Născut: 11.03.1931, Sibiu, Romania
Decedat: 18.01.2017, Bucuresti, Romania
Scurt istoric al vieții:
Ion Besoiu a fost un actor de film, radio, teatru și televiziune român. A absolvit Academia de Teatru și Muzică din Sibiu, a activat ca actor în multiple ocazii și a fost directorul teatrului Lucia Sturza Bulandra din București.
S-a făcut remarcat pentru rolurile din filmele ”Mihai Viteazul” şi ”Nemuritorii”, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Spunea că nu şi-a dorit să devină actor, însă dramaturgul Radu Stanca l-a remarcat în liceu şi i-a schimbat destinul.
Viața profesională/artistică – Unde, când și cum a debutat
A debutat în 1957. În anii 1970 a jucat în serialul Toate pânzele sus, în regia lui Mircea Mureșan, în care i-a avut ca parteneri pe actorii Ilarion Ciobanu și Jean Constantin.
Timp de 16 ani a jucat pe scena Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, după care s-a mutat la București, unde a jucat la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra” și a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.
Ion Besoiu a avut o activitate cinematografică impresionantă, 80 de filme. Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloșca, în „Procesul lui Horia” (1967), Serebreakov, în „Unchiul Vanea” (1983), Polonius, în „Hamlet” (1985), Oronte, în „Mizantropul” (1989), Corifeu, în „Antigona” (1993), Ferapont, în „Trei surori” (1995), Senecus, în „Caligula” (1996), și Muhoiarov Ivan Matveevici, în „Oblomov” (2003).
Câteva dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu sunt: „Furtuna”, „Neamul Șoimărestilor”, „Haiducii”, „Răscoala”, „Mihai Viteazul”, „Ciprian Porumbescu”, „Păcală”, „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii”, „Ultima noapte de dragoste”, „Lumini și umbre”.
A fost căsătorit de patru ori, prima dată la 23 de ani şi ultima oară la 61 de ani. Are o fiică, Ioana, din căsnicia cu actriţa Emilia Dobrin, care i-a dăruit doi nepoţi.
Detalii despre opera/realizările artistice/profesionale – Premii importante, distincții, medalii, decorații
În 2001, a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Sibiu, în care s-a născut. La 19 martie 2001, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, preşedintele Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de cavaler, subliniind contribuţia lui Besoiu la „dezvoltarea artei teatrale româneşti, prin prestigioasa şi remarcabila sa activitate de actor, director de teatru şi pedagog.”
În 2002, a primit Premiul de excelenţă al Cinematografiei Române. Ion Besoiu a fost preşedintele executiv al Fundaţiei „Sibiul Vechi. Sibiu – Hermannstadt”, asociaţie care îi ajută pe tinerii talentaţi şi care oferă premii etnografilor.
A încetat din viață miercuri 18 ianuarie 2017, la Spitalul Fundeni din București.
Citate celebre ale personalității
„Am iubit deseori, nu m-am sfiit să o spun. De aceea am avut patru căsnicii şi nu mă pot plânge de niciuna. N-am regrete, n-am păreri de rău. Am trăit viaţa cum mi-a aranjat-o Dumnezeu încercând să fiu cât pot de bun şi drept. Starea de îndrăgosteala o trăiesc permanent, chiar dacă acum sunt singur.” (Sursa: https://www.click.ro/vedete/romanesti/ion-besoiu-nu-mi-place-iarna-frigul-ma-dispera)
„Nu am făcut armata, dar am fost general, am fost colonel în armată. Am făcut războiul la film.” (Sursa: https://observator.tv/eveniment/tata-cred-ca-nu-sa-impacat-niciodata-cu-ideea-ca-sunt-actorvideo-196067.html)
„Iubesc viata, iubesc ce fac la teatru, inca joc, ma ingrijoreaza, insa, faptul ca au inceput doamnele sa ma salute intai pe strada. O doamna care era pe cordidor s-a ridicat de pe scaun si mi-a oferit scaunul, ceea ce este cumplit. Inseamna ca sunt foarte batran.” Ion Besoiu, 2015
„Sa traiti dupa idealuri, sa credeti in ele. Sa incercati sa faceti fericiti pe cei din jurul vostru, pentru ca atunci veti fi si voi fericiti. Si sa credeti in dragoste, pentru ca fara dragoste, nu exista nimic altceva.” (Sursa: https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/ion-besoiu-a-murit-la-85-de-ani.html)
Surse:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Besoiu
https://www.cancan.ro/marturia-emotionanta-a-lui-ion-besoiu-in-ultimul-interviu-16550229
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/ion-besoiu-a-murit-la-85-de-ani.html