Formular 230 _ Asociatia Monstrii Sacri – click aici

http://www.monstriisacri.ro/wp-content/uploads/2021/01/Formular-230_Asociatia-Monstrii-Sacri-2020.pdf

Distribuie 3,5% din impozitul pe venit catre Asociatia Monstrii Sacri.

#SusțineunONG #SustineCultura #AsociațiaMonstriiSacri
#FăoFAPTĂBUNĂ

Acceseaza link-ul de mai sus, completeaza datele tale, listeaza formularul si depune-l / trimite-l cu recomandare de primire la sediul Anaf de care aparții. Este atat de simplu!
De asemenea, suntem prezenti si pe platforma www.redirectioneaza.ro: https://redirectioneaza.ro/monstrii-sacri

ASOCIATIA MONSTRII SACRI – click pentru detalii

Cine suntem?
Asociatia Monstrii Sacri este o asociatie nonprofit ce a luat fiinta in anul 2018. Asociatia Monstrii Sacri doreste sa promoveze marile valori si personalitati romanesti din toate domeniile, sa reprezinte un ghid de informare pentru tineri si un instrument de promovare a valorilor culturale ale Romaniei.
Asociatia Monstrii Sacri este inscrisa in Registrul National al Asociatiilor si ONG-urilor si inregistrata in Registrul National al Entitatilor de Cult din Romania.
Proiecte:
Primul proiect al Asociatiei Monstrii Sacri a fost crearea platformei www.monstriisacri.ro unde sunt prezentate marile valori romanesti pe categorii de activitate. Platforma a fost lansata pe data de 1 Decembrie 2018 cu ocazia sarbatoririi Centenarului Marii Uniri, iar sloganul campaniei a fost: “100 de ani de Romania, 100 de Monstrii Sacri”. De asemenea, ca si completare a prezentei noastre in Social Media, pagina de Facebook (https://www.facebook.com/monstriisacri.ro/) se bucura in prezent de peste 5000 de followeri si este in continua crestere. In prezent, pe site-ul asociatiei (www.monstriisacri.ro) regasiti un „DEX” al marilor valori romanesti impartite pe urmatoarele categorii de activitate:
Actori de teatru/film si regizori;
Cantareti/compozitori, scriitori si poeti;
Doctori, oameni de stiinta, inventatori/cercetatori;
Pictori, sculptori/artisti plastici;
Sportivi;
Monstrii Sacri in devenire;

Cel de-al doilea proiect al Asociatiei, Proiectul “Statuia Monstrii Sacri” este un proiect ambitios pe care dorim sa-l implementam in anul 2021. Prin acest proiect dorim sa realizam un monument in memoria marilor valori si personalitati romanesti. Statuia va simboliza intreaga comunitate de Monstrii Sacri, un loc de pelerinaj pentru cei care doresc sa isi aminteasca de ei si va reprezenta un simbol al aprecierii si respectului fiecarui roman. Proiectul a fost deja lansat pe cea mai mare platforma de strangere de fonduri pentru asociatii si ONG-uri din Romania: https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Statuia-Monstrii-Sacri Intr-o prima etapa, Statuia Monstrii Sacri nu va fi una statica, deci nu va fi „montata/instalata” undeva anume, ci va face parte din urmatorul proiect al Asociatiei Monstrii Sacri si anume Caravana Monstrii Sacri ce va fi organizata in principalele orase ale Romaniei. Participarea Asociatiei la evenimentele culturale de anvergura se va realiza impreuna cu un stand al Asociatiei unde principalul element vizual va fi Statuia Monstrii Sacri. In paralel, Asociatia va face demersurile necesare pentru a fi cat mai activa si prezenta in mediul online promovand proiectele unui numar cat mai mare de oameni.
Cum ne puteti sprijini?
Pentru a mentine functional si pentru a dezvolta platforma monstriisacri.ro si pentru a implementa proiectele ambitioase pe care le desfasuram avem nevoie de sprijin financiar. Asadar, va rugam sa ne sprijiniti:  

–> distribuind 3,5% din impozitul pe venit: http://www.monstriisacri.ro/wp-content/uploads/2021/02/Formular-230-Asociatia-Monstrii-Sacri.pdf
— > cu donatii direct pe platforma Bursa Binelui accesand linkul de mai sus;
— > direct in contul Asociatiei: RO27RNCB0090159516070001, cont in RON deschis la BCR Lipscani, CIF 39321618; Cod SWIFT: RNCBROBU; Beneficiar: Asociatia Monstrii Sacri
–> prin serviciul Revolut la numarul de telefon al Asociatiei 0744.486.021

Va multumim,

Șerban Pavlu

Nascut: 29 iunie 1975, Bucuresti

Șerban Pavlu este un actor român de filmteatruteleviziune și voce

În 1997 a absolvit UNATC Ion Luca Caragiale, clasa prof. Alexandru Repan. A apărut în rolul lui Nicu în Terminus Paradis, dar și în cel al regizorului în Cea mai fericită fată din lume. El este cunoscut pentru emisiunea În puii mei! de pe Antena 1, unde joacă diverse roluri.

În anul 2013 castigă premiul Gopo pentru Cel mai bun actor in Toată lumea din familia noastră (pentru rolul Marius).

O prestatie actoriceasca de exceptie o are in serialul Umbre unde joaca rolul lui Relu, un recuperator, taximetrist si familist.

Filmografie:

Emil Hossu

Nascut: 24.11.1941, Ocna Sibiului
Decedat: 25.01.2012, Bucuresti
Emil Hossu a fost un cunoscut actor de teatru si film.
Acesta a spus într-un interviu: Sunt maramureșean după mamă, sălăjean după tată, dar stau în București de foarte multă vreme. După ce, ca urmare a Dictatului de la Viena, Transilvania de Nord a fost cedată Ungariei, familia Hossu s-a mutat de la Cluj. Deoarece tatăl său era diplomat, pe 23 august 1945 toată familia a fost deportată într-un lagăr în Germania, unde a rămas timp de un an și trei luni. După ce au scăpat din lagăr, părinții s-au întors în România. Casa, o fabrică de ață și mașina le fuseseră confiscate. În 1948, pentru că fusese diplomat în perioada lui Ion Antonescu, tatăl lui Emil Hossu a fost trimis la muncă forțată la Canalul Dunăre-Marea Neagră, de unde a revenit după 6 luni. La numai 17 ani, Emil Hossu și-a pierdut tatăl, bolnav de cancer. Pentru că nu avea „origine sănătoasă”, Emil Hossu a reușit să intre la ATF abia din a treia încercare. A fost membru în Asociația Foștilor Deținuți Politici.
A fost căsătorit cu actrița Catrinel Dumitrescu.
Primele sale roluri retribuite au fost la teatrul radiofonic. Ulterior a devenit actor la Teatrul Nottara din București. A avut prestații remarcabile în filme cunoscute cum ar fi Secretul lui Bachus (1984) și Sosesc păsările călătoare (1984).
Actorul Emil Hossu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.
A murit în seara zilei de 25 ianuarie 2012, chiar cu câteva minute înainte de începerea spectacolului „Aniversarea”, în timpul repetiției generale, pe scena teatrului Nottara. Cauza decesului a fost infarctul miocardic. Ultimele cuvinte ale actorului au fost: Te iubesc, Catrinel.

Șerban Ionescu

Nascut: 23 septembrie 1950, Corabia, Olt Filmografie

Decedat: 21 noiembrie 2012, București

Serban Ionescu a fost un actor român. A jucat teatru la Târgu Jiu, apoi în București, la Teatrul de Comedie, la Teatrul Odeon și la Teatrul Național. A fost căsătorit cu actrița Magda Catone, având un fiu, Carol.

Actorul Șerban Ionescu a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

Filmografie

Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii (1980) – Ion Burebista (1980) Capcana mercenarilor (1981) Lumini și umbre (TV, 1981) Lumini și umbre: Partea II (TV, 1982) Imposibila iubire (1983) Acasă (1984) Furtună în Pacific (1985) Marele premiu (1985) – Tatăl Bătălia din umbră (1986) Pădurea (1986) Pădureanca (1987) Martori dispăruți (1988) Misiunea (1989) – serial TV Mircea (1989) Lacrima cerului (1989) Cezara (1991) Șobolanii roșii (1991) Atac în bibliotecă – Andrei Mladin (1992) Începutul adevărului (Oglinda) (1994) – Lucrețiu Pătrășcanu Prea târziu (1996) Aerisirea (TV, 1998) Față în față (1999) Maria (2003) – Ion Sindromul Timișoara – Manipularea (2004) „15” (2005) Cuscrele (serial TV, 2005) Azucena – Îngerul de abanos (2005) – Grănicerul Vaniușa Om sărac, om bogat (serial TV, 2006) – Emilian Maxim Păcală se întoarce (2006) – primarul Happy End (2006) – senatorul Costea De ce eu? (2006) – Tatăl Visuri otrăvite (2006) – Eugen Anticamera (serial TV, 2008) Dincolo de America (2008) – Yan Vesa Fetele marinarului (serial TV, 2008) – Amza Trifan Pac! Ești mort (2009) Narcisa Sălbatică (serial TV, 2010) Umilința (2011) – Dumitru

Ion Dichiseanu

Imagini pentru ion dichiseanu

Ion Dichiseanu (n. 20 octombrie 1933Adjud) este un cunoscut actor de film și teatru și scriitor român. A absolvit IATC (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București) în 1959.

Fiind student la Politehnică a fost îndrumat spre actorie de către nepoata lui George Vraca. După absolvire, a plecat cu toată promoția la Teatrul din Botoșani.

Este cunoscut datorită activității sale artistice în cadrul Teatrului Nottara, precum și pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru TV și teatru radiofonic.

A primit Premiul ACIN pentru rolul din filmul „Clipa” (1979) și a fost decorat cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler (30 mai 2002), alături de alți actori, „pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.[2]

În 1995 a  publicat volumul de versuri „Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză” la Editura Arc.

Ion Dichiseanu a fost ales Cetățean de Onoare al orașului Adjud.

Filmografie:

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Dichiseanu

Mircea Albulescu

Mircea Albulescu (pe numele adevărat Iorgu Constantin V. Albulescu, n. 4 octombrie 1934București – d. 8 aprilie 2016București) a fost un actor român, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor. În iunie 2013 și-a anunțat retragerea din viața artistică.

S-a născut la București, pe 4 octombrie 1934, și a fost singurul copil al părinților săi. În cartea de identitate este Iorgu Albulescu – numele ales de tatăl său, Vasile Albulescu. În certificatul de naștere este Constantin Albulescu – numele nașului, iar în viața de zi cu zi este Mircea Albulescu – numele ales de mama sa.[2]

Tatăl său, Vasile, era român din Vlașca, a studiat la Conservator și era dirijor de fanfară militară, iar mama sa era o poloneză frumoasă, pe nume Olga Tempinski.[3] Aceasta a fost catolică, iar în toată copilăria sa l-a dus, duminică de duminică, la Biserica Bărăția, unde a început să dorească să devină ministrant, adică unul dintre băieții care participau la slujbă și ajutau preoții. Acest lucru nu era posibil, el fiind ortodox, asemeni tatălui.[2]

S-a căsătorit la vârsta de 22 ani cu Maria și în urma căsniciei de peste 50 ani, a rezultat un fiu, Matei. Soția sa a decedat în anul 2007. Actorul are și un nepot, Vladimir. La 75 de ani, de dragul nepotului său, a învățat engleză și să lucreze pe calculator, având propria pagină de web.[5] Actorul a făcut școala primară la Liceul „Sfântul Andrei”, unde, la acea vreme, predau călugări din Germania și se învăța intens limba germană. Această educație l-a ajutat să aibă înclinație către ordine și disciplină.[2]

A lucrat ca artist-amator la Ateneul Popular, a fost figurant în Corpul de ansamblu al câtorva teatre din București, iar după 1950 a fost angajat la Teatrul Național București.

A absolvit Școala Medie de Arhitectură în anul 1952, cu diplomă de Conductor Arhitect, iar apoi și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1956, la clasa profesoarei Aura Buzescu, unde a fost coleg și bun prieten cu actorul Amza Pellea.[6]

A jucat în sute de piese pe scenele Teatrului Municipal din București, Teatrului de Comedie și Teatrului Național din București și a avut peste 90 de roluri în film. A interpretat roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care-l considera cea mai prodigioasă dintre activitățile sale artistice și care a constituit subiectul tezei sale de doctorat, “Teatrul radiofonic; convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creației” (2004). Despre Teatrul Național Radiofonic, în care a întruchipat peste 300 de personaje, Mircea Albulescu afirma: “Dacă 1000 de oameni ascultă…fiecare „vede ” altă piesă. Este receptorul cel mai creator.” [7]

Rolul cel mai drag sufletului artistului este cel din piesa “Danton”, de Camil Petrescu. La premiera piesei pe scena Teatrului Național din București, Dinu Săraru a scris: “Mircea Albulescu –în Danton- o creație unică, ilustrând dezlănțuirea unui talent unic. Un moment de referință în teatrul românesc modern”.[7]

Mircea Albulescu a jucat în multe dintre filmele regizate de Sergiu Nicolaescu (Dacii, 1967, Mihai Viteazul, 1970, Zile Fierbinți, 1975, Revanșa, 1978, Pentru Patrie, 1978, Nea Marin Miliardar, 1979, Mihail, câine de circ, 1979, Capcana Mercenarilor, 1980, Wilhelm Cuceritorul, 1982, Viraj periculos, 1983, Ziua Z, 1985, Noi, cei din linia întâi, 1986) și aproape toate filmele lui Mircea Veroiu (Somnul Insulei, 1994, Semnul șarpelui, 1981, Mania, 1977, Șapte zile, 1973, Scrisorile prietenului, 1997, Dincolo de pod, 1976, Artista, dolarii și ardelenii, 1980, Craii de Curtea Veche, 1995).[8]

A avut roluri importante în filme regizate de: Francis Ford Coppola (Tinerețe fără tinerețe, 2007), Radu Gabrea (Prea mic pentru un război atât de mare, 1970, Dincolo de Nisipuri, 1973, Rosenemil, 1993), Manole Marcus (Actorul și sălbaticii, 1975), Mircea Daneliuc (Cursa, 1975, Ediție Specială, 1980), Alexa Visarion (Înghițitorul de săbii, 1981), Nicolae Mărgineanu (Flăcări pe comori, 1987, Un om în Loden, 1979,), Nicolae Breban (Printre colinele verzi, 1971), Dinu Tănase (La capătul liniei, 1982), Mircea Drăgan (Columna, 1968, Brațele Afroditei, 1978), Mircea Moldovan (Totul se plătește, 1986), Andrei Blaier (Momentul adevărului, 1989).[8]

Autor al unor volume de versuri: “Vizite”, “Pajura singurătăți”, “ Fluture în lesă de aur”, “Clanțe”, “Ultimele noduri” și proză: “Bilete de favoare”, “Baraka” și “Bazar sentimental”.[9]

Într-un interviu din anul 2011 spunea că nu-i sfătuiește pe copii să învețe nicio poezie pe dinafară, ci s-o citească de mai multe ori, ca și când ar fi prima dată și vor descoperi tot mai multe cu fiecare lectură.[7]

Este membru al Uniunii Ziariștilor și doctor în arte. În perioada 30 decembrie 1992 – 4 aprilie 1994, Mircea Albulescu a deținut funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii, fără a fi membru al vreunui partid politic. Membru al Senatului UNITER (din 2002), al Uniunii Cineaștilor din România, al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A primit „Ordinul Meritul Cultural” și „Ordinul Serviciul Credincios” în grad de Comandor.[10]

În perioada 1985-2005, a fost profesor la Universitatea de Teatru și Film din București, printre studenții săi numărându-se: Adrian TitieniIrina MovilăFlorin Piersic jr.Elvira DeatcuManuela Hărăbor și Dragoș Bucur.[10]

Din anul 2011 are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, alături de alte personalități ale vieții culturale românești: Florin PiersicVictor RebengiucRadu BeliganAmza Pellea (postum), Maia MorgensternAlexandru TocilescuTamara Buciuceanu-BotezIleana Stana IonescuDraga Olteanu Matei și Sebastian Papaiani.[11]

La data de 8 aprilie 2016, la vârsta de 81 de ani, a încetat din viață. Din 2013, un teatru din provincie îi poartă numele: „Teatrul Proiect Câmpina Mircea Albulescu”.

Titu Maiorescu

Născut: 15.02.1840, Craiova, Tara Romaneasca

Decedat: 18.06.1917 (77 de ani), Bucuresti, Romania

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)

Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova, d. 18 iunie 1917, Bucureşti) a fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician şi scriitor român, prim-ministru al României între 1912 şi 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza Junimismului politic şi „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau Ioan Slavici.

Titu Maiorescu s-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840. Mama lui Titu Maiorescu, n. Maria Popazu, este sora cărturarului episcop al Caransebeşului, Ioan Popazu. Tatăl său, Ioan Maiorescu, fiu de ţăran transilvănean din Bucerdea Grânoasă, se numea de fapt Trifu, dar îşi luase numele de Maiorescu pentru a sublinia înrudirea cu Petru Maior.

Între 1846 şi 1848 Titu Maiorescu este elev al şcolii primare din Craiova.

În septembrie 1851 familia Maiorescu se stabileşte la Viena, unde tatăl său era salariat al Ministerului de justiţie. În octombrie Titu Maiorescu este înscris în clasa I la Gimnaziul academic, anexă pentru externi a Academiei Tereziene. Peste o lună i se echivalează anul de gimnaziu de la Braşov şi este trecut în clasa a II-a.

În timpul şederii familiei sale la Viena, Titu Maiorescu urmează cursurile Academiei Tereziene. În această perioadă începe redactarea „Însemnărilor zilnice” (ţinut până în iulie 1917, în 42 de caiete aflate astăzi în fondul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române şi la Biblioteca Centrală de Stat din Bucureşti), pe care le va continua până la sfârşitul vieţii şi care constituie o preţioasă sursă de cunoaştere a omului Maiorescu. Însemnările ni-l prezintă încă din adolescenţă ca pe un caracter puternic, ambiţios şi iubitor de ordine, pasionat de cultură şi dornic să se afirme prin capacităţile sale intelectuale în faţa colegilor austrieci, care, provenind adesea din familii aristocratice, îl priveau de sus. Succesul pe care îl obţine în 1858 absolvind ca şef de promoţie Academia Tereziană reprezintă o încununare a eforturilor sale şi a voinţei de care dăduse dovadă.

Graba pe care o manifestă în obţinerea diplomelor universitare nu afectează seriozitatea pregătirii sale academice; bazele culturii extrem de solide a lui Maiorescu se instaurează acum.

În decembrie 1860 îşi ia Licenţa în litere şi filosofie la Sorbona prin echivalarea doctoratului de la Giessen. În anul următor îi apare la Berlin lucrarea de filozofie Einiges Philosophische in gemeinfasslicher Form (“Consideraţii filozofice pe înţelesul tuturor”), vădit sub influenţa ideilor lui Herbart şi Feuerbach.

În vara anului 1862 se căsătoreşte cu pupila sa, Clara Kremnitz. În luna noiembrie/decembrie devine profesor la Universitatea din Iaşi şi director al Gimnaziului central din acelaşi oraş.

Viața profesională/artistică – Unde, când și cum a debutat

În 1863 i se încredinţează cursul de istorie la Universitate, cu tema “Despre istoria republicii romane de la introducerea tribunilor plebei până la moartea lui Iuliu Cezar cu privire special la dezvoltarea economico-politică”. Din luna februarie până în luna septembrie este Decan al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Iaşi. Pe 18 septembrie 1863 este ales rector al Universităţii din Iaşi pe o perioadă de patru ani. În octombrie este numit director al Şcolii Normale “Vasile Lupu“ din Iaşi. Predă aici pedagogia, gramatica română, psihologia şi compunerea. Iniţiază pentru prima oară în ţara noastră, practica pedagogică a elevilor, pritnre care se numără şi Ion Creangă.

La 28 martie se naşte fiica lui Titu Maiorescu, Livia, căsătorită Dymsza, moartă în 1946. La 8 octombrie Titu Maiorescu este numit la direcţia Institutului Vasilian din Iaşi, care se cerea “fundamental reorganizat”. În vederea acestei misiuni, din însărcinarea ministrului instrucţiunii publice de atunci, Alexandru Odobescu, el va pleca într-o călătorie documentară la Berlin, întorcându-se la Iaşi pe 4 ianuarie 1864.

Între 1863—1864 Titu Maiorescu predă filozofia la Facultatea de Litere din Iaşi.

La 28 noiembrie obţine la Paris diploma de licenţă în drept, cu teza „Du régime dotal”.

Întors în ţară la sfârşitul lui 1861, Titu Maiorescu este dornic să contribuie din toate puterile la înscrierea statului recent format în urma Unirii din 1859 pe făgaşul unei vieţi culturale şi politice de nivel european. În acel moment în care totul era de făcut şi în care era nevoie de energii proaspete şi de oameni de cultură formaţi în şcolile înalte ale apusului, Titu Maiorescu va cunoaşte la vârsta tinereţii o ascensiune vertiginoasă, greu sau aproape imposibil de conceput mai târziu: profesor universitar la 22 de ani, decan la 23 şi rector la aceeaşi vârstă, academician (membru al Societăţii Academice Române) la 27 de ani, deputat la 30, ministru la 34 de ani. Dar această ascensiune n-a fost mereu lină şi nici scutită de grele încercări, precum procesul care i-a fost intentat în urma calomniilor aduse de adversarii săi politici, care atrăseseră şi suspendarea lui din toate funcţiile în 1864, până când verdictul de achitare din anul următor avea să dovedească netemeinicia acuzaţiilor îndreptate împotriva lui.

Începuturile activităţii de critic literar ale lui Maiorescu stau sub semnul aceleiaşi despărţiri de generaţia anterioară. Spre deosebire de anii premergători revoluţiei de la 1848, când o nevoie acută de literatură originală îl făcea pe Heliade Rădulescu să adreseze apeluri entuziaste pentru scrieri româneşti, deceniul al şaptelea al secolului XIX ajunsese să cunoască o relativă afluenţă de poeţi şi prozatori, ale căror mijloace artistice erau adesea mult disproporţionate faţă de idealurile şi de pretenţiile lor. Se punea acum problema unei selectări a adevăratelor valori pe baza unor criterii estetice şi o asemenea sarcină îşi asumă Maiorescu. Adversarii de idei i-au numit depreciativ acţiunea „critică judecătorească”, întrucât studiile şi articolele lui nu analizează detaliat opera literară discutată, ci conţin mai mult sentinţe asupra ei. Acestea se întemeiază pe o vastă cultură, un gust artistic sigur şi pe impresionante intuiţii. Însuşi mentorul Junimii considera acest fel de critică (net afirmativă sau negativă) necesară doar acelei epoci de confuzie a valorilor, urmând ca modalităţile ei de realizare să se nuanţeze mai târziu, într-o viaţă literară în care marii scriitori vor fi ridicat nivelul artistic şi, implicit, vor fi făcut să sporească exigenţa publicului.

I s-a reproşat lui Maiorescu faptul că n-a consacrat mai mult timp literaturii, dar, atâta cât este, opera lui de critic marchează profund una dintre cele mai înfloritoare epoci din istoria literaturii române: perioada marilor clasici. Rolul Junimii, al lui Maiorescu însuşi, este legat de creaţia şi impunerea în conştiinţa publicului a unor scriitori ca Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu şi alţii.

Moare în 1917, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Detalii despre opera/realizările artistice/profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

Numismatica:

La 21 octombrie 2013, Banca Națională a României a pus în circulație, în intenția colecționarilor, o monedă de aur, cu valoarea nominală de 100 de lei, cu ocazia împlinirii a „150 de ani de la constituirea Societății literare Junimea”. Titlul aliajului din care a fost excutată moneda este de 900‰; moneda este rotundă, cu diametrul de 21 mm, marginea ei este zimțată, iar greutatea sa este de 6,452 grame. Întregul tiraj de 250 de exemplare a fost emis de calitate proof. Pe reversul monedei este gravat portretul lui Titu Maiorescu, alături de „obiecte care-i definesc activitatea în domeniul literaturii: cărțile și pana de scris”. Sub portret, a fost gravat numele savantului: TITU MAIORESCU, iar circular, a fost gravată inscripția SOCIETATEA LITERARA JUNIMEA – 150 ANI.

La 16 februarie 2015, Banca Națională a României pune în circulație, în intenția colecționarilor, „un set de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat)”, cu prilejul împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Titu Maiorescu.[6] Setul cuprinde o monedă de aur, cu valoarea nominală de 100 de lei, o monedă de argint, cu valoarea nominală de 10 lei și o monedă de tombac cuprat, cu valoarea nominală de 1 leu. Toate monedele au fost emise de calitate proof. Sunt emise 150 de seturi, monedele fiind ambalate în capsule de metacrilat.

Citate celebre ale personalității

„Treapta dintâi pe care ne înălţăm e un altar de jertfă.”

„Forma fără fond nu numai că nu aduce niciun folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimiceşte un mijloc puternic de cultură.”

„Este cât se poate de lesne să îndatorezi pe cineva la recunoştinţă, dar foarte greu să-l îndatorezi astfel încât să se bucure că e recunoscător.”

„Arta vieţii? Rezervă, discreţiune, cumpătare, în genere negaţiune şi în rezumat abnegaţiune.”

„Don Quijote credea că morile de vânt sunt uriaşi. Oamenii de rând cred că uriaşii sunt mori de vânt.”

„Cu cât o rimă este mai uşoară, cu atât este mai ieftină şi mai comună, şi poetul trebuie să se gândească de două ori pentru a o întrebuinţa. Un poet distins nu va rima niciodată „guriţă-garofiţă”.”

(Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Titu+Maiorescu)

Citate celebre despre personalitate

G. Ibraileanu vedea in Maiorescu pe „ultimul reprezentant al scolii critice moldovenesti”.

(Sursa: http://www.autorii.com/scriitori/titu-maiorescu/)

Surse

https://ro.wikipedia.org/wiki/Titu_Maiorescu

http://www.istoria.md/articol/544/Titu_Maiorescu,_biografie

Sergiu Celibidache

Născut: 28.06.1912, Roman, Romania

Decedat: 14.08.1996 (84 de ani), La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret, Franța

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)

Sergiu Celibidache a fost un dirijor și compozitor român, membru de onoare al Academiei Române.

S-a născut la Roman. Tatăl, Demostene, de origine greacă (Celibidaki), născut în județul Covurlui (Galați), a fost ofițer de cavalerie, prefect al Iașului, și, începând cu 1922, ajutor de primar al aceluiași oraș, iar mama, Maria, născută Brăteanu, în Roman, a fost profesoară de chimie. La șase luni de la nașterea sa, familia Celibidache se mută la Iași. La vârsta de 4 ani, Sergiu Celibidache începe sa cânte la pian. A studiat matematica, filosofia și muzica în Iași, iar după despățirea de familia sa își continuă studiile la București și Paris.

Viața profesională/artistică – Unde, când și cum a debutat

În 1936 pleacă la Berlin unde studiază la Academia de Muzică, având ca profesori pe Walter Gmeindl și Heinz Tiessen (compoziție), Fritz Stein (arta dirijatului). În același timp audiază cursurile de filosofie ale lui Eduard Spranger (psihologie) și Nicolai Hartmann (metafizică).

Abia sfârșite studiile, devine în 1945 dirijor pro tempore al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin, întrucât directorul acesteia, Wilhelm Furtwängler, fusese suspendat din funcție, fiind suspectat de a fi colaborat cu regimul nazist.

În 1948, Celibidache conduce pentru prima oară o altă orchestră de vârf – London Philharmonic Orchestra. În acel an are loc și primul turneu de după război în Anglia al Orchestrei Filarmonice din Berlin. De asemenea, în acel an s-a semnat și primul (și singurul) contract de înregistrări al lui Celibidache cu renumitul producător Walter Legge. Din acel moment, dupa ce a ascultat sunetul fad , Celibidache nu a iubit niciodată înregistrările, preferând caracterul direct al concertelor live. El considera că înregistrările împiedicau implicarea ascultătorului în muzică și nu puteau oferi decât o reprezentare deformată a realității.

 Până în 1952, când Furtwängler, reabilitat, redevine șef al orchestrei, Celibidache dirijează peste 400 concerte cu orchestra filarmonică din Berlin, impunându-se ca personalitate muzicală de o excepțională exigență artistică, totuși nu totdeauna comod ca stil de dirijare pentru componenții orchestrei dirijate . Suferă o mare deziluzie când aceștia, în 1954, îl aleg pe Herbert von Karajan dirijor pe viață, ca succesor al lui Furtwängler. Nu a mai revenit la pupitrul Filarmonicii din Berlin decât peste 40 de ani, la invitația personală a lui Richard von Weizsäcker președintelui de atunci al Germaniei, ocazie cu care a dirijat Simfonia a 7-a a lui Anton Bruckner.

Pentru un timp, nu mai are o funcție permanentă, fiind invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice din America de Sud și europene: Orchestra Radio din Stuttgart (Germania), Orchestra Națională din Paris (Franța), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (Suedia). Între 1960 și 1962 ține cursuri de perfecționare în arta dirijorală la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), iar mai târziu la Fontainebleau (Franța) și la München (Germania) pentru tineri dirijori selecționați cu multă severitate.

În 1979 primește funcția de director muzical general al orașului München și de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraș. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.

Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri.

Printre alte compoziții, Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii și al unui Concert pentru pian și orchestră, rămase în cea mai mare parte inedite.

Cu soția Ioana, o pictoriță română au avut un fiu, Serge Ioan Celibidachi (* 1968).

A murit la 14 august 1996, la reședința sa, o moară veche din comuna La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret (la 100 de kilometri de Paris). A fost îngropat în micuțul cimitir din localitate.

Detalii despre opera/realizările artistice/profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincții, printre care: cetățean de onoare al orașului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), doctor honoris causa al Universității din Iași (1992), Ordinul Maximillian pentru Știință și Artă (Germania, 1993).

În ziua împlinirii a o sută de ani de la nașterea muzicianului, în piața ce îi poartă numele, din municipiul Roman, a fost dezvelit un bust al compozitorului și dirijorului Sergiu Celibidache.

Cu această ocazie, Serge Celibidache a primit, în numele tatălui său, distincția de cetățean de onoare al Romanului, acordată post-mortem.

Filmul „Grădina lui Celibidache” este regizat de Serge Ioan Celibidache, fiul dirijorului, și îl prezintă pe artist în turneele și la repetițiile cu Filarmonica din Munchen.a

Citate celebre ale personalității

„Am mari satisfacţii în domeniul muzicii. Filarmonica din Berlin mă recheamă ca dirijor pe viaţă, cu drepturi de pensie şi autoritate de popă. Nu mă duc. Filarmonica din New York, la fel. Rămân liber şi independent.” Sergiu Celibidache în Scrisori către Eugen Trancu-Iaşi (2009)

„Arta nu-i ceva în sine ca să aibă drepturi sau datorii. Arta este ce faci mata din senzaţiile care te mişcă. Arta rămâne în om. Orice om poate să treacă de la valorile pe care le-ating senzaţii de orice natură ar fi la transcenderea senzaţiilor.”

„Există în muzică un fenomen care nu se întâmplă în domeniul celorlalte senzaţii materiale ale simţurilor. Fenomenul de octavă. Octava, adică dublul frecvenţelor infraroşului sau ultravioletului nu mai cad în sector perceptibil omenesc. Cad în afară. Fenomenul de octavă este un fenomen referenţial cosmic. Peste octavă nu există nimic. Or, există în muzică ceva care atinge omul unde nu-l poate atinge nici cel mai profund gând. Şi totuşi este real… Este foarte greu de pus în compatibilitate cu filosofia care, de la Brentano încoace a spus că orice conştiinţă e conştiinţă de ceva. Uite, există o conştiinţă? conştiinţa yoga? o conştiinţă activă, nu pasivă, fără să fie conştiinţă de ceva. Un gol în care poate intra tot.”

„Cultura nu este altceva decât drumul către libertate. Arta este libertate, cu toate că ea te prinde în senzaţii. Dar nu-i nimic mai fals ca definiţia întregii filosofii că arta este jocul senzaţiilor, nu. Asta este nada cu care te prinde, te atrage. Ori, când treci peste ce te-a atras, poţi ajunge undeva unde nu te simţi tras nici la stânga, nici la dreapta, nici în sus, nici în jos… Asta-i libertatea.”

(Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Sergiu+Celibidache)

Citate celebre despre personalitate

Solomon Marcus (academician): „Un lucru extraordinar, rar intalnit astazi: cu cata rabdare asculta intrebarile si observatiile critice ale elevilor sai! Puteau acesti elevi sa insiste oricat cu intrebari, cu observatii, nu aparea nici un moment de enervare. Avea rabdare si statea sa raspunda la tot: in asta el gasea una dintre marile placeri ale vietii lui.”

„El a schimbat in mod esential ceea ce inseamna relatia unui dirijor cu orchestra. El era adversarul neinduplecat al rutinei. Asa cum nu accepta pentru sine sa fie prada rutinei, nu accepta acest lucru nici din partea membrilor orchestrei. Ii punea in situatia de a-si reconsidera prestatiile lor anterioare, indiferent de cat de mult timp ar fi fost ei in meserie. Asta e problema esentiala a oricarui om care trebuie sa ii invete altceva pe altii.”

(Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-12202490-sergiu-celibidache-omul-care-credea-muzica-nu-nimic-inteles.htm)

Surse

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sergiu_Celibidache

http://www.fundatia-celibidache.com/biografie

Rodica Popescu Bitănescu

Născută: 05.08.1938 (80 de ani), Rasuceni, jud. Ilfov, Romania

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)

Rodica Popescu Bitănescu este o actriță română de teatru, care a jucat în numeroase comedii la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București.

Viața profesională/artistică – Unde, când și cum a debutat

Rodica Popescu Bitanescu absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1960, la clasa lui A. Pop Marţian.

Timp de şase ani, a jucat la Teatrul Naţional din Iaşi, apoi la Teatrul „Barbu Delavrancea” din Capitală.

A fost prezentă pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, încă din 1966, jucând sub îndrumarea unor regizori precum Horea Popescu, Ion Finteşteanu, David Esrig, Ion Cojar, Andrei Şerban.

Rodica Popescu-Bitănescu a debutat în film în 1975 în „Comedia fantastică”, în regia lui Ion Popescu-Gopo, potrivit lucrării „1234 cineaşti români”, (coord. Cristina Corciovescu, Ed Ştiinţifică, 1996). Actriţa are o bogată activitate în teatru radiofonic, televiziune şi cinematografie.

Populară interpretă de comedie, a jucat roluri memorabile pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cele mai recente spectacole fiind: „Rendez-vous” (2001), „Cinci femei de tranziţie”, (2003), „Încă-i bine” (2008). Pe scena TNB a mai jucat în: „Castiliana” (r. Horea Popescu, 1966), „Coana Chiriţa” (r. Horea Popescu, 1969), „Îmblânzirea Scorpiei” (r. Mihai Berechet, 1975), „Hagi Tudose” (r. Ion Cojar, 1980), „O batistă în Dunăre” (r. Ion Cojar, 1998), „Legenda ultimului împărat” (r. Alice Barb, 2002), „Aşteptând la Arlechin” (r. Ion Cojar, 2002), „Încă-i bine”, piesă cu scenariu şi refgie semnate tot de Rodica Popescu Bitănescu (2008), „Micul infern” (r. Mircea Cornişteanu, 2013).

A făcut parte din distribuţia filmelor: „Premiera” (1976); „Eu, tu şi Ovidiu” (1977); „Ciocolată cu alune” (1978); „Dumbrava minunată” (1980); „Am o idee” (1981); „Femeia din Ursa Mare” (1982), „Rămân cu tine” (1982); „Miezul fierbinte al pâinii” (1983); „Sosesc păsările călătoare” (1984), „Zbor periculos” (1984); „Aripi de zăpadă” (1985), „Colierul de turcoaze” (1985); „Cucoana Chiriţa” (1986), „Secretul lui Nemesis” (1986); „Lacrima cerului” (1989); „Harababura” (1990), „Miss Litoral” (1990); „Atac în bibliotecă” (1992). A jucat şi în serialele de televiziune: „Ministerul comediei” (1999), „Cuscrele” (2005), în care i-a avut drept parteneri pe platoul de filmare pe actorii Draga Olteanu-Matei şi George Ivaşcu, „Îngeraşii” (2008).

În 2003, Rodica Popescu-Bitănescu, pentru prima dată în tripla calitate, de actor, autor dramatic şi regizor, a pus în scenă spectacolul „Cinci femei de tranziţie” la Teatrul Naţional, care apoi s-a jucat pe diverse scene în cadrul anumitor evenimente culturale. Cinci ani mai târziu a montat pe scena TNB, piesa „Încă-i bine!”, după un scenariu care îi poartă semnătura. În mai 2010, şi-a lansat volumul „Teatru”, iar în septembrie 2010 a avut loc, la Braşov, premiera unei noi comedii romantice, „Viaţă de cimitir”, comedie scrisă şi jucată de talentata actriţă. La Bucureşti, premiera piesei a avut loc la 4 octombrie 2010.

În septembrie 2009, în cadrul manifestării „Zilele Bucureştiului”, organizată cu ocazia aniversării celor 550 de ani de atestare documentară a oraşului, actriţa s-a numărat printre cele 55 de personalităţi ale Capitalei care au primit diplome „In Honoris”.

În martie 2016, Rodica Popescu-Bitănescu, alături de actriţele Florina Cercel şi Adela Mărculescu, a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti, în semn de recunoaştere şi preţuire pentru întreaga activitate.

Detalii despre opera/realizările artistice/profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

La Festivalul de Dramaturgie „Rodica Popescu-Bitănescu” organizat de Teatrul de Comedie şi Primăria Municipiului Bucureşti, în noiembrie 2016 au fost prezentate cinci spectacole scrise şi regizate de actriţa Rodica Popescu-Bitănescu.

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit actriței Rodica Popescu Bitănescu la 29 noiembrie 2002 Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.

Citate celebre ale personalității

„Fără teatru nu se poate, adică o societate nu poate să meargă înainte, o ţară nu poate să avanseze dacă nu-şi cunoaşte valorile morale.” Rodica Popescu Bitănescu în ziarul Unirea (2011)

„Să ştiţi că teatrul nu o să moară niciodată.” Rodica Popescu Bitănescu în ziarul Unirea (2011)

„Teatrul este viaţa mea. Nu mă interesează nimic altceva în afară de teatru.” Rodica Popescu Bitănescu în ziarul Jurnalul Naţional (octombrie 2013)

„Am un soţ nemaipomenit, am fost o femeie răsfăţată de natură. Ne mai certăm şi noi, ca oricine, dar chestii minore. Ne-am respectat mereu, nu ne-am jignit niciodată. Nici după atâta timp nu ne-am plictisit unul cu celălalt.”

„Nu am mâncat niciodată dulciuri şi cred că asta m-a ajutat să fiu în formă. Nu mănânc sărat, nu beau decât sucuri naturale. Când eram mică, părinţii mei erau săraci şi nu aveau bani să-mi cumpere prăjituri, aşa că m-am obişnuit cu timpul, iar acum nu mai simt nevoia de aşa ceva. Chiar dacă a plecat de la ceva trist, consider că şi asta m-a ajutat în decursul anilor să mă menţin în formă.”

(Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Rodica+Popescu+Bit%E3nescu)

Surse

https://ro.wikipedia.org/wiki/Rodica_Popescu_Bit%C4%83nescu

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/08/05/documentar-actrita-rodica-popescu-bitanescu-implineste-80-de-ani–155396