Ștefan Luchian

Născut: 1 februarie 1868, Ștefănești, jud. Botoşani, România

Decedat: 28 iunie 1916, Bucureşti, România

Scurt istoric al vieții (din ce familie provine, etc)

Denumit poetul plastic al florilor, Ștefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868, la Ștefănești, un sat (azi oraș) din județul Botoșani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. Tatăl său Dumitru Luchian s-a născut în anul 1826 la Galați în familia serdarului Vasile Luchian, boier caftanlău și președinte al Eforiei orașului. Mama – Elena Chiriacescu, s-a născut la Perieți (Ialomița), în familia proprietarului agricol Iamandi Chiriacescu. Dumitru Luchian a fost comandantul Batalionului nr.3 de grăniceri si bun prieten cu Alexandru Ioan Cuza. În aprilie 1873, Ștefan Luchian împreună cu familia s-au mutat la București într-o casă.

Vocația viitorului pictor s-a declarat încă din copilărie. Artistul a început să picteze încă din vremea în care a urmat cursurile primare la Școala din Tabaci. Mai apoi a continuat ca elev al Liceului Sfântul Sava, unde a făcut trei clase gimnaziale. După propriile sale declarații, la liceu ajunsese să facă temele de desen pentru toată clasa „pe treizeci de gologani: atât era tariful”. Prima sa lucrare cunoscută este din anul 1884 de la vârsta de 16 ani. Tabloul – de dimensiuni modeste și semnat „Luchian Șt. cl. III”, este pictat în ulei și înfățișează o casă.

împotriva dorinţei mamei lui, care dorea să îl vadă militar, ajunge elev în 1885 la Şcoala Naţională de Arte Frumoase. Cu o moştenire de neignorat şi cu un trai lipsit de griji, tânărul Ştefan Luchian, studiază la München începând cu 1889, la Academia de Arte Frumoase. Fire sociabilă, cu o imensă poftă de viaţă, a practicat și sport de performanţă câștigând prima cursa de velocipede Giurgiu-Bucureşti, fiind nelipsit de la celebrele “bătăi cu flori” de la Şosea ori de la cafeneaua Fialkovsky, loc faimos de întâlnire pentru artiştii vremii; Luchian părea a fi un răsfăţat al sorţii. Chiar şi în momentele de impas profesional lucrurile păreau că se întorceau cumva în favoarea lui. Refuzat la Salonul oficial de pictură, organizează alături de alţi tineri o expoziţie a “Independenţilor” care va provoca scandal, dar le va aduce şi un mare succes.

Cu toate acestea primul semn al declinului este dat de împuţinarea averii. Banii cheltuiţi din moştenire nu au mai putut fi recuperaţi, iar Luchian nu vindea suficiente tablouri. Era, ca orice artist genial, înaintea epocii sale şi era puţin înţeles, însă, în același timp, nu ştia să-şi administreze finanţele. La 31 de ani, Ştefan Luchian era sărac lipit şi tocmai atunci dragostea îi ieşea în cale artistului. Ea se numea Cecilia Vasilescu, fata edilului din Alexandria. S-au iubit şi doreau să se căsătorească, dar boala a lovit pe neaşteptate.

Mult timp, pictura nu a fost pentru Luchian o profesie, ci mai ales o pasiune. Mai târziu, dupa vârsta de 40 de ani, ţintuit pe patul de suferinţă din cauza sclerozei multiplă, s-a dedicat cu totul picturii, ajungând să picteze țintuit în fotoliu și cu penelul legat de încheietura mâinii.

Moare la 48 de ani, şi pe 30 iunie este înmormântat la Cimitirul Bellu.

Viața profesională/artistică – Unde, când și cum a debutat

La Paris la Academia Julian a studiat la atelierul lui William-Adolphe Bouguereau, academist și el. Bouguereau avea o cromatică fără viață și încătușa forma în rotunjimi rigide și arbitrare, afișând un academism cu care Luchian nu se putea pune de acord. William Bouguereau împreună cu alți pictori, transmiteau studenților de la Academia Julian principii conservatoare de desen dobândite de la Jean Auguste Dominique Ingres și Jacques-Louis David.[25] Adevărata revelație a fost pentru Luchian cunoașterea operelor lui Vincent Van Gogh și Paul Cézanne..A putut cunoaște astfel, în muzee și expoziții, viața artistică pariziană aflată în acea perioadă în plină efervescență impresionistă. De altfel, Luchian a declarat: „…Nu m-am împăcat niciodată cu școala… Am învățat mai mult de la Grigorescu și prin muzeele și expozițiile din străinătate”.

Anul 1891 petrecut la Paris a fost unul de intensă activitate artistică, an în care s-a deschis prima expoziție a „Artiștilor independenți”, unde au expus Paul Signac, Georges Seurat, Toulouse-Lautrec și alții. A fost de asemenea, anul de consacrare a lui Édouard Manet cu tabloul său controversat Olimpia; a fost și anul primului Salon al refuzaților și, bineînțeles, a fost anul retrospectivei Vincent Van Gogh. În acest mediu efervescent și plin de emulație artistică, Luchian și-a format elementele de limbaj propriu, potrivite exprimării mesajului său în domeniul picturii. Tabloul Ultima cursă de toamnă arată influența evidentă a lui Manet și a lui Degas, dar este și ecoul unor predilecții mondene, pe care Luchian va continua să le aibă pentru o vreme și la București. Similar în guașa La curse, transpar influențele lui Lautrec.

În 1896, organizează, împreună cu alţi prieteni artişti, „Expoziţia artiştilor independenţi“; devine membru fondator al societăţii „Tinerimea artistică“ (1901) şi expune lucrări de pictură în cadrul acestei societăţi, la Ateneul Român.

Devine acum unul dintre cei mai importanţi pictori ai timpului. Expune mereu lucrări de pictură în expoziţii personale şi de grup.

În 1900 participă cu două pasteluri la „Expoziţia universală“ de la Paris. Dar, din păcate, tot în acest an apărură primele manifestări ale unei afecţiuni la măduva spinării (scleroză multiplă), care-l va lăsa infirm pentru restul vieţii. Boala se va agrava mereu, iar lipsurile materiale erau tot mai acute. Cu toate aceste greutăţi, lucra tot mai înverşunat, fiind mereu prezent în expoziţiile personale şi de grup, ce se organizau în capitală. Într-un asemenea moment a creat Luchian autoportretul intitulat cu multă modestie Un zugrav (1907); această lucrare a fost realizată cu multe eforturi fizice şi intelectuale, într-un moment deosebit al luptei sale cu boala şi cu nevoile materiale şi este cel mai reuşit autoportret psihologic din lume (ghidul muzeului Luvru).

Dintre operele sale, executate în diverse tehnici şi de o tematică diversă, amintim: peisajele ”Ultima cursă de toamnă” (1892), ”Margine de crâng” (1903), ”Marea Neagră la Tuzla” (1904), ”Sălciile de la Chiajna” (1906), ”Fântâna de la Brebu” (1908), ”După ploaie” (1909), ”Moara de la poduri” (1909), ”Pe dealul Hinganilor” (1909), ”Vara” (1912); portretele ”Safta florăreasa” (1901), ”Moş Nicolae Cobzarul” (1906); compoziţiile şi naturile statice ”Dumitriţa” (1904), ”Părăluţe” (1907), ”Garoafe” (1907), ”Flori de tufănică” (1908), ”Anemone” (1910), ”Trandafiri” (1910), ”Maci” (1910); autoportretele (”Un zugrav”’, 1907 etc.). A evocat Războiul de Independenţă (1877-1878) în picturi de tinereţe, de mici dimensiuni, intitulate ”Roşior” sau ”Soldaţi atacând”.

A realizat picturile interioare ale Bisericii ”Sf. Alexandru” din Alexandria, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Detalii despre opera/realizările artistice/profesionalePremii importante, distincții, medalii, decorații

În 1948, artistul a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

Citate celebre ale personalității

Trupul de femeie? Un abur în vânt… (https://www.literaturadeazi.ro/panoramic/un-abur-vant)

Citate celebre despre personalitate

Nicolae Grigorescu: “În sfarşit, am şi eu un succesor!” (https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/stefan-luchian-un-pictor-prin-el-insusi)

Ion Luca Caragiale a exclamat – privind un tablou: „Băiatul ăsta nu ştiu ce are, că mă reţine.” (http://www.radioiasi.ro/stiri/prim-plan/stefan-luchian-150-de-ani-de-la-nastere/)

Surse

https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Luchian

https://destepti.ro/pictorul-stefan-luchian-cel-mai-rafinat-colorist

https://www.literaturadeazi.ro/panoramic/un-abur-vant

https://stefanluchian.ro/pictorul/

http://www.dozadebine.ro/stefan-luchian-poetul-plastic-al-florilor/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *