Sebastian Papaiani

Născut: 25.08.1936, Pitesti, Romania

Decedat: 27.09.2016, Bucuresti, Romania

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)

Sebastian Papaiani a fost un actor român. Acesta s-a născut pe 25 august 1936, la Piteşti (Argeş). Copilăria şi-a petrecut-o, după cum declara actorul, “într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de ţigani, dar ţigani cu care puteai să fii prieten…”.

Tatăl său, Alecu Papaiani, era de origine greacă, Papayannis fiind proprietarul unei curţi, undeva în mărginimea Piteştiului în care erau apartamente de două cămăruţe, închiriate de coşari, geambaşi, lustragii. Pe vremea când era puşti, actorul era fascinat de circul ce venea în cartier şi de filmele ce rulau în acei ani, iar John Wayne şi Johnny Weissmuller erau preferaţii lui.

La 17 ani se angajează contabil la un oficiu farmaceutic, joacă teatru de amatori, îndrumat de fosta Miss România 1936, Crina Cojocaru, care îl determină să treacă peste multe obstacole şi să devină actor.

Viața profesională/artistică – Unde, când și cum a debutat

Actorul a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, promoţia 1960 şi în 1963. Debutează în comedia regizorului Geo Zaizescu , “ Un surâs în plină vara “, unde alături de tânăra şi frumoasă actriţa Florina Luican, se face remarcat atât de critici cât şi de public. Joacă an de an, atât în drame cât şi în comedii şi rămâne pentru totdeauna de neegalat în memoria cinefililor în rolurile: Plutonier Căpşună / “ B.D….”, Alecu / “ Asta seară dansăm în familie “, Păcală, Pompei / “ Toamna bobocilor “ şi mai ales Ieremia / “ Toate pânzele sus “.

”Dacă joci rolul unui rege, când te duci la piaţă să iei legume nu te poţi comporta ca un rege. Tocmai asta este arta, arta înseamnă să minţi frumos, atât de frumos încât să se apropie de realitate”, spunea Sebastian Papaiani despre rolurile actorului.

Pe scena teatrului a interpretat roluri precum Regele Salemului în ”Alchimistul” şi Bătrânul actor comic al lui Luigi Pirandello. În ultimii ani a jucat şi în telenovele româneşti ”Numai iubirea”, ”Lacrimi de iubire”, ”Daria, iubirea mea”.

”În teatru sau în film, eu întotdeauna am plecat la drum cu un alt personaj pe care ­l-am dus în spate. Nu m-am jucat niciodată pe mine sau nu am jucat ce aş fi dorit eu. De exemplu, mi-aş fi dorit ­să-l joc pe Cyrano de Bergerac, pentru că aveam nasul mare. Visam treaba asta. A trecut vremea, n-am mai avut timp. Am mai vrut să joc rolul lui Don Quijote. Şă ştiţi că întotdeauna actorii vor muri spunând că mai voiau să joace cutare sau cutare rol. Rolurile pe care le-am jucat nu m-au frământat niciodată. Nu mă consumă. Dar asta nu înseamnă că nu mă gândesc mult la ele”, spunea actorul în 2011, într-un interviu.

Maestrul Papaiani era prieten bun cu Ştefan Bănică şi Ştefan Iordache, cu Draga Olteanu Matei şi Stela Popescu. A jucat alături de actori legendari. Alături de monştrii sacri, Toma Caragiu, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Colea Răutu, şi Ion Besoiu.

Sebastian Papaiani are doi băieţi, din căsătorii diferite: Sebastian (Basti) şi Alkys.

A fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”.

Potrivit filmografiei publicate pe pagina de Facebook a actorului, acesta a jucat în peste 40 de filme: „Un surâs în plină vară” (1963) – în rolul lui Fanitza, „Dragoste la zero grade” (1964), „Gaudeamus igitur” (1965), „Balul de sâmbătă seara” (1967) – Papă, „Dimineţile unui băiat cuminte” (1967) – Fane, „Brigada Diverse intră în acţiune” (1970) – plutonierul Căpşună, „Brigada Diverse în alertă!” (1971) – plutonierul Căpşună, „B.D. la munte şi la mare” (1971) – plutonierul Căpşună, „Astă seară dansăm în familie” (1972) – Alecu, „Cu mîinile curate” (1972) – Fane Oarcă, „Ciprian Porumbescu” (1973) – Voronca, „Ultimul cartuş” (1973) – Ilie Oarcă, „Păcală” (1974) – Păcală, „Fraţii Jderi” (1974) – comisul Ionuţ Jder, „Ştefan cel Mare – Vaslui 1475” (1975) – comisul Ionuţ Jder, „Toamna bobocilor” (1975) – Pompei, „Zile fierbinţi” (1975) – macaragiul Guriţă, „Roşcovanul” (1976) – Lampă, „Accident” (1977) – reporter, „Toate pînzele sus” (serial TV, 1977) – Ieremia (ep. 1-12), „Iarna bobocilor” (1977) – Pompei, „Eu, tu, şi… Ovidiu” (1978), „Melodii, melodii” (1978), „Clipa” (1979), „Nea Mărin miliardar” (1979) – Gogu a lu’ Pupăză, „Expresul de Buftea” (1979), „Am fost şaisprezece (1980)” – Caporalul Vasile Dobriţă, „Ultima noapte de dragoste” (1980) – lt. Petre Orghidan, „Şantaj” (1981), „Alo, aterizează străbunica!…” (1981), „Rămân cu tine” (1982) – Manole, „Fram” (Serial TV) (1983), „Ringul” (1984), „Secretul lui Bachus” (1984) – Grig Ştevie, „Zbor periculos” (1984), „Liceenii” (1986) – domnul Marinescu, tatăl lui Mihai, „Secretul lui Nemesis” (1987), „Neînvinsă-i dragostea” (1993) – Căpitan Ştefan Topârceanu, „Numai iubirea” (Serial TV) (2004) – Manole Tudose, „Lacrimi de iubire” (Serial TV) (2005) – Nea Tache, „Bani de dus, bani de-ntors” (2005), „Păcală se întoarce” (2006) – Păcală (tatăl), „Daria, iubirea mea!” [Serial Tv] (2006-2007), „Nimeni nu-i perfect” [Serial Tv] (2008) – Domnul Predescu.

A fost casatorit cu actrita Eugenia Giurgiu Papaiani cu care are un fiu Sebastian (Basti)

Actorul Sebastian Papaiani a murit marţi, pe 27 septembrie, la vârsta de 80 de ani, după o lungă suferinţă. Sebastian Papaiani a fost internat de urgenţă, în luna mai, pe secţia de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Suferise atunci un atac vascular cerebral.

Detalii despre opera/realizările artistice/profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

Actorul Sebastian Papaiani a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.

În anul 2011, Sebastian Papaiani a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală. „Împart bucuria şi emoţia cu dumneavoastră. Fără public nu se face nici teatru, nici film”, a spus Papaiani, înainte să dezvelească steaua care i-a fost acordată pe Aleea Celebrităţilor. Actorul a mulţumit familiei sale în discursul pe care l-a avut, dar şi primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, prezent la eveniment pentru a-i înmâna acestuia, dar şi actriţei Ileana Stana-Ionescu, Placheta Oraşului Bucureşti, în semn de recunoaştere pentru întreaga lor carieră.

„Mulţumesc mamei mele, care m-a făcut, tatălui meu, care m-a bătut, domnului primar, care a avut forţa să ia pentru mine o stea de pe cer şi s-o aducă pe pământ”, a mai spus atunci Papaiani. De asemenea, el a recitat o poezie despre care a mărturisit că a învăţat-o de la actriţa Draga Olteanu Matei. Deoarece în poezie era vorba despre un peştişor care s-a îndrăgostit de o stea, Papaiani a spus că, joi, el a devenit „peştişorul” stelei sale. „Mulţumesc soţiei mele, care a fost aproape de mine în pat şi pe stradă”, a încheiat actorul seria mulţumirilor.

Începând cu 1 martie 2013, cinematograful Modern din zona centrală a municipiului Piteşti şi-a schimbat numele în Cinema „Sebastian Papaiani”, „în semn de omagiu pentru cariera de excepţie în slujba culturii şi artei vizuale din România”, anunţa în acea perioadă regia RomâniaFilm printr-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Citate celebre ale personalității

„Dacă avem aceleaşi interese, punem preţ pe prietenie. Prietenia este, cred, un cuvânt atât de frumos, el în sine, care ar trebui scos din dicţionar. Există „m-am descurcat”.”

„Nu am bani, dar nu mă otrăvesc cu ei.”

„Eu am făcut teatru cu profesori care credeau în profesia asta. Profesia asta nu se făcea pentru bani. Şi nici atunci profesorii nu aveau salarii mari. Dar erau iubitori. Şi convingători. Făceau din teatru o fiinţă de care tu te apropiai cu sfinţenie.”

„Copiii săraci nu îşi permit să aibă nici măcar un computer în timp ce alţi copii bogaţi sunt infectaţi de computere.”

„Mi-ar fi plăcut să fiu bogat poate… ca să dau şi altora. Sunt altruist. Sunt iubitor de oameni. Când ştii că fără ei nu poţi trăi. Şi ăsta este cel mai frumos lucru. Să iubeşti…” (Sursa: http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Sebastian+Papaiani)

Citate celebre despre personalitate

Alexandru Arsinel: „Regret că Dumnezeu nu a pus frână, în fiecare zi ia câte un mare artist, câte un român iubit de public. Iar Sebastian Papaiani a fost unul dintre cei iubiţi artişti ai noştri şi un actor de o modestie imensă. Maestrul a fost un actor de excepţie, un actor de teatru şi film, un actor în felul lui, unic. Regret din suflet că nu s-au oprit aceste plecări dintre noi, cei încă vii. Regret din suflet şi că a plecat în suflet cu o mare tristeţe, o mare nemulţumire, pentru că în ultimii ani nu a mai jucat, nu a mai fost pe scenă.” (Sursa: https://www.unica.ro/a-murit-actorul-sebastian-papaiani-174797/2)

Rodica Mandache: „A disparut intr-un an in care au disparut atat de multi. Aproape din doua in doua saptamani dispare cineva, noi suntem intr-un continuu doliu. Am jucat in foarte multe piese impreuna si era o bucurie sa vii la teatru si sa il gasesti.”

Florin Zamfirescu: „Am calatorit in toata Romania impreuna, am avut aventuri impreuna, era un spirit viu, mi-l amintesc in foarte multe ipostaze, numai in cea in care este acum nu mi l-am imaginat.” (Sursa: https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/sebastian-papaiani-isi-va-dormi-somnul-de-veci-in-cimitirul-bellu-colegii-si-prietenii-si-au-luat-ramas-bun-de-la-actor.html)

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sebastian_Papaiani

https://www.cinemagia.ro/actori/sebastian-papaiani-2414/

https://www.gandul.info/magazin/biografia-lui-sebastian-papaiani-arta-inseamna-sa-minti-atat-de-frumos-incat-sa-se-apropie-de-realitate-15747840

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *