Victor Rebengiuc

Născut: 10.02.1933, București, România

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine)

Primii ani

Născut în București, Rebengiuc a crescut într-o familie modestă. După ce părinții lui s-au separat când Rebengiuc avea trei ani, el și fratele său mai mic au fost crescuți de bunicii lor materni. A crescut în perimetrul orașului, în cartierele oamenilor cu venituri mici și, așa cum își amintește, familia sa fiind nevoită să schimbe mai multe locuințe din motive financiare. Ei au locuit în Dristor, apoi în Chiajna, Rahova, Dealul Spirii și, în cele din urmă, în nordul Bucureștiului. Tatăl său, Gheorghe, pe care cei doi fii i-a întâlnit rar, a fost ucis în al Doilea Război Mondial, și a murit în Bătălia de la Stalingrad, în 1942. Victor și fratele său au primit ulterior o pensie. Mama sa a lucrat ca funcționar și, chiar înainte de pensionare, era angajată a Ministerului Transporturilor. Rebengiuc consideră că și-a dobîndit calitățile actoricești pe cale genetică, de la tatăl său. El a menționat într-un interviu: „Am fost îndurerat de absența tatălui meu și, într-un fel, m-am simțit mereu ca și cum ar fi ceva lipsit, deși legătura dintre noi nu era puternică.”

Victor Rebengiuc și-a terminat studiile secundare la Liceul Militar, o școală căreia îi este recunoscător pentru că a insuflat în el un sentiment de disciplină.După o perioadă de colaborare cu o trupă de amatori din zona Vitan,[9] Rebengiuc a intrat la Institutul de Teatru, la clasa Aura Buzescu, actriță care, alături de Clody Bertola, i-a inspirat tehnica de actorie.Printre artiștii care l-au modelat, Rebengiuc amintește și actorii sovietici Mihail Jarov și Ruben Simonov, ale căror interpretări în filme el le-a urmărit îndeaproape, și colegul său mai mare, actorul Radu Beligan: „Când am început jucam la amatori, îl imitam pe Beligan. […] Doar când am dat examen la Institut, mi s-a spus «mă, tu îl imiți pe Beligan!». Și atunci mi-am dat seama și am căutat să scap de chestia asta.”

A absolvit în 1956, iar după un stadiu de șase luni la Teatrul Național din Craiova, s-a întors la București, stabilindu-se în vecinătatea Grădinilor Cișmigiu și începând lucrul la Bulandra. Rebengiuc era la acea vreme într-o relație cu actrița Anca Verești, cu care s-a căsătorit în 1960, divorțând cinci ani mai târziu.

Primul rol de teatru al lui Rebengiuc a fost Biff în piesa Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller în regia lui Dinu Negreanu, despre care, mai târziu, actorul își amintește că era netalentat și promovat din motive politice. De asemenea, el povestește că pregătirea pentru acest rol a făcut-o cu Liviu Ciulei, acest lucru fiind unul dintre puținele aspecte pozitive ale producției. În același timp, a început o colaborare cu Teatrul Mic și cu regizorul Radu Penciulescu, fiind împreună cu actorii Leopoldina Bălănuță, George Constantin și Olga Tudorache, unul dintre primii actori care au participat la proiect. Rebengiuc a apărut în mai multe producții experimentale ale lui Penciulescu: Doi pe un balansoar de William Gibson, Tango de Sławomir Mrożek și Richard al II-lea de William Shakespeare. Criticul de teatru Simona Chițan a văzut colaborarea ca un aspect al liberalizării după anii realismului socialist: „Penciulescu și Rebengiuc au deschis astfel […] o perioadă fastă a teatrului românesc: repertoriul se lărgise, se jucau piese străine, nu numai sovietice, erau puși în scenă autori moderni la vremea respectivă.”

Viața profesională/artistică – Unde, când și cum a debutat

Rebengiuc a debutat în cinematografe în 1956 cu filmul Mîndrie și a continuat cu roluri minore în mai multe filme, inclusiv Furtuna din 1960, adaptată de Andrei Blaierdupă o lucrare a lui Titus Popovici, Poveste sentimentală a lui Iulian Mihu (după Horia Lovinescu) și Darclée, povestea biografică a cântăreței de operă Hariclea Darclée. În 1965, Victor Rebengiuc îl interpretează pe Apostol Bologa, personajul central din filmul lui Ciulei Pădurea spânzuraților (adaptare după romanul omonim a lui Liviu Rebreanu). Filmul a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de film de la Cannes,și a fost primit cu ovații în picioare la Festivalul de Film de la Acapulco din Mexic.

S-a îndrăgostit de actrița Mariana Mihuț, cu care s-a căsătorit în 1965. Ei au un fiu, Tudor, născut în 1975, care a ajuns un arhitect cunoscut

De când a devenit cunoscut publicului, Rebengiuc s-a consacrat drept unul dintre principalii actori ai generației sale și a câștigat laude atât pentru tehnica sa, cât și pentru abilitățile sale naturale. Filosoful Andrei Pleșu a scris despre el următoarele: „Victor Rebengiuc poate juca strălucit orice rol, pentru că nu joacă niciodată rolul „artistului”. Singurul „semnal” al angajării sale specifice e, poate, cristalinitatea inconfundabilă a rostirii, dicția tranșantă, atenția înnăscută față de limpezimea emisiei vocale și a mesajului. Și nu e vorba de afectarea obișnuită a scenei, de grija pedantă, artificială, pentru efectul sonor, pentru impostația virilă a vocii. E vorba de respectul pentru text, pentru interlocutor și pentru limbă. Talentul lui Victor Rebengiuc decurge, înainte de toate, dintr-un anumit cult pentru adevăr […] și dintr-o rarisimă înzestrare pentru firesc.”

Actorul recunoaște că are o teamă de improvizație și povestește că s-a pregătit intens pentru fiecare dintre rolurile sale. Colaborând cu importanți regizori de scenă precum Ciulei, Cătălina Buzoianu și Andrei Șerban, Rebengiuc a câștigat faimă pentru performanțele sale în adaptările pieselor de teatru shakespeariene (Orlando în Cum vă place, Brutus în Iulius Caesar, rolul principal în Richard al II-lea) ca și în cele ale lui Henrik Ibsen (Bernick în Stâlpii societății și personajul principal din Rosmersholm), Anton Cehov (Mihail Lvovici Astroff în Unchiul Vania), Oscar Wilde (Jack în Importanta de a fi onest), Eugene O’Neill (Lungul drum al zilei catre noapte, Luna pentru cei dezmoșteniți) și Tennessee Williams (Stanley Kowalski în Un tramvai numit dorință).Înainte ca Penciulescu să plece în Suedia, el și Rebengiuc au lucrat și la versiunea Bulandra a piesei Vicarul de Rolf Hochhuth.

După debutul său în cinematografie, Rebengiuc a devenit o prezență regulată pe ecran. Următorul său film a fost Nay-dalgata nosht din 1967, de regizorul bulgar Vulo Radev, unde a jucat alături de Nevena Kokanova ca prizonier britanic. Doi ani mai târziu, sub conducerea lui Mihai Iacob, Rebengiuc a jucat în Castelul condamnaților. La sfârșitul anilor 1960 și 1970 a fost prezent în două adaptări pe ecran după lucrările scriitorului clasic român Ion Luca Caragiale (Cadou și O scrisoare pierdută). În 1972 și 1973, el a jucat două adaptări după scrierile lui Titus Popovici: Conspirația și Departe de Tipperary. De asemenea, în 1973, a apărut în filmul Dimitrie Cantemirîn regia lui Gheorghe Vitanidis și, în anul următor, a avut unul dintre rolurile principalele în Zidul lui Constantin Vaeni. Rebengiuc a avut, de asemenea, rolul pricipal în 1976 în Tănase Scatiu (o adaptare a ciclului literar „Comăneștenilor” lui Duiliu Zamfirescu), care a fost prima sa colaborare cu regizorul Dan Pița. Doi ani mai târziu, el a apărut în Cianura și picătura de ploaie a lui Manole Marcus, în Buzduganul cu trei peceți de Vaeni și Profetul, aurul și ardelenii de Dan Pița. În 1979 a fost distribuit în Un om în loden, în regia lui Nicolae Mărgineanu.

La sfârșitul anilor ’70, Rebengiuc a trebuit să apară și într-o serie de producții de film pe care le recunoaște că erau de o calitate scăzută și că, în principal, erau pline de principiile ideologice noi impuse de regimul comunist și de președintele Nicolae Ceaușescu (vezi Tezele din iulie). De exemplu, el citează Buzduganul cu trei peceți, unde a portretizat personajul principal, Mihai Viteazul. Din filmele comuniste bazate pe viața lui Mihai, Rebengiuc spune: „Mihai Viteazul era însuși Ceaușescu cu barbă, mustață și cușmă și ceea ce scotea pe gură erau cuvântări ale lui Ceaușescu”. Rebengiuc spune că nu are nici un regret că nu a fost invitat să joace în filme similare regizate de Sergiu Nicolaescu

El recunoaște că a reușit să scape de majoritatea altor forme de susținere a cultului personalității liderului comunist, dar indică faptul că, fără permisiunea lui, mai multe dintre spectacolele sale au fost luate în considerare la concursuri în cadrul festivalurilor comuniste și că i-au fost trimise o serie de diplome pentru diferitele sale roluri. Își amintește că a refuzat să participe la festivalul Cântarea României, o formă cvasi-obligatorie la nivel național de competiție socialistă în domeniul artelor: „Nu am putut și am spus nu, domnule. [Au spus:] «Păi, dacă nu te duci te dăm afară.» Dă-mă afară! Ei, nu m-au dat.”

În anii ’80 a avut mai multe roluri în producțiile românești, începând cu filmul lui Pintilie din 1981 De ce trag clopotele, Mitică?, unde a jucat rolul Pampon, unul din rolurile principale, în timp ce soția lui, Mihuț, a fost distribuită ca iubita lui Pampon, Mița Baston. Pintilie, care a planificat producția de-a lungul câtorva ani, a povestit mai târziu că intenționa să-l distribuie pe Toma Caragiu în rolul lui Pampon și chiar a vorbit cu actorul înaintea de moartea acestuia în cutremurul din 1977. Deși acțiunea filmului se petrecea în timpul Belle Époque, și se baza pe piesa lui Caragiale, atmosfera sumbră a filmului și tonul ireverențios făceau aluzie la realitățile României comuniste, lucru care a determinat interzicerea lui înainte de premieră.Cooperarea dintre actor și regizor a cimentat prietenia lor: Rebengiuc îl numește pe Pintile „un mare regizor” și declară că îl iubește „ca pe un frate”.

După sfârșitul comunismului, Rebengiuc a continuat să acționeze în producțiile cinematografice. În 1992, el a jucat ca primar al satului în filmul premiat al lui Pinilie, Balanța, rol pe care îl „mic, dar consistent”.Replica sa din film „americanii sunt cei mai proști oameni din lume” este amintită ca o reflecție ironică a naționalismuluifiind recuperat în discursul comunist și anti-capitalist.

În anul următor, el a fost în distribuția Cel mai iubit dintre pământeni, o altă adaptare după Marin Preda. Cel de-al doilea film al lui Pintilie cu Rebengiuc în rol principal, drama Prea târziu, a fost nominalizată la Palme d’Or; filmul vorbește despre nereușitele justiției din România postcomunistă iar Rebengiuc a jucat rolul lui Picior de Elefant. În 1997, el a jucat în Omul zilei, bazat pe un scenariu de Radu F. Alexandru, iar în 1999, alături de actori maghiari și români, a jucat în filmul lui Gábor Tompa, Apărarea chineză. De asemenea, Rebengiuc a jucat în rolul Grigore Cafanu în filmul lui Pintilie Terminus Paradis (1998), premiat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Veneția.

El a fost, de asemenea, sporadic prezent pe scenă la Bulandra, și a declarat că nu a fost interesat să joace în teatru experimental, indicând faptul că nu se potrivea cu gustul său. Între 1990 și 1996 a fost rectorul Institutului de Teatru.Vorbind în 2005, el a spus că obiectivul său final este de a fi „un mare actor”, declarând că asta implică „să joc un rol și să nu am nimic să-mi reproșez după aceea. Să joc fără nici o pată, fără greșeală, asta mă face să continui”

Rebengiuc a apărut, de asemenea, în prima sa producție majoră de televiziune, Tandrețea lăcustelor, adaptată de Dan Necșulea după un scenariu de Eugene Pretorian și difuzată de TVR1 în 2003. A ilustrat viețile oamenilor bogați și puternici după Revoluție, care își investesc energiile în subminarea pozițiilor celorlalți. În acelasi an, el a colaborat din nou cu Pintilie, jucand cu Răzvan Vasilescu în Niki si Flo, jucându-l pe colonelul Niki Ardelean. Personajul său, este descris de însuși Rebengiuc, ca fiind „un om modest, dar care își cunoaște propria valoare” este exasperat de intruziunea continuă a lui Flo în viața sa și, în cele din urmă, se oprește la crimă.[9] Rebengiuc spune că lucrul cu scenaristul Cristi Puiu l-a impresionat.

Detalii despre opera/realizările artistice/profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

Premii

  • 1976: Premiul ACIN pentru interpretare masculină în Tănase Scatiu
  • 1987: Premiul ACIN pentru interpretare masculină în Moromeții și Pădureanca
  • 1988: Premiul Costinești pentru interpretare masculină în Moromeții
  • 1992: Premiul UCIN pentru interpretare masculină în rol secundar în Balanța
  • 2003: Premiul UNITER pentru întreaga activitate
  • 2004: Premiul de Excelență acordat de TIFF
  • 2004: Premiul special al juriului de scurtmetraj Anonimul pentru Un cartuș de Kent și un pachet de cafea și Boborul
  • 2009: Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în spectacolul Moartea unui comis voiajor
  • 2010: Premiul TIFF pentru cea mai buna interpretare în Medalia de onoare
  • 2010: Premiul UCIN pentru interpretare masculină în Medalia de onoare
  • 2011: Premiul Gopo Cel mai bun actor în rol principal pentru Medalia de onoare
  • 2013: Trofeul UCIN 50 de ani
  • 2014: Premiul de Excelență acordat de UNITER, 2014
  • 2014: Premiul Gopo Cel mai bun actor în rol principal pentru Câinele Japonez
  • 2014: Trofeul de excelență la Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj
  • 2015: Premiul Academic acordat de UCIN
  • 2017: Premiat pentru ”Talent și verticalitate”, la Gala News.ro
  • 2018: Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în spectacolul Regele moare

Distincții

  • A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
  • 2008: Doctor Honoris Causa al Universității de Artă Teatrală și Cinematografie (UNATC).
  • La 18 octombrie 2017 a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler.
  • Decorația „Nihil Sine Deo” din partea regelui Mihai I

Detalii despre cum a fost văzut/ apreciat

Cu echipa de la Bulandra, el a fost distribuit în rolul Tatăl din Șase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello, în regia lui Liviu Ciulei. Rebengiuc a fost lăudat de criticul Valentin Dumitrescu că „acoperă printr-o prestație remarcabilă gama de tragic-grotesc și mit decanonizat al unei condiții insurmontabile”.Rebengiuc a jucat într-o altă producție a lui Pintilie, Tertium non datur (pe baza unei povestiri a lui Vasile Voiculescu), jucând rolul Generalului. A colaborat cu Kordonsky la alte trei producții de scenă: Căsătoria după Nikolai Gogol, Conu’ Leonida față cu reacțiunea după Ion Luca Caragiale, care a fost prezentată doar o singură dată, în timpul unei festivități UNESCO la Bușteni, și Inimă de câine după Mihail Bulgakov, unde era Preobrazhenski. Această ultimă piesă a fost prezentată și a avut suces la Teatrul József Katona din Budapesta în toamna anului 2007. Rebengiuc și-a reluat activitatea în producțiile de televiziune, apărând în scurte seriale La Urgență(difuzat de TVR 1 în 2006-2007), și în mai multe episoade la Pro TV în Cu un pas înainte.

La începutul anului 2008, a fost Willy Loman în producția Bulandra Moartea unui comis voiajor (regia Felix Alexa) A apărut din nou alături de Mihuț, care a interpretat-o pe Linda, în ceea ce a fost anunțat ca fiind revenirea sa în lumea teatrului. În timpul acelei perioade, Rebengiuc, împreună cu Gheorghe Dinică și Marin Moraru, a primit titlul de Doctor honoris causa de la Institutul de Teatru.

În perioada 2007-2008, Rebengiuc a fost distribuit în două filme: După EA și Nunta mută, producția de debut a prietenului și colegului său Horațiu Mălăele. De asemenea, a lansat o versiune audiobook a lui Lev Tolstoi „Moartea lui Ivan Ilici”. În februarie, chiar înainte ca actorul să împlinească 75 de ani, jurnaliștii Simona Chițan și Mihaela Michailov au publicat De-a dreptul Victor Rebengiuc, o carte dedicată carierei sale actoricești, editată de Humanitas. Rebengiuc, care a discutat despre credința sa creștină în interviuri, a început să aplice măiestria sa ca actor la difuzarea religioasă, cu citiri ale Psalmilor.

Performanța sa în rolul Willy Loman a fost răsplătită cu un alt premiu UNITER în aprilie 2009. În același an, Rebengiuc a apărut în filmul lui Călin Netzer, Medalia de onoare, iar interpretarea sa ca erou de război fără voie a fost premiată la Festivalul de Film de la Torino și la Festivalul Internațional de Film de la Salonic. Rolul i-a adus un alt premiu pentru cel mai bun actor masculin la Festivalul de Film Transilvania, ediția 2010, unde a fost invitat de onoare. În octombrie 2010, a primit premiul Prometheus Opera Omnia pentru performanță artistică, acordat de Fundația Anonimul.

S-a angajat într-o colaborare cu Teatrul Național București (TNB), în rolul Joe Keller în Toți fiii mei de Arthur Miller în regia lui Caramitru. Criticul de teatru Silvia Dumitrache, care a numit spectacolul „plin de viață și dinamică, tensionat și tulburător”, subliniază faptul că Rebengiuc a creat un portret „destul de pozitiv” al unui rol negativ, servind pentru a arunca „o lumină și mai tragică asupra piesei”. Rebengiuc a fost, de asemenea, liderul unei alte producții TNB, Legenda Marelui Inchizitor, adaptată de Radu Penciulescu după parabola eponimă a lui Feodor Dostoievski.Criticul Dan Boicea, care a menționat că producția se bazează pe monologurile lui Rebengiuc, a susținut de asemenea: „Rebengiuc nu exagerează cu nimic, e pasional prin blândețe, e ritos prin felul în care își menajează energia, arătând că are rezerve de atac și arme ascunse. Nu răbufnește la climax, deși ar fi putut să cadă în acest păcat.”

În 2011 a fost al doilea actor după Florin Piersic care a primit o stea pe „Walk of Fame” din București.

Citate celebre ale personalității

„Întotdeauna am furat meserie, încă din Institut am avut mari actori pe care i-am urmărit – mamă, ce pleiadă de actori erau când eram eu student! Doamna Buzescu, Costache Antoniu, Ion Manolescu, Storin, Vraca, Mimi Botta, Marieta Deculescu, Sonia Cruceru, Beligan, Birlic – o nebunie, aveai ce să furi de la ei!”

„Cu timpul am descoperit cum te poţi apropia de un rol, cum îl citeşti foarte bine de mai multe ori, vezi cine este el în economia piesei, pe cine iubeşte din piesă dintre partenerii lui, pe cine urăşte, cui arată că-l iubeşte, cui nu-i arată că-l iubeşte dar îl iubeşte totuşi, mă rog, sunt o mulţime de lucruri care construiesc un personaj şi trebuie să te ocupi de ele.”

„Un copil are nevoie să ştie că părinţii îi sunt aproape şi că, oricât de greu i-ar fi, ei sunt lângă el.”

„Liviu Ciulei e parte din mine.”

„Am probat asta în meseria mea şi stiu că omul are rezerve în el, deci aştept acel imbold care să scoată din mine încă ceva nou, ceva care să mă ducă mai departe, care să mă ridice cu o treaptă mai sus decât sunt în momentul de faţă!”

„Teatrul e un microb, pe care dacă l-ai căpătat, nu-l mai poţi lepăda. Teatrul are limba lui… „Nu te iubi pe tine în artă, iubeşte arta din tine”… trebuie să munceşti mult, ani şi ani, şi să nu te laşi niciodată ameţit de succes… viaţa e muncă… să ajungi la culmea gândului înalt în spirit… să devii un actor-total, un actor foarte mare…” Victor Rebengiuc în Almanah ”Convorbiri literare” (Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Victor+Rebengiuc)

Surse

https://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Rebengiuc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *