cu o psihoterapie care părea că a convins pacientul să consume mult mai puţin alcool şi chiar i-a prelungit viaţa cu câţiva ani.
În anul 1980 apare, la Casa de discuri Electrecord, discul „Nichita Stănescu – o recitare”, realizat de Constantin Crişan şi Augustin Frăţilă.
Însă cu trecerea anilor, alcoolul avea să revină puternic în viaţa sa şi să îşi pună pternic amprenta pe sănătatea şi fizionomia poetului, iar în august 1981, acesta suferă prima criză hepatică puternică, care se repetă, apoi, periodic, astfel că poetul este spitalizat, în toamnă, la Fundeni.
În anul 1982 primeşte Premiul „Cununa de aur” a Festivalului internaţional de poezie de la Struga (Macedonia), şi în februarie, acelaşi an, moare tatăl poetului.
Tot în 1982 îi apare volumul „Noduri şi semne”, subintitulat „Recviem pentru moartea tatălui”, o selecţie din tot ce a scris poetul de la ultima sa apariţie editorială.
În iulie 1982 se căsătoreşte cu ultima sa soţie, Todoriţa Tărâţă (Dora), povestea lor de iubire fiind una cu adevărat impresionantă. Atât de mare încât Dora i-a convins chiar pe prietenii poetului să alcătuiască un fel de „conjuraţie antialcool“, oficializată printr-un act pe care toţi şi-au pus semnăturile, angajându-se să lupte alături de el împotriva acestui viciu care pusese stăpânire pe Nichita.
Poetul călătoreşte prin Iugoslavia, apoi într-o deplasare la Focşani, în noiembrie, îşi fracturează piciorul stâng, întâmplare care îl va imobiliza în casă pentru următoarele şase luni.
La 31 martie 1983, la împlinirea a 50 de ani de viaţă, poetului i se organizează o sărbătorire naţională, şi în acelaşi an îi apare volumul „Strigarea numelui”, la Editura Facla.
La 9 decembrie 1983, participă la o nuntă a unor prieteni la Turnu Severin, însă din cauza consumului exagerat de alcool, la 12 decembrie suferă o criză puternică de ficat. Este dus cu Salvarea la Spitalul Fundeni, însă a doua zi, pe 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu trece la cele veşnice, la doar 50 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost: „Respir, doctore, respir”.
Anunţul oficial spunea că poetul a murit în urma unui stop cardio-respirator, însă la autopsie s-a descoperit că ficatul său era aproape inexistent.
În anul 1985 apare volumul inedit „Antimetafizica, Nichita Stănescu însoţit de Aurelian Titu Dumitrescu”, la Editura Cartea Românească, iar în anul 1990, Nichita este ales membru post-mortem al Academiei Române.
Detalii despre opera/realizările artistice/profesionale – Premii importante, distincții, medalii, decorații
Premii literare
- 1964 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii O viziune a sentimentelor
- 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii Necuvintele
- 1972 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de eseuri Cartea de recitire
- 1975 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru antologia de poezie “Starea poeziei” (selecție de autor)
- 1975 Premiul Internațional „Gottfried von Herder”
- 1978 Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii Epica Magna
- 1982 Premiul „Cununa de Aur” al Festivalului internațional Serile de Poezie de la Struga (Macedonia iugoslavă)
La 21 martie 2016, un poster cu imaginea lui Nichita Stănescu, însoţită de poemul „Orfeu în vechea cetate”, a fost afişat în toate oficiile poştale din Bucureşti, ca urmare a programului cultural „Valorificarea patrimoniului literar naţional în spaţiul public”, derulat de Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Poşta Română, o campanie dedicată împlinirii, la 31 martie 2016, a 83 de ani de naşterea lui Nichita.
În fine, în acest an, în perioada 28–31 martie, vor avea loc, la Ploieşti, manifestările prilejuite de cea de-a XXIX–a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu”, care adună laolaltă reprezentanţii culturii româneşti, din ţară şi din întreaga lume, pentru a onora cum se cuvine spiritul marelui poet.
Ca în fiecare an, manifestarea se va derula sub egida Ministerului Culturii și Identității Naționale, cu sprijinul Academiei Române, al Uniunii Scriitorilor din România, al autorităţilor publice locale şi cu participarea tuturor instituţiilor de cultură din Municipiul Ploieşti. Organizatorii şi-au propus să marcheze şi anul acesta, printr-un amplu program, momentul în care Poetul Necuvintelor a văzut, la Ploieşti, lumina zilei.
Detalii despre cum a fost văzut/ apreciat
Considerat atât de critica literară cât şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea “Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici.
Citate celebre ale personalității
„Să punem şapte coroane nu pe capul poetului, ci pe verbul versului.” aforism celebru de Nichita Stănescu
„Viaţa este o scurtă absenţă între două inexistenţe.” definiţie clasică de Nichita Stănescu
„Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic.” citat celebru din Nichita Stănescu
„Noi ne-am născut în timp ce mamele noastre răcneau de durere.” Nichita Stănescu în Amintiri din prezent (1985)
„Spune nu doar acela care îl ştie pe da. Însă el, care ştie totul, la nu şi da are foile rupte.” Nichita Stănescu în Elegia întâia
„Am să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta. Eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie.” citat celebru din Nichita Stănescu
(Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Nichita+St%E3nescu)
„Suntem ceea ce iubim.”
Citate celebre despre personalitate
„Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanşa asupra poeţilor ei.” definiţie clasică de Ştefan Augustin Doinaş (1995)
„Nichita Stănescu a fost supranumit Îngerul blond. Supranumele este rodul tinereţii sale, când înfaţişa la vedere un trup serafic şi doi ochi albaştri, încununaţi de părul bălai răsfirat în vânt precum coama unui cal furat. Acum când Nichita a trecut în Nemurire senzaţia de Înger o ai citindu-i scrierile. Dar scrierile lui Nichita nu sunt cuvinte şi nici numere nu sunt, nu sunt un gen literar sau o artă sau o ştiinţă. Sunt ceva încă Inventat-Neinventat; citindu-l pe Nichita citeşti Inventatul-Neinventatul rostit de însuşi Nichita cu vorbe adunate de pe buza Timpului. Iar Inventatul-Neinventatul Lui creează fiori, naşte anxietate. Scrierile lui Nichita provoacă teama de necunoscut… Niciodată nu eşti sigur cât cer se ascunde în cuvântul pamânt şi câte cuvinte verzi ascund frunzele din copacii Îngerului. Cine sau ce se află în spatele înşelătoarelor cuvinte…” Corneliu Sofronie în Sensuri, Gândindu-l pe Nichita
(Sursa: http://www.citatepedia.ro/index.php?p=6&q=nichita+stanescu)
Eugen Simion: „Ceea ce putem spune, până toate acestea se vor lămuri, este că poetul Nichita Stănescu continuă o serie mare de poeţi din secolul al XX-lea (Bacovia, Arghezi, Blaga, Barbu) şi că el însuşi este un mare poet care cu închipuirile, jocurile, teoriile, stările şi abilităţile lui a schimbat faţa poeziei româneşti. Un mare poet român într-o istorie imposibilă (epoca totalitarismului), un mare liric european aproape necunoscut …”
(Sursa: http://www.istoria.md/articol/534/Nichita_St%C4%83nescu)
Surse:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nichita_St%C4%83nescu
http://www.istoria.md/articol/534/Nichita_St%C4%83nescu
https://radioromaniacultural.ro/portret-nichita-stanescu-marirea-si-decaderea-unui-geniu/